AL. FLORIN ŢENE
Prima piesă din seria
EPOPEEA ROMÂNĂ
Florile Sarmisegetusei
Dramă istorică în versuri,
în trei acte.
Motto:”Unităţi iubitoare, soldaţi,
Anonime ecouri de lacrimi.”
Quasimodo
EPOPEEA ROMÂNĂ
Cuprinde următoarele piese de teatru în versuri:
-Florile Sarmisegetusei.
-Io, Mircea Mare Voievod şi Domn.
-Cozia .( Legenda Mănăstirii Cozia).
-Tudor.
-Un om pentru revoluţie.
-Unirea suntem noi…
-Vă sumez, domnule Doctor!
-O stafie tulbură speranţa.
-Ce rămâne după ce pleacă circul?
FLORILE SARMISEGETUSEI
Dramă istorică în versuri
Personajele:
DECEBAL-regele dacilor,
TRAIAN-împăratul romanilor,
VEZINAS-marele preot al dacilor,
LICINIUS-general şi spion roman,
LONGINUS-general şi sol roman,
TEHOMIRDURASBALDOBAL-
căpetenii dace,
HASDRUBALSABINUSPROPELIUSLILIANUS-
meşteri şi spioni,
CASSIUSCELUSO
CĂPETENIE ROMANĂ,
VRACIUL,
TEMNICIERUL,
ÎNGRIJITORUL TEMPLULUI,
OLACUL,
UN OŞTEAN,
STRĂJERUL,
ÎNTÂIUL FRUNTAŞ DE OASTE DACĂ,
AL 11-lea FRUNTAŞ DE OASTE DACĂ,
AL 111-lea FRUNTAŞ DE OASTE DACĂ,
ÎNTÂIUL OŞTEAN,
AL 11-lea oştean,
DOCHIA- fiica regelui Decebal şi Marea Preoteasă a Sarmisegetusei,
ZADA-fecioară şi Preoteasă,
III-IX FECIOARE ŞI PREOTESE,
ÎNTÂIA FEMEIE,
A UNUSPREZECEA FEMEIE,
IONUŢ-copilul lui DOCHIA plămădit cu LICINUS,
OŞTENI; POPOR.
ACTUL 1.
( Lângă fântâna sacră a Getuzei . În fundalul scenei spre dreapta se văd casele
Sarmisegetusei. În mijlocul cetăţii se ridică o movilă pe care e aşezat templul sacru al
zeului Zalmoxis. Spre stânga, în fundalul scenei, e fântâna, iar în depărtare se conturează
coamele munţilor Daciei. Proeminent, muntele Orole se desluşeşte acoperit veşnic cu
zăpadă. Un grup de meşteri romani daţi tribute şi zălog de Roma înfrântă aşteaptă lângă
fântână. De fapt erau căpetenii romane cu însărcinare de spioni, trimişi de împăratul
Traian, sub conducerea prietenului său, generalul Licinius. Toţi râd şi glumesc pe seama
fetelor ursuze ale dacilor.).
TABLOUL I
Scena 1.
LICINUS
(Aşezat pe o piatră cu bărbia în palma mâinii. Stă pe gânduri.).
Unde eşti, slăvită şi mândră cetate
La care mă închinam cu pietate?
Unde eşti cetate a lui Romul cu delirul şi uitarea?
Cu vinul oaspeţilor, cu parfumul ce inunda zarea?
Ooo! Nu e nimic în această sălbatică ţară.
Şi apa aici e , parcă, amară.
Ovidiu a spuso! Romă iubită, adevărul să-l crezi!
Vino aici în sălbăticie. Şi-ai să vezi.
( După o pauză.).
Prea iubite împărate, misiunea mi-am îndeplinit.
Am multe ştiri. Gânduri multe de destăinuit.
( Bagă cu grije un vraf de papirusuri în sân.).
