CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Eseuri >  





Lucia-Elena Locusteanu-:,,SENTIMENTUL PATRIEI ŞI AL ISTORIEI ÎN OPERA EMINESCIANĂ `
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
,, a istoriei lungi unde, 
  
Timp, căci din izvoru-ţi curge a istoriei gândire”. 
  
Mihai Eminescu 
  
,, Memento mori. Panorama deşertăciunilor” 
  
SENTIMENTUL PATRIEI ŞI AL ISTORIEI ÎN OPERA EMINESCIANĂ 
  
Lectură subiectivă 
  
Eseu 
  
Întoarcerea în trecutul îndepărtat, al formării noastre ca popor, dar şi lunga istorie a luptelor pentru existenţă şi independenţă, pentru păstrarea fiinţei naţionale şi a pământului strămoşesc, ca şi lupta pentru unitatea naţională, reprezintă constante definitorii ale operei eminesciene, după care fixează chiar şi menirea şi valoarea creaţiei şi a creatorului, ca şi în poemul – artă poetică - ,,EPIGONII”: ,, deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune, / revoacă-n dulci icoane a istoriei minune”. 
  
,,Ideea fundamentală pe care romantismul românesc o aduce în interpretarea istoriei este aceea a dacismului, când istoria romantică nu mai e un pelerinaj spre patria spirituală, ci un efort de definire a spiritului patriei, ceea ce presupune punerea în lumină a elementului local, specific, din sinteza daco-romană”.* 
  
Emblematică pentru Eminescu este căutarea identităţii eului creator înlăuntrul spiritului naţional: ,,Trecutul e în mine şi eu sunt în trecut / Precum trăieşte marea în cerul ce-l respiră”. În imaginaţia poetului, orizonturile patriei, sustrase de sub legea curgerii inexorabile a timpului şi a vitregiilor istoriei, capătă noi dimensiuni. Trecutul măreţ e ,,un vis încremenit” în eternitate. Ca poet romantic, pentru care trecutul este timpul ideal, timpul când s-au întemeiat lucruri eterne, Eminescu se cufundă în trecut prin intermediul visului, creând o epopee românească pe care o integrează spiritului universal, ritmurilor cosmice înseşi. 
  
Încă din tinereţe, poetul iubeşte pământul ţării: ,,Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă / La patriei dulci plaiuri”; ,,Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară, / Scăldată în cristalul pârâului de-argint”. (,,Din străinătate”). 
  
Eminescu se întoarce adânc la ,,obârşii”- cum ar spune Blaga – spre arhetipurile dacice, spre fondul originar, După Ioana Em. Popescu, în opera lui Eminescu, istoria parcurge trei vârste, dintre care primele două: ,,vârsta de dinaintea istoriei”, cea a Daciei mitice din poemul ,,Memento mori” şi ,,vârsta eroică a patriei române” din ,,Scrisoarea III” - vârste - prin excelenţă – creatoare, în timp ce a treia vârstă, contemporană cu poetul – şi, nu numai – este resimţită ca un timp de criză, un timp al înstrăinării de istorie, de patrie, de marile valori morale… 
  
Poetul este însă profund preocupat şi de viitorul patriei încă din prima etapă de creaţie: ,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie / Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? // La trecutu-ţi mare, mare viitor!” 
  
În opera ,,Memento mori” - tablou al naşterii şi morţii civilizaţiilor, regăsim, ca paradis pierdut, mitul Daciei, îmbogăţit cu elemente ale mitului clasic al Romei. Dacia reprezintă vârsta gândirii mitice a umanităţii fericite. Respectând o schemă generală a 
  
…………………………………………………………………………………………….. 
  
* Ioana Em. Petrescu, ,,Eminescu – Modele cosmologice şi viziune poetică”, 
  
Ed. Minerva,Buc., 1978, p. 142. 
  
1. 
  
ciclurilor istoriei, poetul construieşte o imagine a unei mirabile Dacii depărtate, 
  
făcând din Dochia un geniu tutelar al poporului care avea să se nască după lupta 
  
zeilor Romei cu cei ai Daciei: ,,Zeii Daciei acolo locuiau – poartă solară / În a 
  
oamenilor lume scările de stânci coboară”. 
  
Anexa nr. 1 – Reprezentarea grafică a poemului ,,Memento mori”. 
  
