De la copii învăţăm...  

Anastasia, nepoata mea are 4 ani. Sora ei, Catinca, e în clasa cincea. Intr-o Duminică, mă sună Anastasia să mă roage să mă duc la ea, că mama şi tata nu sunt acasă şi ea trebuie să se împărtăşească la Biserică.  

- Să fi aici la zece!  

- Bine, am să vin, şi mergem împreună la Biserică.Chiar mă bucur că este o zi frumoasă şi e păcat să treacă Duminica, să nu ascultăm Sfânta Liturghie...  

M-am îmbrăcat mai frumos ca în alte Duminici, că dacă nu sunt asortată mă ceartă nepoatele. Am ieşit din bloc şi m-a izbit în faţă un aer plăcut. Soarele strălucea şi catifelatul aer îmi mângâia faţa. Duminica, fiind sărbătoare , parcă şi lumina soarelui e alta. Păsările ciripeau, şi eu mă gândeam că nu m-am împărtăşit demult. Dacă Anastasia se împărtăşeşte trebuie să mă gândesc şi eu la asta, că am mult mai multe păcate adunate la vârsta mea decât ea la patru ani. Le-am găsit vesele şi abia mă aşteptau.  

- Păi nu v-aţi îmbrăcat?  

- Nu. Am pregătit hainele lui Anastasia să o îmbrac.  

- Lasă, Catinca, o îmbrac eu pe Anastasia! Tu îmbracă-te, să nu întîrziem...  

- Nu, tu nu şti să o îmbraci, lasă că o îmbrac eu...  

- Incepe să o îmbrace, dar Anastasia nu stă o clipă locului. Aleargă prin casă, Catinca ţipă la ea, apoi începe să plângă. O îmbracă până la urmă, dar vede că timpul a trecut şi se sperie. Stă, uimită, în faţa ciorapilor cu care trebuie să se încalţe, erau ciorapi fini de mătase ce se asortau cu rochia, că doar era acum fetiţă mare.  

- - Ce faci Catinca nu te încalţi?  

- - Ba, mă încalţ! Dar... dacă ciorapii sunt rupţi... o sun pe mama.  

- - Lasă nu o mai suna că întîrziem. Nu ai încercat ciorapii, şi spui că sunt rupţi...  

- Când îi trage pe picior, observă că nu sunt rupţi, ba, îi vin foarte bine la rochia ei. Dar deja era stresată că întîrziem şi începe şi ea să ţipe la mine, că nu sunt în stare de nimic, nici nu ştiu să o îmbrac pe Anastasia. Ce ştii tu, zice ea, voi sunteţi fericiţi nu mergeţi la şcoală, la servici, dormiţi mai mult dimineaţa, staţi numai acasă...  

- - Păi am mers şi noi când eram ca tine. Acum ,să te bucuri că eşti copil, noi am îmbătrânit şi nu e bine...  

- Am ieşit pe uşă şi cu paşi grăbiţi ne-am îndreptat către Biserica din apropierea străzii Mureşului. O Biserică frumoasă. In ea erau adunaţi mai mulţi copii împreună cu bunicile.  

- Preotul a vorbit frumos. Am ascultata în linişte Sfânta Liturghie. Anastasia a mers, împreună cu Catinca să se împărtăşească. Numai Anastasia s-a împărtăşit că pentru copiii mici ca ea nu sunt alte canoane, adică să ţină post. La întoarcere spre casă le-am spus fetiţelor că trebuie să nu se mai inerveze, să nu mai ţipe una la alta, să asculte de părinţi şi să nu mai certe pe bunici. Asta înseasmnă să crezi în Dumnezeu. Anastasia , care acum era mult mai calmă, se întoarce către mine şi zice:  

- - Lasă, Titina, nu te supăra pe ea! Catinca este adolescentă şi aşa sunt adolescentele. Eu când mă fac mare nu mă fac adolescentă, o să-mi găsesc alt servici...  

-  

- Titina Nica Ţene  

-  

-  

-