dimineaţa muşcă arborii
din faţa ferestrei
îşi amplifică languroasă cântările
te privesc
cu degetele, îţi conturez surâsul
prins într-o rază
tu eşti încă departe
în adâncul de somn şi vise
îmi lipesc trupul de somnul tău
îţi simt tresărirea
sub mâinile mele iubitoare
dorinţa cum se deschide
plăcerea blândă de a mă ştii aici
la îndemâna iubirii tale
palpabilă iluzie conturată
în forma sufletului nostru
acolo unde nimic nu este
în afară de noi
prin câte numeroase iubiri
am trecut
căutători disperaţi
până să iubim dincolo de sânge
ţi-aud respiraţia cum se pliază
peste ritmul inimii mele
în depărtare
şi atunci, mă golesc de mine
să fiu în întregime imaginea ta
tu râzi
mă săruţi
ai gust de cafea amară
băută în dimineţi populate
de prezenţa constantă
a nefiinţei iubirii noastre
