CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Adrian Lițu         Ediţia nr. 3441 din 02 iunie 2020        Toate Articolele Autorului

XIV. CASA SUFLETULUI MEU
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Să i se fi părut doar? Chipul Iuriei se luminase parcă, atunci când s-au întâlnit. Îi venea s-o îmbrăţişeze şi să o sărute. Amintirea Olgăi i-a înfrânt pornirea, umbrindu-l. Nu mai merita iubirea Iuriei. Păcatele se plătesc şi este mai bine ca scadenţa să fie cât mai devreme, cât le mai ţii încă minte, altfel te vei simţi încontinuu nedreptăţit. Şi-a prelungit, totuşi, în mod voit, traseul coborând din tramvai tocmai la Unirii; din tramvaiul 13; tramvaiul fericirii. Era într-adevăr fericit. Niciodată nu sporovăiseră atât de mult.  
  
A sărit aproape din mers în tramvaiul 24 care, abia că a prins viteză şi a deraiat de pe şine. Mersul pe jos i-a prins bine. Plutea parcă. Totuşi a pierdut prima oră cu dirigintele, ora de franceză. Aveau în continuare ora de dirigenţie şi nici prin minte nu-i trecea să-şi formuleze obişnuita scuză pentru proaspăta absenţă. Aştepta pe hol, într-o visare desăvârşită. Uşa clasei s-a deschis brusc, înainte de a se suna de recreaţie. De dincolo de ea şi-a făcut apariţia statura înaltă, voinică, a profesorului:  
  
  • Ce-i cu tine Albert?
  • Am întârziat domn’ profesor.
  • De ce n-ai intrat în sala de clasă? Ştii doar că eu vă permit.
  • De fapt, abia am sosit…
  • Aha, deci ai chiulit!
  • N-am chiulit domn’ profesor; am lipsit. A deraiat tramvaiul..
Ultimele cuvinte nu-i fuseseră însă auzite. Faptul că îndrăznise să-l contrazică îl înfuriase prea tare pe dl. Constantin:  
  
  • Derbedeule, mai eşti şi obraznic! Vei fi primul pe care am să-l dau la gazeta de perete.
  • Dar…. pentru ce?
  • Mai şi întrebi?; l-a apostrofat, pornind către cancelarie…
Albert a rămas singur, înlemnit, pe hol. Din nefericire sunetul clopoţelului i-a stârnit furia, nesimţindu-se vinovat cu nimic. A intrat pe uşă tot aşa cum ieşise dl. Constantin, trântind-o. Nu i-a fost îndeajuns. De la intrare şi-a aruncat servieta în zbor rotit, pe propriul pupitru, apoi a luat un scaun răzleţ drept minge de fotbal. Colegii îl priveau cu stupefacţie:  
  
  • Ai înebunit stimabile?
  • Lăsaţi-mă. Bran mă dă la gazetă…
  • Pentru ce?
  • Fiindcă am lipsit. Adică, am chiulit. În plus, mai sunt şi derbedeu. Acum am aflat-o de la el. Ce vreţi? Mă comport doar ca atare!
  • Potoleşte-te. Nu poate face una ca asta!
Era însă prea departe de a se potoli. Atenţia i-a fost atrasă de grafica desfăşurată pe banca unui coleg:  
  
  • Neicuşorule, nu asta este gazeta?
  • Îhî, o colorez; i-a răspuns Mihai al doilea mestecând gumă.
  • Mă talentatule, culorile astea nu-s ale mele?
  • Ba da.
  • Şi cum au ajuns la tine?
  • Mi le-a dat Maria.
  • Păi pentru gazetă crezi că i le-am împrumutat eu?
  • Mai am un pic şi termin; ţi le restitui îndată.
  • Îmi pare cu regret, nu vei termina acum, eu îmi iau culorile. Într-adevăr, a strâns culorile cu toată furia ce o simţea le-ar fi rupt chiar, dacă ar fi avut forţa necesară să le strângă atât de tare.
  • Te spun domnului diriginte!
  • Spune-mă şi mumă-ti!
*  
  
A venit hotărat, congestionat la faţă, l-a fixat cu privirea ameninţător:  
  
  • Dă cariocile!
Au rămas surprinşi cu toţii vizavi de modul de exprimare, mulţi neputându-se stăpâni, au izbucnit în hohote de râs.  
  
