CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  





Titina Nica ŢENE:RĂDĂCINILE FERICIRII
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Titina Nica ŢENE:RĂDĂCINILE FERICIRII 
  
Ajunsă la vârsta bilanțurilor, Titina Nica Țene, sensibilă poetă și prozatoare, a decis să își adune între copertele unei cărți întreaga operă epică, secționată pe capitole diacronic. Rezultatul acestui demers este volumul de față, Clipe pe puntea vieții, în care reiterează metafora din titlul unei cărți de proză (Viața ca o punte) apărute cu câțiva ani în urmă (2011). „Am pornit de la premisa că viața e ca o punte pe care trecem.ˮ, spune la un moment dat, sugerând că a trăi înseamnă a-ți păstra echilibrul între clipele existenței, dar și a-ți găsi propriul balans alături de cei dragi, în societate și în mijlocul naturii, de care este iremediabil îndrăgostită. Volumul este secționat în trei capitole (Pietre de aducere-aminte, Viața ca o punte, Bucuria întoarcerii în timp. Întâmplări hazlii cu o nepoțică povestite de bunică – fiecare reprezentând unul dintre volume de proză apărute sub semnătura sa până acum), în care se regăsesc 47 de proze scurte (majoritatea de o pagină – două), umate de date bio-bibliografice. Titina Nica Țene este un om simplu, care știe să se bucure de lucrurile simple (chiar are un volum intitulat chiar așa, Bucuria lucrurilor simple!) și care respinge rafinamentul stilistic și duplicitatea, preferând să (se) comunice dintr-o respirație („ce-i în gușă-i și-n căpușăˮ, cum se zice în popor), recurgând la un lexic ușor accesibil tuturor. La fel este și scrisul său: Titina Nica Țene are un mesaj clar, concis, lipsit de ornamentări sau subtilități, dar, de fiecare dată, textele 6 ei transmit un mesaj moral, experiențele proprii pe care le aduce în pagină constituindu-se în adevărate lecții. Prozatoarea dovedește o filozofie de viață cu totul particulară, care o determină să se declare fericită: „Aparent, eu nu am avut în viață motive pentru care să fiu fericită, dar mă consider totuși un om fericit. Am pornit de la premisa că viața e ca o punte pe care trecem. Excesele de nici un fel nu sunt bune. Nici în bine, nici în rău. Riscăm să ne dezechilibrăm și să cădem de pe punte.ˮ (Puntea). Chiar unul dintre fiii ei observă că este „mereu veselă pentru nimicˮ. Acest „nimicˮ se traduce însă prin bucuria ei de a trăit, prin capacitatea de a savura existența cu toate ale ei, bune, rele, considerând viața un dar de la Dumnezeu și crezând cu putere că omul are datoria dea fructifica acest dar. În timpul copilăriei, spre care se întoarce cu nostalgie – pe de o parte, fiindcă se găsește deja la vârsta înțelepciunii, pe de alta, deoarece retrăiește vârsta nevinovăției alături de cele două nepoțele ale sale –, fericirea Titinei avea rădăcinile adânc înfipte în familie și satul natal. „Nu țin minte să mă fi mângâiat mama vreodată. Nu avea timp. Dar eu eram foarte fericită.ˮ, spune. Nici sărăcia familiei nu poate reteza fericirea pe care o resimte în fiecare zi, nici necazurile cu care se confrunta întreaga societate. Fiind a patra născută din familia Nica, apelând la oglinzi într-adins ușor deformate, revede cu ochii minții mereu casa părintească populată de opt copii, deși, în fond, a doua fiică murise înainte de nașterea Titinei, iar Stelian se născuse când „neneaˮ, fratele cel mai mare, era soldat, deci deja adult, pe propriile picioare. Ușureiul vâlcean este un topos magic și misterios, în care orice se poate întâmpla, chiar și să învie morții. Ea însăși, fata „denevoieˮ, născută moartă, a înviat după ce tatăl a tras-o cu mătura 7 de sub pat, iar o parte dintre trăsniții din sat, îngropați în pământ, au înviat și ei. Nici nu este de mirare că astfel de lucruri s-au