Pe toate, aici, le păstrez lângă inima mea,
Să-şi fie calea uşoară, călăuzită de-o stea,
Spre Sarmisecetusa. Atâtea străji la porţi…
Liberaţi pe Licinus! Zei! Ooo…prea mulţi morţi…
Destinul Daciei a căzut la sorţi.
(Rămânând puţină vreme pe gânduri. ).
Şi Iason, graţie fiicei regelui din Calchis cu chip de graur
A izbutit să răpească pielea berbecului cu lână de aur.
Ţi-o arată povestea…! Licinius! Bună povaţă,
Femeia ucide şi tot ea dă viaţă!
Pasiunile zeiţelor sunt şi ale matroanelor romane,
Slăbiciunile acestora la fel cu ale fiicelor Daciei profane…
Omul e acelaşi pretutindeni, şi lup şi miel,
Femeia e tot …femeie , şi peste tot la fel…
SABINUS
(Către ceilalţi. ).
Cu apă din fântâna Getuzei adapă pe zeul lor,
5
Să-i treacă setae, să-I treacă de dor.
Setea e mare şi mai ales când e vară…
În curând vor trebui să sosească.Aseară…
( Ceilalţi râd.).
PROPELIUS
( Către ceilalţi.).
…Şi multe sunt slute
şi urâte!
LILIANUS
E greu să cucereşti inima acestor femei
Am încercat şi eu chiar şi ucenicii mei.
CASSIUS
E de-nţeles. Au ură faţă de străini, de romani.
Le-am tulburat liniştea de-atâţia ani.
SABINUS
În ciuda hazului vostru, totuşi, mă gândesc
Că v-a veni vremea să izbândesc…
CASSIUS
Să cucereşti capul Zadei!? E...hei...!
Dar nu uita jurământul dat Romei!
SABINUS
Da! De bună seamă cuvintele-ţi sunt drepte.
Însă, mai înainte trebuie să cucereşti oamnei şi...mai ales fete.
Calea care duce la ţinta noastră frumoasă
O cred pe cea a inimii, e cea mai lesnicioasă.
LILIANUS
Negreşit.
SABINUS
Ascultaţi! Nu vorbesc de-un mit.
Aseară, ca de obicei, după cină
Ieşisem pe linia casei la aer şi lumină
Admirând un straşnic apus de soare,
Strălucitor ca cerul de împrimăvărare.
PROPELIUS
Parcă nu are atâta farmec soarele aici. Pe cuvânt!
La Roma lumină catifelată coboară pe pământ.
SABINUS
Apusul, de care vorbeam, era atât de frumos
Încât şi sufletul îmi era luminos.
PROPELIUS
Mai şti!? Poate te îmbia nostalgia
Să te gândeşti la ...Claugia.
Ha...ha...! Zada şi Claugia.
De ce, nu deodată, la amândouă să gândesc!?
Oh! Venus protectoare la tine mă împărtăşesc,
Tu, înţeleapto, zeiţă frumoasă,
6
De ce nu faci să fim deodată şi aici şi-acasă?
SABINUS
A…! Ca o nălucă s-a strecurat alături cu înserarea…
M-a îmbrăţişat sălbatică precum stânca marea.
CASIUS
Mă rog, cine!?
LILIANUS
Poate o sălbăticiune? Ia seamă!
Ha...ha....! Nu ţi-a fost teamă?
Sau eşti sub protecţia unui zeu?
Am înţeles. Îţi văd timiditatea, dragul meu.
PROPELIUS
Te-a sărutat, ai sărutato…spune?
CASSIUS
Te rog! Spuneo pe nume!
SABINUS
Ei! Zada! Ş-a dispărut prin canatul porţii
Învăluită în zăbranicul nopţii.(Toţi râd.).
Şi hazul are rost, prea mult te face să rămâi
În urma gândului…O să vedeţi, am să fiu cel dintâi…
PROPELIUS
Victoriosul!
CASSIUS
Nimfe! Venere divine! Veniţi să vedeţi “Frumosul. “! (Toţi râd în
hohote.).
SABINUS
( Către Licinius.).