Dl. Constantin se simţea de parcă ar fi fost tăvălit prin noroi. Nicicând nu îndurase ruşine mai mare. Elevul acesta îi submina autoritatea. Totuşi, tonul i-a devenit împăciuitor oarecum:  
  
  • Te rog dă-ne creioanele!
  • Nu vreau!
  • Nu înţeleg; cum adică nu vrei?
  • Odată ce îmi aparţin, nu se mai poate pune problema înţelegerii.
  • Nu le cer pentru mine ci pentru clasă.
  • Clasa are un fond la care am contribuit şi mai putem contribui cu toţii dacă mai este nevoie!
Cu toate că negocierile se desfăşurau aparent paşnic, atmosfera devenise tensionată. Mulţi dintre colegi, gândindu-se la urmări, îl îndemnau pe Albert să cedeze. Mulţi care se bucurau să-l vadă pe dl. Constantin înfruntat direct îi şopteau să nu cedeze.  
  
  • Te rog, pentru ultima oară, le dai?
  • Nicidecum.
  • Te iau şi te duc acasă la părinţii tăi!
  • Şi ce dacă? În cel mai rău caz, mă aleg cu o bătaie bună!
  • Îmbracă-te. Să mergem!
A fost gata în mai puţin de un minut, vreme în care cei ce-l susţineau în încăpăţânarea sa au trecut în tabăra adversă. Cu toţii îl sfătuiau acum să cedeze. Mănuşa fusese aruncată însă. Făcându-şi calculele, ajunsese la concluzia că la ora la care urmau să sosească la el acasă, nu ar mai fi fost nimeni de găsit. Dacă tot era atât de absurd, dl. Constantin nu avea decât să bată drumul de pomană.  
  
Pe drum, a rămas cât mai în urma posibil; trebuia să tragă cât mai mult de timp. A rămas în staţia de tramvai. Dl. Constantin, care avea un avans considerabil, dăduse colţul îndreptându-se către staţia autobuzului 73. Au trecut două tramvaie pe care le-ar fi putut lua. A aşteptat însă. Nu avea de ce să fugă. Dl. Constantin s-a întors gâfâind. A fost surprins să-l găsească rezemat de stâlpul staţiei:  
  
  • De ce te-ai oprit aici?
  • Am abonament la tramvai.
  • Hai cu maşina!
  • Nu am bani de bilet; am doar abonament…
  • Îţi plătesc eu biletul.
  • N-aş vrea să vă bag la cheltuieli.
  • Hai totuşi!
L-a urmat fără chef. Prin buzunare avea un leu, costul biletului de călătorie până la capătul traseului. Deşi ştia că face un gest lipsit de politeţe, şi-a călcat pe inimă, grăbindu-se să urce primul şi a cerut cu glas tare, să fie auzit:  
  
  • Un bilet de un leu!
  • Ziceai că nu ai bani; l-a apostrofat prompt dl. Constantin.
În loc de răspuns l-a privit doar, gândind: “ De parcă ăştia sunt bani; şi-apoi îi aveam să-mi cumpăr un pachet de biscuiţi ori o eugenia.” Îi convenea. Autobuzul avea un traseu mai ocolit; gropile înfrânau dorinţa şoferului de a călca pedala de acceleraţie. În plus, pentru a ajunge la autobuzul cu care urmau să continue drumul, mai era o bucată bună de mers pe jos. Oricum însă, chiar dacă nimeni nu va fi acasă – aşa cum era mai mult decât sigur – lucrurile nu se vor opri aici. O astfel de întâmplare, care alungă monotonia multor zile de acum înainte, nu poate să nu aibă şi alte consecinţe; ceea ce iese din tiparele societăţii trebuie aspru amendat.  
  
O zgâlţâială zdravănă poate i-ar prinde chiar bine. Prea se lăsase dus de ape: Un licăr de speranţă îi încolţise în suflet în privinţa Iuriei, deşi mintea îi spunea cu totul altceva. Fetele se maturizează mult mai repede decât băieţii, natura le grăbeşte să ajungă la adolescenţă femei, în vreme ce colegii de clasă devin doar adolescenţi care, chipurile se comportă bărbăteşte. Ici colo din capriciu, natura maturizează înainte de vreme câte un băiat. În ce-l priveşte pe el, mintea şi sufletul şi le mai tăbăcise în avans faţă de ceilalţi dar pentru restul nu avea decât să se ia de piept cu Dumnezeu, fără nici o şansă de izbândă.  
  
