CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poeme > Meditatie >  





Hybris

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Hybris născut din durere, inevitabil, cu primul jicnit, cu primul indus în eroare, cu primul îmbrâncit, primul obidit. Durere purtată din generaţie în generaţie, din moarte în moarte, hybris săpat în creiere cu adevăruri zdrobitoare: Adevăruri, care te împing să îţi scoţi ochii, să nu-ţi mai vezi căderea. Prezumţie obligatorie, pentru a te afirma în viaţă, aţi câştiga identitatea din buletin şi-a trudei de a fi dat foc unui tăciune, în ciuda durerilor de ficat vreau - „Foaie verde siminoc” pentru a câştiga cea mai mărinimoasă tandreţe şi umilinţa crucii Sfântului Andrei, în vârtejul nestăvilit al Ciulendrei hop ş- aşa ş-aşa ş-aşa. Sisif, neliniştit şi totuşi resemnat, ridici pe umeri stânca nepreţuită, minereuri ascunse în argilă cleioasă, fără popas urci pe muntele întunecat, sfidezi cu zâmbetul pe buze destinul blestemat, ignori ecoul din suflet ce repetă-ncontinuu: zadarnic, uiţi de necazurile toate, când te iei cu treaba de fiecare zi, cu experienţa celui păţit şi rezultatul este întotdeauna acelaşi: Cunoştinţa de adevăr oedipal, orbitor, că toată experienţa, inteligenţa, întreaga fiinţă e inutilă, supusă pedepsei umilitoare de recunoaştere a slăbiciunii absolute în faţa zeilor. De sus, fără introducere, apare deasupra cănii de cafea: Păianjen îndrăzneţ, muncitor neobosit, metamorfozat din femeie, persişti în ţesătura ta lipsită de valoare, dezapreciată, pentru a putea arăta muritorilor a ta trudă zadarnică, creată de-o ambiţie anarhică, arhaică, amarnică, pentru un semn de apreciere, nu te milogeşti, un semn de preţuire, care nu vine o întreagă viaţă de încercări supranaturale, ci, nesupus, preferi onestul suicid, arhetipal, neîndurător. Dispreţuită mereu, Arachne, te-nverşunezi în hybrisul canceros, care-ţi devorează ţesuturile mândriei, pe nedrept învinovăţită, spre a obliga destinul, pe zei, pe oricine-ţi stă în cale, împotriva raţiunii pure, răcelii discernământului absolut, la iubire. În minele artizanale se caută după pământuri rare, copii cu târnăcoape dezgroapă minereul râvnit, în timp ce seceta şi putrezirea fructelor îi decimează, din depărtări un zeu necunoscut îi supraveghează, în timp ce ceilalţi privesc neclintiţi la acest canon meschin. Plauzibilitatea neclintită primeşte primele fisuri, pedeapsa descoperirii imperfecţiunii e de la început aceeaşi, cusururile ţesute pe pânză oglindesc trezirea, focul declanşat, odată dezlănţuit nu se mai poate stinge, decât prin anularea amintirii eroilor primordiali, neînfricaţi, cavaleri erudiţi, emeriţi şi a urmaşilor lor, până la exterminarea definitivă, prin deteriorarea minţii expuse mereu supraîncordării dublei presiuni exercitate simultan: A hybrisului şi a pedepsei. Stâncă, cu lacrimi de-a pururi cristalizate, suferinţi, într-o nefastă clipită în piatră închegate, Niobe şi copiii tăi ucişi de mercenari sângeroşi, pentru strangularea unicei fericiri netulburate, sincere, spre înjosire, îndobitocire-a spiritului neprihănit, sclavia necuvântătoare, necârtitoare, cu murmurul pe buze înmărmurit, suflet încremenit în momentul dezonorării, focul stins, din nou constrâns la nemişcare, regres, încătuşat în iluzia unui ominpotent eres, femeie nenorocită, urmaşă-a unui strămoş blestemat, speri în corturile construite provizoriu la graniţele unui stat, supusă, invizibilă victimă din întunecata inimă a unei perpetue adhocraţii, în ţara pierdută, jucam şah, în care un rege plutocratic taie mînile propriilor pioni şi nimeni nu câştigă. Aparent câştigă cel puternic, totuşi nimeni nu câştigă. La întâlnirea celor trei cărări s-a împlinit destinul, la Davlia, în Beoţia, bogată în măslini şi vinuri binecuvântate, s-a-nfiripat o furtună aducătoare de moarte, din bolborosite frânturi de vorbe, preziceri de mult uitate, unde mecanismul morţii s-a închegat miraculos, cu fiecare etapă se deschide un nou lacăt fermecat, ce va declanşa în cele din urmă dezastrul, pedeapsa zeilor asupra unui neam de oameni răzvrătiţi,Teba, martora, va deschide larg porţle ciumei, pentru ca nemilosul adevăr să iasă din măruntaiele întunericului, potrivit căruia, răspunsul va fi sinucidere, o nouă răzvrătire, pentru că omul nu acceptă decât etica sa singulară, ridicată deasupra împotmolirii din labirintul predeterminării. Etica îşi făureşte aripi de pene şi ceară, se înalţă îndrăzneaţă spre cer, protecţia ei caritatoare e fragilă, îndoielnică, circumstanţială, poate cădea în valuri în fiecare moment, o speranţă infantilă, iraţională, contradictorie, vrei soare, iar soarele, invidios, te ucide, ambivalentă, scindează sufletul cu sabia sa de foc, inevitabila cădere va avea loc, de vei fi zdrobit de pietre, zeul nu se va compromite de la a-şi păstra imaginea sa revelatoare de oligarh, care nu permite