Aaa…Poate cumva generalul să-mi ia înainte!?
Dar, când îl văd pe gânduri stând, fără cuvinte,
Fără un grai tăioas, fără o vorbă blândă,
Îmi pare că el singur s-ar îndoi de izbândă.
LICINIUS
( Se ridică.).
Mă înveselesc glumele voastre, de aici,
E bun mijlocul…amici.
Se cade să fim, însă, cu multă sârguinţă
Şi mai ales cu destulă săbuinţă.
Poate lucrul la Drubetic s-a terminat
Constructorul Asiatic e neînfricat.
Opera cea mare a lumii de-a arunca peste Istrul pod,
Apa sacră a dacilor de pe acest glod . ( Arată cu mâna pământul şi munţii
din zare. ).
Sălbaticul Danubiu v-a fi în clipa de faţă traversat.Opera desăvârşită.
Armata imperatorului Traian e pornită
7
Şi în curând trecând peste multe greutăţi
Va fi aici la poarta acestei cetăţi.
Are nevoie de sprijinul nostru, ştiţi bine.
Voi să ascultaţi de ordinele date de mine.
Cunoaşteţi însărcinarea dată?
Trecând peste pod...marea apă
Îi este necesar să ştie acum
Spre Sarmisegetusa cel mai lesnicios drum.
Aici, e ţinta pentru atâta goană,
Pentru aurul Daciei este strădania romană.
Fumul de pe altarele Cetăţii Lumii nu v-a înceta,
Pe noi, Penaţii, la vetre nu ne v-a lăsa
Până când ţara neamurilor dace nu va fi supusă
Şi toată bogăţia ei, în alai, la Roma dusă.
De data aceasta e cu noi Marte, al nostru zeu.
Imperatorul pentru a doua oară e pe drum, şi e greu.
Am jurat cu toţii, dragi voinici,
Să-l ajutăm, de aceea suntem aici.
Prin orice mijloace vom obţine ştiinţă
Despre şiretlicurile în luptă ale acetei barbare fiinţă.
Altfel se poate repeta istoria unui nenorocit,
Oppius Sabinus, în 102, de moarte lovit
Şi a lui Cornelius Fuscus mort în aceste ţinuturi
Barbare, sălbatice şi bătute de vânturi
Când zăpezile înghit razele de soare.
Sângele roman cere răzbunare!
Să se ştie că la Roma Traian străjuieşte.
Pe cine vrea pe acela îl cucereşte.
...De altfel, dacii, au simţito pe pielea lor
În prima străpungere a hotarelor.
Apoi, bogăţiile acestei ţări ce se află în sânul ei
Le-ar sta mai bine podoabe Romei.
Bogatul pământ al Daciei nu cunoaşte mana,
Roma îşi aşteaptă de la noi...hrana!
CELUS
Sssst! Pe potecă se zăreşte cineva!
CEI DE FAŢĂ
A,aaa...
LICINIUS
Sunt chiar fetele.Vin la apă cu ulcioare,
Va fi bună seamă la templu sărbătoare.
SABINUS
Să ne retragem stăpâne,
Altfel, ne ies vorbe nu prea bune.
8
LICINUS
Fântâna e deopotrivă pentru nimfe, naiade,eroi,
Fauni, silvani, ca şi pentru noi.
PROPELLIUS
De bună seamă, însă, picurii de apă şi setea
La vorbe îmbie...astfel am putea...
LICINIUS
O vorbă atrage pe alta, asta ne este firea,
Trece din gură în gură, aducând destăinuirea
LILIANUS
Sunt singure! Aşa îmi spun simţurile mele.
LICINIUS
(Privind în depărtare cu atenţie.).
Se pare că e şi Dochia, fiica regelui, cu ele.
LILIANUS
Sunt fecioarele templului sacru urcând pe cărare,
Duc apă sacrosantă în urnicioare
Pe care Istru o trimite din depărtare…
LICINIUS
Clipa e prielnică, prieteni, fără teamă
Să fim cu măsură şi băgare de seamă.
