CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poeme > Duiosie >  





De suflet

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Doctore  
  
Doctore, pune-ți urechea pe sufletul meu  
rogu-te și ascultă-mi simțirea.  
Este gălăgie mare în mintea mea  
dar sufletul, sufletul mi-e liniștit, în pace,   
ca o biserică veche, de lemn, din vârful muntelui.  
Cuvintele se joacă pe pajiștile mele verzi,   
ca și mieii primăvara.  
Se înghesuie la gura sufletului,   
să iasă, să le prind în horă.  
Le pun aripi doctore și le las să zboare, ca fluturii.   
Colorații mei fluturi!  
Știi doctore, eu sunt poliglotă,   
vorbesc noaptea cu luna, să-mi vindece furtuna,   
vorbesc cu stelele, să-mi înșire mărgelele,  
ascult șoaptele pământului   
și mângâierea veșmântului vântului.  
Murmurul florii când înflorește,   
îl aud și inima-mi crește.  
Al norilor îl știu și plânsul cocorilor,   
semnându-se pe creștetul zorilor.  
Simt pulsul pământului pe carotidele râurilor.  
Mă oglindesc în bobul de rouă   
și mâinile-mi le spăl pe amândouă.  
Aud pașii iubitului meu printre aștri,  
și știi doctore, îl văd umblând cu tălpile goale,  
pe vechile străduțe pietruite din Toledo,   
punându-mi încă o piatră, să-mi fie treaptă și așteaptă.  
Mă dor zilele fără el și plâng înserările în focul asfințitului.  
Mânjii lui, neînhămații lui mânji,  
aleargă tahicardic prin atriile și ventriculele noastre.  
Emisferele mele, nu cred că sunt surori.  
Una îl cheamă pe nume și una îmi șoptește să fug,  
nu știu unde anume.  
Mă doare pasul timpului doctore,   
pasul ce calcă pe zilele mele - și piere.  
Un lăstun mi s-a cuibărit   
între claviculă și omoplatul stâng  
și se zbate, târziu în noapte.  
Pun căpăstru de argint visurilor doctore   
și nu le las să spere.  
Nu vreau să plângă ca sălciile pletoase,   
cu nuferi, în locuri duioase.  
Mi-e frig doctore, mi-e iarnă și apoi mi-e vară,   
cu macii arzând, frisoane doctore   
și mai ales mi-e tristă toamnă.  
Dorul? Aleargă nebunul, bunul,   
între mine și el, pe un curcubeu de oțel.  
Unii spun că am boala aceea cu sufixul ,,bună”,  
Eu zic că sunt bolnavă de poezie, doctore.   
Spune ceva! Hai, nu mai sta!  
Lasă-mă doctore, nu mă trata de acest microb,   
ce m-a făcut rob, mi-e bine așa,   
cu mâna pe-o stea. 
Referinţă Bibliografică:
De suflet / Adriana Tomoni : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2136, Anul VI, 05 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adriana Tomoni : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adriana Tomoni
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!