Dacia veche - ,,poartă solară” este locul simbolic al intrării într-o ordine superioară, este locul prin care zeii – locuitorii lumii divine – coborau în lumea oamenilor, în domeniul imanenţei şi comunicau cu ei. În tărâmul dacic, vremea nu curge. Natura învestită cu puteri ieşite din comun participă la macro – timp, deţinând atributele veşniciei. 
  
,,Jumătate-n lume, jumătate-n infinit”, muntele sacru rezumă simbolic sensul Daciei, tărâm originar, prin care Universul terestru se deschide comunicării cu Cosmosul. 
  
În opera eminesciană, imaginea Daciei e prezentă şi în operele: BOGDAN VODĂ, MIRA şi DECEBAL. În timp ce Dacia lui Decebal trăieşte sub semnul unui ideal eroic, dominat de ideea libertăţii, Roma cezarilor prefigurează o formă de existenţă tragică, Roma asumându-şi rolul de creatoare a destinelor lumii. 
  
O altă vârstă a istoriei neamului nostru e vârsta eroică a ,,întemeietorilor de legi şi datini”, vârstă celebrată în ,,Scrisoarea III”, dar şi în variantele: ,,Patria şi patrioţii”. 
  
Anexa nr. 2 – Reprezentarea grafică a poemului: ,,Scrisoarea III”. 
  
În ,,Scrisoarea III”, structurată compoziţional în două mari părţi: trecutul glorios de luptă, fixat în patru tablouri şi prezentul decăzut, motivul central este motivul patriei, introdus printr-o metaforă, încă din visul lui Osman: ,,Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă /Ce cu-a turmelor păşune a ei patrie ş-o schimbă”. 
  
În timp ce imensul Imperiu al Semilunii e lipsit de noţiunea caldă a patriei: ,, Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână”, patria e prezentă la popoarele subjugate: ,, Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid…”. 
  
Tabloul al II-lea, al întâlnirii dintre Mircea şi Baiazid este relevant pentru hotărârea de neclintit a patriotului român care opune dorinţei de cucerire a sultanului dragostea de ţară a românilor: ,,Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul… / Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, / Mi-e prieten numai mie, iar ţie duşman este, /(…) /; N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid”. 
  
La Rovine, puternicul Imperiu al sultanului întâlneşte un popor care are conştiinţa apartenenţei sale la pământul Daciei străbune şi, prin această apartenenţă, conştiinţa integrării sale în ordinea cosmică – afirmă Ioana Em. Petrescu. 
  
Lupta de la Rovine - tabloul al III-lea al părţii I - este pusă sub semnul naturii dezlănţuite, participantă, alături de români, la apărarea pământului străbun: ,, Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium, // Şi, lovind în faţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul, / Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul…”. 
  
Tabloul al IV-lea, al acalmiei de după luptă, cu acel cadru nocturn de factură romantică, confirmă încrederea domnitorului în forţele morale ale poporului român, iar măreţia naturii subliniază patriotismul: ,,Pe când oastea se aşează, iată soarele apune, / Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune / Cu un nimb de biruinţă: fulger lung încremenit /(…)/ Pân* ce izvorăsc din veacuri stele una câte una, / Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna: / Doamna mărilor şi-a nopţii varsă linişte…”. 
  
Atmosfera de calm, linişte şi pace e completată de momentul de inspiraţie folclorică. 
  
2. 
  
Prima parte a ,, Scrisorii III” – prin amploare - are valoare de epopee, fiind – în acelaşi timp – o odă, cu accente de imn, închinată înaltului patriotism, vitejiei poporului român, trecutului de luptă pentru apărarea pământului strămoşesc, sintetizate în sintagmele cu valoare metaforică: ,,veac de aur” şi ,,trecutul de mărire”. 
  
Înstrăinarea de istorie, pierderea sentimentului de dragoste de patrie sunt prezente în partea a II-a a poemului – satiră vehementă cu accente de pamflet. 
  
Partea a II-a se deschide cu descrierea sintetică a trăsăturilor trecutului, văzut metaforic ca ,,veac de aur”, în antiteză cu prezentul - ,,noroiul greu” şi ,,comedia minciunii”. 
  
În versurile următoare înfierează: demagogia, cosmopolitismul, lenea, parvenitismul, desfrâul, superficialitatea, falsul patriotism, incapacitatea de a înţelege şi preţui adevăratele valori, trăsături ale societăţii contemporane cu poetul şi nu numai: 
  
,, Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? // 
  
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,, 
  
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi // 
  
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă, 
  
Quintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă, 
  
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii! // 
  
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filozofie. 
  