În timpul slujbei închinată lui Zalmoxe se poate
Să fie de un ochi şiret vegheate.
PROPELLIUS
Aaa…! Iată-le! Poartă găteli de sărbătoare.
LILIANUS
Ca vestalele romane. Strălucitoare.
PROPELLIUS
În straiele acestea arată frumoase, ca albele petale…
LILIANUS
Ba, au ceva din graţiile sacrelor vestale…
SABINUS
În acest mod participă la sacrifii când pe suliţi
Războinicii duc zeului carnea încă vie a celor iubiţi?
PROPELLIUS
Nu! Sacrificiul acesta se face lângă tempu, dar...
Marele Preot, alături de fecioare, în altar
Imploră bunăvoinţa zeului, purtător
De grija dacului luptător.
Scena 2.
(În spate, spre stânga, se arată fecioarele dace.).
DOCHIA
Sunt sortită lui Tehomir, sprijinul ostăşesc
Al tatălui meu, căruia îi va ceda locu-i regesc,
Iar eu regina lui voi fi
Într-o apropiată şi sacră zi.
Mă cred, astfel, toţi, prea fericită.
O, nu, Zada! Eu nu sunt iubită.
Am un vis ce-mi încolţeşte-n fire,
Şi gândul mă desparte de tine, Tehomire!
ZADA
Şi nunta e hotărâtă pentru mâine…!
E pregătit vinul.S-a copt multă pâine…
DOCHIA
De gânduri prea multe nu-mi pot ţine trupul treaz
O ştiu, Tehomir e socotit viteaz.
A lui voi fi, aşa a sortit înaltul zeu,
Nu însă şi de gândul meu.
Ooo! Ce fiară năpraznică omul ar devenii
Dacă ar reuşi gândul a-l robii.
(După o pauză.).
E un vis, o nebunie a spune că iubeşti
Pe altcineva , de pe alte locuri vrăşmăşeşti.
Nici nu aşi îndrăzni s-o spun. E totul în van.
El…un sclav. Un…roman!
Iar eu fiica regelui dacilor liberi, floare…
Ooo! Depărtarea e prea mare…
Ura tatălui meu creşte, cu trecerea fiecărui an,
Împotriva a tot ce este roman.
Şi…totuşi, inima mea …iubeşte
Ceea ce tata dispreţuieşte!?
Oricare ar fi, dar…
Ooo…Tată, iubite tată, mi-e sufletul amar!
El urăşte pe imperator
Armata lui ce înaintează cu spor.
Pe generalii prizionieri ce întreţin vrajba, dar mă doare
Când este urât un biet sclav pentru care…
(După o pauză.).
Şi parcă îl aud, Zada, cum spune şi socoate
(Din depărtare se aude vocea lui Decebal. ).
“Orice este roman, e câine care muşcă pe la spate! “
Sărmanul sclav! El n-are nimic din oarba mândrie
A celor mari cu nesăţioasa lăcomie.
E prea frumos, nu are nimic din ce au stăpânii răi
Şi poate prea nevinovat de ura comandanţilor săi.
ZADA
Am auzit vrăjitorul cetind în orele târzii:
( În difuzoare se aude vocea vrăjitorului.).
“Femeia e născută numai pentru a iubii!”
DOCHIA
Mă cutremur cât de bine
Vorbele acestea au un înţeles în mine.
( Surprinsă şi impresionată la vederea lui Licinius. ).
…iată-l ,aici, împreună cu tovarăşi lui într-un peisaj plăcut.
Cum din depărtare nu i-am văzut!?
ZADA
Bărbaţii noştri când la război nu sunt,
Pregătesc un altul mai mare în gând,
Iar femeile lor tânjesc ca florile între spini,
Cum sunt sclavii printre străini.
( Femeile înaintează spre fântână.).
LICINIUS
(Către ai săi. ).
Înlături! Să facem loc fecioarelor!
Privindu-le ne va trece de dor.
DOCHIA
(Spre celelalte fete. ).