Simţindu-se privit de dl. Constantin, a lăsat fără voie să-i fluture un zâmbet pe buze. Al naibii şi orgoliul ăsta, cineva ar trebui să descopere că este o formă de infantilism şi purtătorii de aşa ceva să fie convinşi să se trateze. Dar nu cumva tot din orgoliu nu cedase nici el prăpăditele alea de creioane?  
  
*  
  
Aşteptau celălalt autobuz, fiecare cu gândurile lui. Dacă până acum orice întârziere era binevenită, de această dată întârzierea autobuzului a devenit o adevarată tortură pentru Albert. De partea cealaltă a caldarâmului, oarecum în diagonală, la mai puţin de treizeci de metri Mitru, tatăl său, aştepta tramvaiul în staţie, pentru a merge în direcţie opusă. Ar fi acceptat să se întâmple orice pe lume numai să nu provoace întârzierea tatălui său de la slujbă; punctualitatea însemna prea mult pentru el şi astfel l-ar fi atins unde-l durea mai tare. Clipele de chin s-au intensificat când, în depărtare, s-a conturat silueta tramvaiului înaintând într-o legănare dojenitoare. A închis ochii şi a început să numere de la o mie, în sens invers. Când uruitul tramvaiului a trecut prin dreptu-i, a încetat să mai numere, uitând numărul la care ajunsese. A răsuflat uşurat; îi venea să chiuie, să danseze; să meargă pe bolta cerească……….  
  
*  
  
  • Parcă nu pe strada asta locuieşti; l-a repezit dl. Constantin pe Albert.
Ziele de martie de până atunci fuseseră ploioase; pământul devenit noroios îi amintea lui Albert spaima pe care o trăise atunci când, mic fiind, îşi simţise picioarele imobilizate. Pe ulicioara lui cărase şi înşirase, atât cât putuse, pietre pe ici pe colo. Lui unuia, îi erau suficiente pentru a sări din piatră în piatră dar masivitatea domnului Constantin impunea căi ocolite. S-a gândit să-i explice motivul ocolului dar ajunsese deja să se îndoiască de capacitatea domniei sale de a înţelege astfel că, a zâmbit în sinea lui, aşa cum făcea ori de câte ori cocheta cu ideile trăznite, spunându-şi: “ apoi no domnule dragă, om mere pe unde voieşti!”.  
  
Abia când a început să înoate prin noroi a priceput dl. Constantin ce-a fost cu licărul din ochii lui Albert. Furia l-a împiedicat însă să priceapă bunele intenţii pe care acesta le avusese iniţial. Uşor fiind, Albert sărea din piatră în piatră în vreme ce dl. Constantin gâfâia în urmă trăgându-şi sufletul şi pantofii din noroi. Privirile-i aprinse încercau să extermine fiinţa ce se afla înainte. Pe măsură ce înaintau însă către punctul terminus drumul devenea practicabil. Un bărbat, rezemat în coate de gard privea calm, mascându-şi curiozitatea. Dl. Constantin avea, în sfârşit, cui împărtăşi năduful:  
  
  • Bună ziua, mă numesc Constantin.
  • Nedelcu mă numesc, bună ziua.
  • Sunt profesor la liceul unde învaţă băiatul ăsta.
  • Am şi eu un băiat la şcoala asta!
  • Mă bucur, mă bucur mult dar, spuneţi-mi dl. Nedelcu; ca să se ajungă aici, numai prin noroaiele astea se putea lua?
  • Ba cum nu, strada din spate abia a fost amenajată cu pietriş iar cea din faţă are o fâşie pavată; pe-aici de-abia s-au aşezat oamenii pe la casele lor.
Bucurându-se că avea cine să-l înţeleagă, dl. Constantin i s-a adresat cu glas jalnic, încercând să redea tot ce era în sufletul lui:  
  