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte, 
  
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte, // 
  
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman, // 
  
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi 
  
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi! 
  
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură, 
  
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, 
  
Tot ce e perfid şi lacom, (…), 
  
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii, 
  
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, 
  
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii! // 
  
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi 
  
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri 
  
Gloria neamului nostru spre a o face de ocară, 
  
Îndrăznesc ca să rostească pân* şi numele tău … ŢARĂ!” 
  
,, Mimarea profanatoare a unei realităţi pierdute transformă ,,străinul” – străin nu neapărat prin origine, dar, neapărat, prin gândire - într-un ,,saltimbanc” din ,,comedia 
  
minciunii” – scrie Ioana Em. Petrescu. 
  
Sensul mântuitor pe care Eminescu îl atribuie istoriei e acela de a reda conştiinţei înstrăinate sentimentul patriei prin întoarcerea spre vârsta mitică sau vârsta eroică. 
  
Poate de aceea pentru Eminescu viitorul patriei nu poate fi decât luminos, pe măsura trecutului: 
  
,,Văd cerul lan albastru sădit cu grâu de stele, 
  
El îmi arată planul adâncei întocmele 
  
Cu care-şi mişcă sorii. – În sâmburul de ghindă 
  
E un stejar. – Cum dânsul din proprii rădăcine, 
  
Din planul vieţii sale ascuns în colţu-obscur 
  
3. 
  
Îşi creşte trunchiul aspru – aşa, poporul meu, 
  
În tine e puterea-ţi, nălţarea—ţi şi pieirea-ţi, 
  
Eu cred că tot ce este menit a fi mare 
  
Să-şi înăsprească trebuie superba rădăcină.” 
  
Fragmentul citat – adevărat testament lăsat urmaşilor – însufleţit de un fierbinte sentiment patriotic, aparţine poemului ,,Andrei Mureşanu”- tablou dramatic într-un act. 
  
Poet mesianic, Eminescu vede adânc şi departe în istoria noastră, visând acea unire a românilor care ar putea asigura puterea fiinţei naţionale şi progresul adevărat, ca ,,stat de cultură la gurile Dunării”, cum ne lasă să înţelegem din versurile: 
  
,,Eu văd o stâncă albă, o stâncă de granit // 
  
Acea stâncă sublimă ce stă cu capu-n cer 
  
E–UNIREA ROMÂNIMEI… E visul meu de fer // 
  
Dar las o moştenire ce-am scris-o cu-al meu sânge, 
  
Las ROMÂNIMEI TOATE grozav frumosul vis, 
  
Ca-n FRUNTEA EI SENINĂ ETERN SĂ STEIE SCRIS!” 
  
Lirica eminesciană pătrunde, dându-le viaţă sensurilor adânci ale experienţei umane, încât sentimentul patriei şi al istoriei este o componenta dinamică a poetului, o armă a gazetarului care, în ,,Icoane vechi şi icoane nouă”, scrie: ,, Dacă o generaţie avea un merit e acela de a fi credincios agent al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care îl ocupă în lănţuirea timpului”. 
  
Interogaţia eminesciană - din tabloul dramatic ,,Andrei Mureşanu” - va rămâne peste timp o tulburătoare meditaţie; 
  
,, O! naţie iubită! 
  
Vei înţelege doru-mi, vei şti să-l preţuieşti?” 
  
Marin Sorescu în poemul ,,Trebuiau să poarte un nume” meditează sintetizând: 
  
,, EMINESCU n-a existat. 
  
A existat numai o ţară frumoasă 
  
La o margine de mare 
  
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli 
  
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare 
  
Sau şi mai simplu: ciobani şi plugari, 
  
Cărora le plăcea să spună 
  
Seara în jurul focului poezii: 
  
,,Mioriţa” şi ,,Luceafărul” şi ,,Scrisoarea a III-a” 
  
Şi pentru că toate acestea 
  
Trebuiau să poarte un nume 
  
Un singur nume, 
  
Li s-a spus 
  
EMINESCU”. 
  
Prof. Lucia-Elena Locusteanu 
  
Membru al Ligii Scriitorilor Români 
  
4. 
  
Referinţă Bibliografică:
Lucia-Elena Locusteanu-:,,SENTIMENTUL PATRIEI ŞI AL ISTORIEI ÎN OPERA EMINESCIANĂ ` / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2876, Anul VIII, 15 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!