Am ajuns. În urechi …aud atâtea şoapte…
Repede trece timpul când vorbim de fapte,
(În şoaptă.).
Zada! Pe tine te iubesc,
Ţie întotdeauna mă destăinuiesc.
Păstrează secretul în taină, căci lumea…
(Se apropie de fântână.Apoi cu glas tare. ).
E clipa să începem rugăciunea.
( Apropie urniciorul de izvor. Se aude picurând apa.).
“Fântână sacră, ce porţi legănat la sân
Izvorul plăpând de la Istrul bătrân,
Pe care divinul Zalmoxe l-a pus de strajă
Ca sacrul pământ să-l ţină sub pază.
Mi-e sacră credinţa ca picurii tăi,
Regelui dă-i biruinţă, moarte duşmanilor săi!”
( Se retrage cu urniciorul plin şi-l aşează de o parte.
La fel fac şi celelalte fecioare.).
FECIOARA II
“Supunere şi robie Iagizilor potrivnici! “
FECIOARA III-a
“Să nimicească pe bastarnii sălbatici! “
FECIOARA IV
“Să alunge pe Tribalii zănatici! “
FECIOARA V
“Stăpânire Sarmaţilor nomazi! “
11
FECIOARA VI
“Jefuitorii, morţii să-i dea pe parţi! “
FECIOARA VII
“Să nu-şi găsească adăpost Roxalanii! “
FECIOARA VIII
“ De pribegie să aibă parte Marcomanii!“
ZADA
“Mândrii, de mândrie să piară Romanii,
Bogaţii fără număr, orgia să-i înghită,
Împărăţia mare să cadă lovită”.
(Fiecare pe rând îşi aşează urniciorul umplut,
unul lângă altul.).
LICINIUS
(Îndreptându-se spre Dochia. ).
De este îngăduit sclavilor cuvânt,
Stăpână, vă cerem apă din izvorul sfânt.
Aşteptăm însetaţi de multă vreme
Gestul Fortunei, făcută să vă cheme,
Au poate că suntem romani
Şi socotiţi de voi duşmani
Că pe câmpul de luptă ne-am strivit.
Din izvorul sacru să bem este îngăduit?
Dar picurii lui urmându-şi cărarea
Prin munţi, prin codrii ce împodobesc zarea
Până la Istrul depărtat şi frumos
Adapă deopotrivă şi cerbul şi lupul fioros.
SABINUS
(Aparte către Zada ).
Nepotrivite sunt blestemele cu anii tinereţii
Ce izbucnesc în muguri, în primăvara vieţii.
ZADA
Duşmanii nu ne dau răgaz să gustăm din fructul tinereţii,
Dacii la anii copilăriei au vârsta bătrâneţii,
Vremea aspră, când liniştea ne este tot mai rară,
Ne face viaţa mai amară…
LICINIUS
Există o datină a fântânilor, de este vreme bună sau rea,
De e duşman sau prieten, însetatului de băut să i se dea.
Nu este o altă faptă mai bună primită de zei
Decât să dai apă din izvoarele dăruite de ei.
DOCHIA
Zalmoxe a adus izvorul de la Istru cu apelei mari
În urniciorul lui, pus la temelie, unde se zămislesc picurii clari.
LICINIUS
Limpezi şi răcoritori ca vorbele tale, stăpână!
Adâncul ochilor tăi dezvelesc o făptură bună.
Privirea ta ca o rază de soare
Robia alină şi inima-mi ce doare.
DOCHIA
Străine, de ai colindat multe ţări cu rost, sau fără rost,
Află, aici e fiica regelui care tânără n-a fost.
Oamenii în Dacia se nasc déjà bătrâni şi grăbiţi
Cu mâna pe scut şi suliţi.
Ţara ta, străine, poate, e mai senină.
Seninul îl porţi în privirea-ţi de lumină.
Poate e o ţară a tinereţii,
A rostului deplin, al vieţii
În care gândul se poate împlini.
Ooo…un vis, la capătul…luminii.
