CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poeme > Devotament >  





Al.Florin ȚENE: GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI  
Mi-e dat să-mi rostesc gândurile  
să visez  
în Limba Română,  
fiecare cuvânt un fagure,  
ca mierea luminii în degetarul macilor,  
ca vârsta arborilor în cercuri,  
în fiecare din ele trudeşte un străbun,  
veghează o baladă.  
  
Patria Limbii Române e Istoria  
acestor plaiuri păscute de Mioriţa,  
modelate de doine  
şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit  
cu grijă  
la izvoarele dorului.  
Ea nu poate fi mutată,  
cum nu se poate înstrăina fântâna  
de izvoare.  
  
Am spart coaja de nucă  
a cuvântului şi peste înţelesuri am dat  
de bine , dulci ca mierea,de ducă  
şi ură,  
avea gust de zgură  
dar şi de păcat,  
simţeam eminesciană vibraţie,  
înţelepciunea lui Pann din gură în gură  
era în sămânţa gata de germinaţie.  
  
Am spart coaja seminţei cuvântului  
şi-am dat peste altă sămânţă,  
un alt înţeles, o altă cărare,  
o altă speranţă,  
o clanţă  
pentru o altă,  
o altă...  
  
până rămâne  
măduva Limbii Române.  
  
În fiecare cuvânt e un oier,  
un ţăran  
care face holda să cânte  
imnurile acestui pământ  
scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente  
ale brazdelor.  
  
Rostiţi un cuvânt în limba noastră  
şi veţi simţi  
şi gustul mierii  
şi vânturile veacurilor  
şi mirosul câmpiilor.  
  
Rostiţi un cuvânt în Limba Română  
şi veţi auzi  
mângâierile mamei  
şi vorbele tatei grele ca piatra  
din temelia casei.  
  
Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului  
şi veţi vedea cum trec cuvintele  
din hrisoave în versurile eminesciene  
precum ploaia în rădăcini.  
Aceasta este eternitatea ei,  
gloria ei  
de a fi mereu  
ca frunzele pe o cetină seculară.  
II  
Patria îmi este Limba ce o vorbesc  
pe care am supto de la mama  
cu ochii blânzi  
ca Mioriţa.  
Când îmi aplec urechea de sânul pământului  
aud lucrînd Meşterul Manole  
ce, încă, modelează ţara  
pe care o numim  
Limba Română.  
  
De bat la porţile cerului  
şi iau o cană de lut  
cu apă  
simt sufletul izvoarelor  
din adâncurile munţilor  
acolo unde inimile rămân  
pe oale de Horez.  
  
De iau în palme un bulgăre  
din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat  
lutul îmi seamănă.  
Poate-s oasele străbunilor mei  
ceva din înţeleptul suflet respirând  
în conturul măsurat.  
Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte  
şi-l pipăi simţindu-i respiraţia  
în acea dimineaţă nerăbdătoare când bobul de grâu plesneşte în lutul  
cu străluciri solare.  
  
Când mănânc pâinea,urcă până la mine  
neamurile noastre toate,  
seva înţelepciunii  
adusă până la noi  
de limba ce o vorbesc.  
III  
  
În vremuri ancestrale  
Gânditorul din Hamangia  
adăstând într-o vale  
cu tribul său împreună  
se temeau de apariţia scrisului,  
sub lună,  
acele semne de rău prevestitoare :  
“cine va mai asculta cântece şi gânduri  
sub soare  
când nimeni nu ştie să citească  
şi scrisul pe piatră costă  
cât un ciubăr de iască?”  
Îşi ziceau ieşind dintr-o grotă  
anostă…  
  
Vremurile se rostogoleau vremuind generaţii  
şi Gutenberg a înfipt un spin de teamă,  
menestreli de prin toate castelele Europei  
şi prelaţii  
încălzeau saloanele cu incertitudini şi dramă:  
“cine va mai asculta  
cântecele noastre  
sub fonta solară şi astre  
când puţini ştiu să citească  
iar cartea e scumpă şi fragilă  
şi poate să ardă ca o iască?  
Nu e mai bine s-o facem din argilă?”  
  
…şi Dumnezeu a mai întors  
câteva secole de pagini  
pe dos,  
poeţii la colţurile pieţelor  
unor simpozioane de imagini  
prevesteau sfârşitul Poeziei,  
sorbind laptele viei:  
“Nimeni nu mai citeşte o carte  
şi internetul cititorii n-i împarte,”  
  
nevăzând că Poezia  
încălţată cu sandale   
din pielea cerului  
şi talpă din scoarţă de tei  
agale  
venind din veacuri ancestrale  
se strecoară printre ei  
ca o femeie tânără  
şi dornică de dragoste  
în mână cu o carte  
în mileniul viitor  
mai departe...  
  
*  
Au curs atâtea verbe pe pagini de poveste  
Cum curge Oltul de veacuri prin Carpaţi  
Şi dorul si-a cioplit cuvintele pe creste  
Cum iubirea trece de la părinţi în fraţi.  
  