concurenţă, odată ucis, omul, automatul neînsufleţit, e preluat de bunăvoinţa altui zeu, ce-l va ridica din nou în slava de unde căzuse iniţial şi purtat spre Elyzeu, unde toate conflictele intelectuale vor fi luat sfârşit, sufletele împăcate, sufletele mari, cea închisă în peşteră de vie, cel ce-a fost condamnat la cupa cu cucută, vor primi dreptatea sui generis, cuvenită, suflete jertfite pe altarul societăţii în formare, nepregătite pentru ele, sufletul multiplicat al Cassandrei. La porţile Troiei, eroii-şi pecetluiesc destinele întinate, prin profanarea idealului uman, în templul singurei zeiţe generoase, Cassandra pângărită, ucisă de hybrisul dezlănţuit de setea de anarhie şi chaos, în templul Atenei, în orice formă va apare, el provoacă criza, revelaţia, cu preţul vieţii, vrem certitudine, prin sărutare, trădare, profanare, spânzurare, atestare a prezenţei noastre unice, inconfundabile, compromis inconceptibil care duce inevitabil spre o linie moartă, ce se termină în veşnica noapte walpurgică, individuală, spre ţel, în cădere perpetuă, în compania celui căzut deja, până la capăt. Hieroglife sfinte păstrează răspunsul înrămat într-un cartuş pentru fiecare generaţie, de la cel orb, la cel vesel, la cel melancolic, la cel ce umbla cu răspunsul ascuns în buzunar, la cel exact, la cel scârbit, geniile scăpărătoare, suntem apăraţi de hybris, de zei, de semeni, de natură, întreaga omenire ocrotită printr-un cuvânt. Poarta Leilor, ultima martoră a voinţei de împlinire a ceea ce trebuia pedepsit, a celor condamnaţi la moarte, rămaşi neplânşi de orfice imnuri, antieroi blestemaţi de zei, urmăriţi de Nemesis peste cinci generaţii, atotvăzătoare măreaţă zeiţă, regină peste neamul de oameni lăudăroşi şi mândri, asculţi pe fiecare, nepărtinită, hotărăşti totul, pentru toate neamurile, nimeni nu se poate ascunde de tine, nici măcar în Arcadia, unde am fost şi eu, ai trimis un şarpe să-ţi împlinească răzbunarea, pe ultimul din neam, poate cel mai cinstit, care poate şi uitase de tine, cel urmărit o viaţă de furii, se crezuse poate graţiat şi de zei, când a fost pardonat de oameni, dar vechea nelegiuire n-a fost iertată, iar tu i-ai apărut într-o epifanie necuvântătoare, pentru ca hybrisul să fie din nou aruncat în temniţă, să aştepte veacurile viitoare, pentru a se dezlănţui mai aprig, mai groaznic, mai nemilos, răzbunător pe toţi şi pe toate, veşnic nemulţumit, veşnic. Victimele, căzute pradă samavolniciei zeilor şi a hybrisului izbucnit din oameni, sărmană, vitează, Cassandra, ai văzut totul, ai înţeles totul, sub povara adevărului lumii, povară mai grea, decât cea purtată de Atlas, nu ai fost strivită de unanima tăgăduire, ci ai eşuat în întregime, ca fiinţă umană, necinstită, înrobită, ucisă ca pe o vită, nu te-ai împotrivit, nu te-ai răzvrătit, fiindcă a ştiut, că zeii rămân nesancţionaţi, ai rezistat până la sfârşit, pentru a persuada, nu pe cei, ce nu te-au crezut, ci pe urmaşi, până la moarte ai luptat împotriva blestemului, acesta a fost hybrisul tău, din cauză că ai iubit mai mult pe semeni, decât pe zei, a trebuit să suferi mai mult ca toţi eroii Eladei, eroină, de milenii subestimată, spusele tale, bagatelizate, ar fi însemnat progres, Dar ce vor zeii? Eliminarea vanităţii, sau paralizarea individualităţii? De ce a fost nimicit Belerofon? Minţile i s-au rătăcit pe vitrege meleaguri, departe de oameni, departe de zei, scopul pedepsei n-a fost spre îndreptare, ci spre distrugere. Revoltaţii, utopişti deziluzionaţi, dezamăgiţii de la porţile Siracuzei, încearcă mereu spre o nouă himeră, ce va trebui combătută de alţi eroi sacrificaţi, sunt visătorii la puterea cuvintelor celor înţelepţi, decepţionaţii în credinţa unei libertăţi iluzorii, orbi realităţii în care sunt de fapt din totdeauna de alţii aserviţi, ieşiţi în stradă cu corturile, în faţa instituţiilor cu uşile închise, scandaţi scandalizaţi, vreţi să ocupaţi, sunteţi bagatelizaţi, nu vrem utopii, ci un viitor într-un sistem ruinat, în care fiecare ia ce apucă, cât mai mult şi cei ce au deja, cei 1%, vă privesc pe voi, cei 99%, cel mult amuzaţi, de după ferestre, de după draperii, îşi serbează atingerea ţelului vieţii acesteia, de a fi reuşit, de a fi ieşit din aglomeratul gregar, greţos, departe de grijile gloatei, cei avizi după utopii vor aduce în schimb iadul, spus-au filosofii, de aceea: Eroii au fost şi-or fi! Pegas zboară singuratic, imaculat, prin văzduhul pervertit de zei, peste Parnas, peste Arcadia, Beoţia, Thessalia, cobori prea rar pe Pământ: Zeii te-ar înrobi, iar oamenii te-ar sfâşia.
Referinţă Bibliografică:
Hybris / Adrian Nicula : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3065, Anul IX, 23 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Adrian Nicula : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Nicula
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!