LICINIUS
Ţara mea, stăpână, are splendori, palate
Şi comori nenumărate,
Bunul pământului se răsfaţă în toate.
Acolo, floarea de înfloreşte are un înţeles,
Sânul ei revarsă parfumul ales.
Beţie, flori…Ochii tăi mi-aduc aminte…
(Urmează o pauză. ).
Să le enumăr pe toate nu am cuvinte…
(Urmează o altă pauză.).
DOCHIA
Dacă un zeu necunoscut a hotărât,
Străine, să bei din izvorul sfânt,
Sortit a nunţii mele mărturie,
Atunci cu voia lui să fie.
(Îi dă să bea ).
SABINUS
Şi mie îmi este sete, şi bieţilor băieţi.
ZADA
De este voia stăpânii noastre, sorbiţi, de vreţi!
( Le dau să bea.).
…să mergem.
(Sclavii ajută fecioarele să ridice pe umeri urnicioarele. Licinius ajută pe
dochia care după ce-şi aşează urniciorul pe umăr îi cade şi se sparge. ).
DOCHIA
“Din cenuşa aceleia care sparge un sacru urnicior
Se v-a plămădi un alt vas cu apă de izvor”.
Aceasta este sacra hotărâre a marelui zeu.
Ce mă voi face fără el? S-a spart urniciorul meu.
Norocul s-a dus, e risipit,
De cele patru vânturi lovit.
Ooo, acum ce am să fac!?
Semn rău pentru mine, fiică a regelui dac!
LICINIUS
Dar, nu este nici-un semn
S-a spart un urnicior din lut ars la flacără de lemn.
DOCHIA
E blestemul lui Zalmoxis. Tu nu şti străine!
De blestemul ce-a căzut pe mine.
ZADA
Sacrilegiu îl voi lua asupra-mi, fiice ale zeului dacilor,
Dragile mele nouă surori, mistuite de dor.
Când se v-a vedea lipsa celui de-al nouălea urnicior,
Voi spune că eu l-am spart la izvor.
Daciei îi trebuieşte pe Dochia, plină de lumină,
Într-o zi ea v-a fi regină.
( Trece Dochiei urniciorul său.).
DOCHIA
Precum mine îi trebuieşte Zada!
(Către Zada în şoaptă. ).
Fiindcă ai un suflet aşa de bun
Un secret al meu am să ţi- spun:
Eu am un copil şi mi-e teamă,
Cu Licinius făcut, pe care nu l-am băgat în seamă,
Să nu bănuiască fetele că eu
Am încălcat legea marelui zeu.
ZADA
Să nu-ţi fie teamă, eu am ştiut.
Nimeni nu ştie. Copilul crescut
De bătrânul Olacul are să fie
O floare ce v-a creşte în Dacia ce-o să vie...
DOCHIA
Cum ai aflat!?
ZADA
Olacul e mare diplomat.
DOCHIA
(Înspăimântată.).
Îmi este teamă că tata ştie!
ZADA
Îl recunoaşte ca nepot, după căsătorie.
DOCHIA
Cum!? Frumos cu mine s-a purtat!
ZADA
Tehomir de mult a aflat.
Şi totuşi vrea să-ţi fie bărbat.
DOCHIA
Ooo..! Prea sfinte zeu! Buni sunt oamenii în dacia mea,
Mărite, tu, mă vei ierta?
Scena 3.
(Dinspre stânga şi din faţă se iveşte regale Decebal, Vezinas, marele preot
şi căpeteniile de oaste: Tehomir, Duras, Baldobal şi Hasdrubal. ).
DECEBAL
Precum vedeţi, e destul de adânc şanţul celălalt
Şi valul destul de înalt.
Aceşti munţi ridicaţi de braţul dac şi aceste mormane,
Sunt mai strajnice ca meterezele romane?
În spatele lor aşezăm bolovani potriviţi
Spre a fi doar rostogoliţi.
Imperatorul romanilor numai să îndrăznească
Sarmisegetusa noastră s-o cucerească!
