|
Te-am aflat…
în tăcerea crinilor
din adâncul unde-mi arunc măştile.
dincolo de gânduri,
încovoiate de cuvinte,
creşte luminarea acceptării
sau poate o altă ipoteză
a iluziilor.
Te-am căutat
pustiită de mine,
într-o bezmetică anulare,
Tu ai fost mereu acolo,
fereastră deschisă
spre o a cincea dimensiune.
Te privesc
să-mi contemplu visele,
străfulgerări de închipuiri
pe marginea osmozei dintre iubire
şi renunţare.
statui de piatră şi soare
sparg nerodirea
în unda de cleştar
din inima împovărată de nelinişti.
şterg otrava,
amânarea repetată,
Te zăresc
pe tine din nou,
vis sau visitor,
păzitor în care mă regăsesc
în ţara fiarelor îmblânzite
de puritatea iubirii.
|
|
Referinţă Bibliografică: Sau poate o altă ipoteză / Agafia Drăgan : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2316, Anul VII, 04 mai 2017.
Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Agafia Drăgan : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
|
| Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com. | |
|
|
RECOMANDĂRI EDITORIALE |
|
Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.
Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.
Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.
Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.
E-mail: confluente.org@gmail.com
Fondatori: George Roca și Octavian Lupu
Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
|
|
|
RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNALĂ DE POEZIE
VALIDARE DE PAGINĂ
|