putut petrece, din moment ce autoarea își aduce aminte cum, însuflețiți de cântecul din caval al lui nea Ilie, copacii tăiați, folosiți drept fotolii în sala „filarmoniciiˮ reprezentate de curtea părintească, au înfrunzit! Primul moment de răscruce din viața micuței Titina îl reprezintă începerea școlii, unde nu îi place, fiindcă este extrem de slabă și scundă, oamenii o evită, în plus nu prea înțelege de ce trebuie să tot citească, din moment ce știe deja toate literele. „«Învățați carte, ca să nu munciți!», spunea tataˮ, afirmă prozatoarea în mai multe locuri, dând de înțeles că pentru țăranul deposedat de pământ de către comuniști, cu doar șase clase primare, idealul îl reprezenta nu nemunca, ci munca intelectuală, pe care nu avea capacitatea de a o percepe drept efort. Titina este îndemnată să învețe, fiindcă nu era „bună de sapăˮ, adică trupul ei n-ar fi făcut față provocărilor muncii fizice. Școala reprezenta șansa plecării „în lumeˮ, unde desigur era mult mai bine decât în satul prăfuit unde a văzut lumina zilei. Însă copila are o dilemă: mama îi amenință, când sunt neastâmpărați copiii, că va pleca în lume, dând astfel o conotație negativă termenului. Devenită adultă, eroina înfruntă greutățile cu stoicism: „Nu m-am speriat. Întotdeauna am fost o norocoasă și am crezut cu tărie în bine.ˮ. Această filozofie o urmează la a doua răscruce a existenței, când se mărită fără nuntă: „Ne-am căsătorit singuri, într-o cameră cu chirie, cu verighete din fire de iarbă. Bogați spiritual și foarte săraci material.ˮ. Fericirea maturității a descoperit-o în iubire. În iubirea pentru soț și pentru copii, apoi în iubirea pentru nurori și nepoți. Supărată de atitudinea tinerilor vizavi de persoanele în vârstă, ține să sublinieze: „Tinerii de azi au impresia că noi «ne-am mâncat traiul și mălaiul» și nu mai avem nimic de făcut. Noi trebuie să le 8 arătăm că nu este așa.ˮ, accentuând ideea că fiecare vârstă își are frumusețea ei, propriile rădăcini ale fericirii. „Bătrânețea vine cu dureri de oase și cu nepoțiˮ, spunea un doctor. Dacă în privința sănătății Titina nu are de ce se plânge, dimpotrivă, îngrijindu-se atent, se bucură de o vitalitate de invidiat, cu totul altfel stau lucrurile când vine vorba despre nepoți. Catinca și Anastasia îi umplu viața și constituie inepuizabile surse de inspirație pentru scrierile sale. În acest punct, prozatoarea sugerează că fericirea ei poate să vină din surse contradictorii, antinomice: „Bineînțeles că, dacă mă cheamă copiii mei să-i îngrijesc, în câte o zi, când nu merg la grădiniță, pentru că sunt bolnavi, sunt fericită. Dar, dacă nu mă cheamă, sunt foarte fericită.ˮ. Zilele și nopțile petrecute cu nepoțelele înseamnă efort, dar și bucuria de a redescoperi lumea și oamenii prin ochii lor, motiv pentru care afirmă: „Spun, fără teama de a greși, că niciodată nu am învățat așa de multe, din altă parte, cum am învățat de la copii. Toți copiii sunt îngeri trimiși de Dumnezeu pe pământ.ˮ. Ultimul text din volum, prefigurează de pe acum (Anastasia a avut o premoniție legat de aceasta!) viitoarea carte de proză a Titinei Nica Țene, dedicată celui mai proaspăt „înger trimis de Dumnezeu pe pământˮ, în familie, micuțul Ștefan Mihai. Clipe pe puntea vieții, antologia de autor a Titinei Nica Țene, este o carte delicioasă, care se citește pe nerăsuflate, bună de citit întro seară de iarnă, la gura sobei în care pâlpâie flăcările amirosind a pruni bătrâni, ori într-o după-amiază leneșă, petrecută în parc, printre pomii înfrunziți! 
  
Voichița Pălăcean-Vereș 
  
Referinţă Bibliografică:
Titina Nica ŢENE:RĂDĂCINILE FERICIRII / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2793, Anul VIII, 24 august 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!