TEHOMIR
Nu-mi spun părerea acum,
Dacă vin, mă gândesc , pe care drum?
DECEBAL
Numai două drumuri aduc aici.
Un cunoscător îi poate îndruma. Ce zici?
TEHOMIR
Şi... e greu prin păduri pentru o mare oştire.
DECEBAL
Am dat straşnică poruncă , de ştire
Geţilor din dacia de jos
Ca în luptă să ne fie de folos,
Să înăbuşe cu stânci şi copaci răsturnaţi
Înaintarea romanilor desfrânaţi.
TEHOMIR
Să vedem ce răsplată
Îi aduce hotărârea-i neînduplecată.
DECEBAL
De asatădată câinele e mai îndârjit!
El trebuie să ştie că pământul daciei e sacru şi iubit,
El nu rabdă pe duşmani
Chiar dacă se numesc ...romani.
Munţii falnici cu izvoare limpezi, văi răcoroase,
Visteriei dă aur şi-n câmpuri mănoase
Rodesc grâne în holde frumoase.
Bogăţii ce nu au alte ţări,
De aceea vin din cele patru zări
Să ne cucerească, vărsând sânge de-al nostru şi-al lor.
Slăvit să-ţi fie numele, zeu al dacilor!
15
Ne apărăm pământul pentru urmaşii ce-l vor moştenii!
DACIA DEAPURURI A DACILOR VA FI!
Deocamdată, pentru mâine, avem sărbătoare.
Zalmoxis a însemnat pe răboj o zi mare.
Răgaz şi odihnă să fie pentru lumea toată,
Să se ştie că Dochia, iubita mea fată,
Însoţite-va tehomire, destoinic vlăstar răsărit
Din tulpina strămoşului Buerebista cel vestit.
Eu, fiul lui Scorillo , nu mai am mult, lângă Zaloxis voi fi,
Iar tu mă vei urma la tron într-o bună zi!
Poate viitorul tău v-a fi mai bun şi cu soare.
Aşa v-a fi, iubite, preot mare?
VEZINAS
Prea bună chibzuială, iubită faţă regească.
DECEBAL
Îţi dă dreptul, Tehomire, pentru purtarea ta vitejească
În luptele cu romanii, de până acum, doi conducători ai răpus,
Jertfe marelui Zalmoxis le-ai dus.
Ne aşteaptă zile furtunoase şi grele.
Se v-a năpăstuii furios uraganul, îmi spun gândurile mele.
Aşa cum a-ţi auzit, în acest an,
În fruntea oastei vine însuşi imperatorul Traian.
Năvala v-a veni dinspre miazăzi. Imperatorul turbează
De mânie. La Dacia noastră visează.
Aşteaptă cu nerăbdare primăvara să vină.
Vedeţi? Zăpada s-a topit, mugurii sunt deschişi pe tulpină.
Trebuie să fim pregătiţi şi hamul cal.
DURAS
Sunt gata stăpâne, Decebal!
HASDRUBAL
Nădejdea e că înaltului imperator roman
Dacia nu-i v-a fi ospitalieră nici în acest an.
BALDOBAL
Codrii şi văile aşteaptă să-i înghită.
DECEBAL
Înainte de furtună avem o clipă de odihnă binevenită.
Mâine are să fie ospăţ mare.
E nunta lui Dochia. E sărbătoare!
Să se înveselească ţara toată
Că se mărită iubita-mi fată.
Şi tu, deprinde-te, Tehomire,
Cu gândul că Dochiei o să-i fi mire
Şi cât de curând al Daciei vei fi
Rege într-o prea slăvită zi.
BALDOBAL
Ospăţul se prepară. Au fost aduşi surlarii cu lăute
16
Iar veşmintele de fete au fost cusute.
HASDRUBAL
( Cu luare aminte arată cu privirea spre fântână.).
Iată, acolo, nu departe, pe Domniţă şi pe fete
Adăpând câinii de romani sleiţi de sete.