  • Uitaţi-vă dl. Nedelcu în ce hal mi-au ajuns pantofii!…iar tu - a continuat, întorcându-se către Albert - tu derbedeule, să pui mâna să mi-i lustruieşti…
  • Nu mă pricep domn’ profesor, uitaţi-vă şi la ai mei cum arată!
  • Nu mă interesează derbedeule, să-i faci să arate ca noi!
  • Dacă eram bun de lustragiu nu mai veneam la liceu să mă omor cu învăţătura şi cu atâtea altele…
  • Ei bine, am să-ţi arăt eu ţie derbedeule!
  • Am să vi-i fac totuşi, să nu ziceţi că sunt băiat rău …
Părea să se fi încheiat un armistiţiu. Prezenţa d-lui Nedelcu avea un efect calmant asupra d-lui Constantin. Simţea în el un aliat. De aceea nu s-a pierdut cu firea când, alături, în casa în care locuia Albert nu a găsit pe nimeni. L-a poftit în casă pe dl. Nedelcu. Avea să aştearnă totul pe hârtie şi bineînţeles că mesajul va ajunge unde trebuie, prin intermediul acestuia. Îndată ce a trecut pragul casei dl. Constantin şi-a scos încălţările reamintind:  
  
  • Derbedeule, poate nu vor arăta ca noi!
Bunele intenţii declarate ceva mai devreme s-au risipit din mintea lui Albert. Dacă d-l. Constantin ar fi venit ca oaspete şi s-ar fi plâns de noroiul de pe străduţa lor, cu dragă inimă s-ar fi oferit să-i facă pantofii, iar aceştia ar fi arătat ca noi. Venise însă cu gânduri duşmănoase iar duşmanii…”cum veniră se făcură tot o apă şi-un pământ.” Zis şi făcut. Fără să mai stea o clipă pe gânduri înşfacă peria şi pantofii, înlătură noroiul care prisosea şi se apucă cu sârg să lustruiască, scuipând precum cei mai buni dintre lustragii. Se dezlănţui în îndeletnicirea acesta simţind cum sufletul i se eliberează de toate poverile. Posibil să fi avut, în acelaşi timp cu dl. Constantin, aceleaşi trăiri, acesta din urmă despovărându-şi sufletul pe coala de hârtie care, iniţial fusese imaculată.  
  
Ca să pună punct, Albert, după ce îşi contemplă opera, luă o mână de pietriş, din cel mai zgrunţuros, strecură jumătate într-unul din pantofi iar cealaltă jumătate în celălalt şi îi aşeză să-şi aştepte cuminţi stăpânul. Un gând îi şopti că a cam exagerat, se aplecă cu intenţia de a goli, totuşi, unul din pantofi dar era prea târziu. În prag apăruse dl. Constantin. Părea mulţumit de sine dar, la vederea pantofilor, s-a înnegrit la faţă:  
  
  • Derbedeule…ţi-ai bătut joc de pantofii mei, mi i-ai distrus!
  • V-am spus că nu sunt lustragiu de meserie…
Ceea ce a urmat este greu de descris. Un urlet tragi-comic a făcut dovada predilecţiei d-lui Constantin pentru vocala “O”, fie în asociaţie cu vocala “a”, fie cu vocala”u”, fie asociindu-le pe toate trei în asemenea împrejurări. Reacţia în lanţ fusese declanşată de pietrişul zgrunţuros din pantofi. Dl. Nedelcu încerca, fără succes, să-şi ascundă zâmbetul ori, mai bine zis, reuşise cu brio să-şi stăpânească hohotele de râs, ajutat fiind şi de lacrimile ce mijiseră în ochiii d-lui Constantin.  
  
  • Vedeţi, vedeţi dl. Nedelcu, ce mi-a făcut?..
Întrebarea a rămas însă fără răspuns. Dacă cel căruia îi fusese adresată ar fi încercat să-şi descleşteze maxilarul, pentru a da un răspuns, dezastrul ar fi fost total, hohote de râs ar fi pornit în cascadă. Drept urmare, singurul interlocutor disponibil a rămas Albert:  
  
  • Derbedeule, te-am exmatriculat trei zile…
  • Dar, mâine avem de dat teză…
  • Nu mă interesează!
  • Trebuie să merg totuşi la ore…
  • Dacă în astea trei zile dai pe la şcoală, te zbor din liceu, te elimin!
Nedumerirea tâmpă a lui Albert l-a reconfortat pe dl. Constantin. A considerat că se putea retrage cu demnitate de pe câmpul de luptă. Pentru a-şi umili adversarul, pentru a-i înfrânge totalmente orice urmă de voinţă, i-a mai repetat:  
  
  • Te zbor din şcoală, dacă îndrăzneşti să dai pe acolo astea trei zile!
*  
  
Referinţă Bibliografică:
XIV. CASA SUFLETULUI MEU / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3441, Anul X, 02 iunie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!