Balada Oltului
Hășmașul Mare îmbrățișează izvorul
Oltul vălurește în limba română,
Când printre stânci își cântă dorul
Și pădurea îl îngână.
Coboară râul măcinând stânci
De dor venit de departe,
Iar apa cântă din izvoare adânci
Scriind povești într-o carte.
Morile de lumină scapără valuri în palete
În hora lor s-a prins și pădurea,
Iar când obosite le este sete
Sorb lumină și gânduri plecate aiurea.
O, Doamne, de Olt mi-e dor
Ca la o icoană la el mă-nchin,
Departe sunt și ași vrea să zbor
La malul lui să-l sorb și să mă înclin.
La Cozia Mircea tânăr în vis
Bătrân în înțelepciune și vână
Îmi luminează drumul întins
Cu-n gând bun și sabia în mână.
Sunt dor de ducă și de iubire
Și port râul prin lume ca pe-o cruce
Chiar dacă Oltul precum un mire,
În Dunăre se varsă și se tot duce…
Fratele Mureș și Oltul unește țărișoare
În Țara cea Mare, România bogată,
Muguri pe un arbore înălțat spre soare
Din pădurea Litovoilor armată.
În Marea cea Mare Oltul vorbește
Limba învățată la izvoare,
Capodoperă din cuvinte ce unește
Românii din Carpați, Dunăre și zare…
Oltule, Oltuțule, vin românii să te vadă
Intrând cu Doina în veșnicia din baladă.
Al.Florin Țene
