CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Adrian Lițu         Ediţia nr. 2129 din 29 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

XIX. ECOU RĂTĂCIT (ÎNVĂȚĂTORUL)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Învăţătorul s-a aplecat asupra aparatului de radio cu privirea aţintită asupra cursorului pe care îl potriveşte pe gradaţia scalei. