Iov  

 

“Gura ta va fi plină încă o dată  

de râsete şi buzele tale de veselie.” [Cartea lui Iov]  

 

 

Şi-acum un Iov caută lumină,  

Vrea să trăiască fără vină.  

Urcă agale pe cărare,  

Cu grele poveri în spinare.  

 

Am aruncat o piatră-n limpezi lacuri  

Şi unde văluresc în cercuri mii,  

Rotiri mărindu-se în larguri,  

Stârnesc furtuni fără a şti.  

 

El mâinile-şi înalţă către ceruri  

Şi-n taină cere ajutor,  

Nestrămutat, de-i cald sau geruri,  

În Domnul caută izvor  

 

Un Iov îndurerat de cuvinte,  

În drumul lui spre cele sfinte,  

Genunchii îşi îndoaie-n rugăciune,  

Fruntea-şi pleacă, sfiiciune.  

 

Înalturile-i văd trudirea,  

Gândul bun şi primenirea.  

Îngerii îl ocrotesc,  

Lângă el încet păşesc.  

 

Domnul îl vede din ceruri,  

Revarsă în cântec de leruri,  

Daruri mari, nepreţuite,  

Zile cărunte, tihnite.  

 

Şi parcă mă cuprinde teama,  

Păcatele le număr. Vama!  

Spun în gând o rugăciune,  

Trec urcând prin trista lume.  

 

PS  

Un Diogene poate fi,  

Cu lumânarea-n orice zi,  

Ce caută OMUL fără vină,  

Să n-aibă răul rădăcină.  

 

 

 

Tristeţea şoimului  

 

Mă-ndurerează tristeţea şoimului cu aripi frânte,  

Îi suflu-n aripi să se-avânte.  

Şi apă vie-i dau să bea,  

Din viaţa-mi picuri eu i-aş da.  

 

În zbor îi dăruiesc aripă,  

Din trupuri, cruce , fără frică.  

Am ţinti mereu spre lumină,  

Curaţi, frumoşi şi fără vină.  

 

Spre Ţara Păcii am zbura,  

Aripa mea, aripa ta....  

 

Vezi “ Cartea nunţii”, “Povestea vulturilor aurii”, Danion Vasile  

 

 

Strigă-mă  

 

Strigă-mă şi voi veni de ai nevoie,  

O să te-aud şi dacă nu vorbeşti,  

Trimite-mi îngerul să-mi dea de veste,  

Să-mi spună tainic unde eşti.  

 

Te-aş strânge-n braţe şi ţi-aş da căldură  

Şi lacrimile-n ploi le-aş transforma,  

Sufletul ţi-aş feri de furtună,  

Durerile ţi-aş alina.  

 

 

Iti imprumut aripile

 

Îţi împrumut aripile de ai nevoie  

Şi-o să plâng şi eu de-ţi este greu,  

Să plângi pe urmăru-mi eu îţi dau voie  

Şi sprijin vreu să-ţi fiu de-ţi va fi rău.  

 

Din umbră mă voi bucura de-a ta izbândă,  

Discret te-oi însoţii în viaţa ta,  

Urcarea ta va fi o biruiţă,  

De care-n taină mă voi bucura.  

 

 

Iartă-mă  

 

Iartă-mă că am intrat în viaţa ta fără de veste  

Şi gândul poate, ţi l-am tulburat,  

În vârful picioarelor voi trece ca-n poveste  

Şi liniştea ţi-o-napoiez, să nu fii supărat.  

 

N-am vrut să tulbur ape liniştite,  

Ca piatra aruncată de pe mal,  

N-am vrut s-aduc în suflete ispite,  

S-a întâmplat să vreau s-aduc un dar.  

 

Tu iartă-mă de-i cu putinţă  

Şi înţelege, suntem pământeşti  

Şi-nalte raţiuni se clatină de n-ai voinţă,  

Când tainic o aripă te-atinge fără veşti.  

 

Ecourile se vor depărta încet  

Şi undele dispar în cercuri ample,  

În suflet n-o să mai aştept  

Şi simfonii n-o să mai cânte albe clape.  

 

În lucruri importante te las să te afunzi,  

Sunt prea măruntă pentru-a tale visuri  

Şi scriu, că ştiu că nu m-auzi,  

În drumul tău istovitor spre piscuri.