De atâta dor zăpezile cer poeme în brazde  
Şi cuvintele lui se fac stele pe cer de ape,  
Paginile, în clipe ancestrale, ne sunt gazde,  
Şi, pe neştiute vin din veşnicie să se-adape.  
  
Îmi este dor de Eminescu pe înserate  
Când îi citesc versul pe genunchi de iubită,  
Construiesc din metafore cu migală palate  
Şi alături de el cad iarăşi în ispită…  
*  
  
Eminescu, cetatea limbii române  
cu toate turnurile Carpaţilor  
modelate de balade  
în care îşi au adăpost  
Decebalus per Scorilor, Mircea cel Bătrân,  
toţi bărbaţii înmuguriţi pe acest pământ.  
  
Eminescu planetă luminoasă  
în jurul căruia gravitează astrele cuvintelor  
laminate de înţelepciunea poporului  
scrise pe hrisovul brazdelor cu plugul.  
  
Eminescu cetate cu toate punţile lăsate  
să intre armata îndrăgostiţilor  
cu pletele argintate de stele  
şi braţele pline cu roadele cîmpiilor  
întinse în inima noastră.  
  
Eminescu paşi de aur ce se aud trecând  
din istorie în limba noastră  
şi luând forma cuvintelor  
ce ne leagă  
precum iubirea, precum aerul  
de acest pământ dulce  
ca limba română  
precum Eminescu.  
  
Îi aud paşii venind dinspre lumină  
Şi foşnetul stelelor în părul LUI  
Când plopii fără soţ îl aşteaptă să vină  
La fereastra unde dorul s-a aprins în gutui.  
  
Coborâd dinspre Carpaţi îI aud uneori  
Cu fruntea împodobită de gânduri  
Pe cărări de-argint şi flori  
De tei presărate rânduri, rânduri.  
  
Îi aud glasul venind dinspre trecut  
Dulce ca mierea cuvintelor străbune  
Când este veacul şoaptă de-nceput  
Şi luna vibrează iubirea pe strune.  
  
Doinesc tulnice pe poteci de munte  
În balade prelungind chemarea  
Aşternută peste veacuri punte  
Pe care să vină odată cu zarea.  
  
Din poeme se desprinde, spre el venim,  
Ca aerul şi seva ce-n arbori suie,  
În fiecare dintre noi îl regăsim  
Cioplit în inimi veşnică statuie.  
  
*  
Îmi este dor de câmpul înflorat pe cămăşi de in  
De roata horei jucată la fântână  
De fetele ce-aduc din vii în doniuţe pelin  
Când îşi mână ciobanul oile la stână.  
De palma aspră ce-nfige plugu-adânc  
Întorcând brazda recoltei viitoare,  
Mi-e dor de ţăranul cu plosca la oblânc  
Umplută cu apa rece rece la izvoare.  
Îmi este dor de pasul lui apăsat pe hotar  
Când cumpăneşte ploaia în privire  
De braţele vânjoase ce pun în car  
Rodul crescut din marea iubire.  
Mi-e dor de cumpăna ce coboară din cer  
În ciutură apa rece şi curată,  
De roţile încinse cu verghetele de fier  
Pe uliţa satului de ploaie arată.  
De vorba ţăranului, înţeleaptă, mi-a dor,  
Spusă cu asprimea mierei de labine.  
Pădurea în care n-a intrat topor  
Aşteaptă anotimpul, care, nu mai vine!  
  
Sub umbra nucului am scris prima poezie,  
Câtecul guguştucului încă nu era poluat,  
Dar am găsit în ea lumină multă  
Încât m-am pus şi eu pe luminat!  
  
Turnam înţelepciune în cuvântul scris  
Cu fruntea asudată în spaţiul ancestral,  
Şi nu mă simţeam nicicum învins  
Chiar dacă lumea-mi dăruise un hârb de cal…  
  
Am cutreierat de-atunci deşerturi înşelătoare,  
Cu profeţi de fiere, minciună şi venin,  
M-am mai întors la nuc dar în soare  
Lumina era prea multă, dar puţin-  
  
Prilej, sub nuc un vers să mai scriu   
Şi aşchii de umbră în lumină să păstrez  
În rima poeziei scrisă-ntr-un târziu  
Pentru o lume-n care să mă aşez.  
  
…şi iar un dor de-a hălădui prin lume  
Mă cuprinde chiar dacă e plină de venin  
Şi-un cântec de guguştuc fără nume  
Mă urmăreşte pe urme de senin.  
  
Un nou cicliu dor de umbra nucului bătrân  
Mă cuprinde să mă-ntorc acasă  
Dar frunzele lui uscate mă-îngân  
Din rana ferestreului în tulpină rămasă.  
  
Azi e ziua amintirilor în poemul scris,  
Iar opera poetului a rămas în crucificarea lui,  
În ea mă regăsesc ca om ne-nvins  
Recuperându-mi rana din urmele de cui…  
  
Patria îmi este Limba Română  
în ea bobul de grâu  
germinează  
verbele poemelor eminesciene.  
  
Țene Florinel Sandu (Al.Florin ŢENE) 
Referinţă Bibliografică:
Al.Florin ȚENE: GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2957, Anul IX, 04 februarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!