(Toţi privesc spre fântână.).
VEZINAS
Dau străinilor din fântâna sacră să bea, pe cărare,
Fără delegea e foarte mare!
TEHOMIR
Poate înadins pândesc să pângărească
Legea noastră strămoşească.
În cetate îi întâlneşti la tot pasul,
În unghere neîngăduite îşi bag nasul.
Ne urmăresc orice mişcare,
Cu ce scop, spune-ţi, oare?
Aşa cum sunt liberi de se plimbă peste tot
Romanilor ştiri să le trimită pot.
(Către sine. ).
Oh! Sclavul acela frumos, mărite rege, priveşte!
Frumuseţea lui mă tulbură şi mă urmăreşte!
Dochia…!?
DECEBAL
(Privind în depărtare.).
Da, ea este, îi recunosc rochia.
Cuvintele tale îmi spun să-ţi dau poruncă, s-o urmezi,
Pe toţi romanii în cetate să-i întemniţezi!
( Toţi se îndreaptă apropiindu-se de fântână.).
VEZINAS
(La vederea urniciorului spart.).
Care dintre fiicele lui Zalmoxis a săvârşit
Acest sacrilegiu? Ooo...totul e sfârşit!
Îngrozitor semn! Spuneţi-mi care fiinţă
A încălcat legea străbună? Un blestem ne ameninţă!
DECEBAL
Degrabă proscrisul pentru această faptă
Să-l pedepsească Zeul, el nu aşteaptă!
ZADA
Zada e făptaşa!
DECEBAL
Nu cred. Zada! Zada! Nu-i aşa!
Ai crescut alături de Dochia.
De când Negomir, fratele meu şi-al tău tată
A murit în luptă cu Parţii, eu te-am luat ca fată.
Fata mea să-mi fi, de Dochia nedespărţită.
De mine întotdeauna iubită.
VEZINAS
“E viu vasul sacru. Oricine îl va sparge v-a fi ars
Şi cenuşa caldă, încă, se va turna un alt vas!”
ZADA
Zalmoxis mă cere. Degrabă, dară!
SABINUS
(Către sine. ).
Iubita mea! Mi-e inima amară!
VEZINAS
Bună fecioară!
Pentru că suntem în ajunul marii sărbători…
DECEBAL
Nunta, ta, Dochia! Împreună cu Tehomir veţi fi miri în zori.
VEZINAS
…Se îngăduie făptaşei să aibă bucurii
Libertate şi viaţa pentru întreaga zi.
DECEBAL
( Către meşterii romani. ).
Iar voi, de- acum, prin suliţi învinşi,
Plocon lui Zalmoxis veţi fi trimişi.
De nu veţi fi primiţi
De neguri o să muriţi înghiţiţi.
Temnicieri! Până trece sărbătoarea,
Prizionierii să cunoască închisoarea!
Pe cuprinsul întregii Dacii, dorinţa mea
E ca orice roman pierii să se dea.
TEHOMIR
Iscoade nu-s puţine!
DOCHIA
( Şoptgind.).
Zada, mă gândesc la tine.
Oricât împotrivă a-i fi
Împreună vom fi!
Cu tine am fost, cu tine sunt ,
Şi la sânul lui Zalmoxis cel sfânt.
DECEBAL
Nu prin luptă dreaptă romanii cuceresc,
Cu vicleşuguri şi intrigi obişnuiesc.
Prin braţul nostrum puternic am fost în stare
Unui imperator roman şi stăpânirii lui mare
Tribute să nu dea.
Ei au simţit puterea mea.
La sânul lui Zalmoxis, mândrii suntem cu toţi.
Strămoşilor lui Burebista le suntem nepoţi.
Vom arăta trufaşului imperator
Că dacii sunt liberi ca pasărea în zbor.
Au mulţi zei romanii.
Unul au dacii, dar mulţi ne sunt duşmanii!
Râvnesc la ţara noastră iubită
Că e bogată şi -o vor înrobită.
CONTINUARE
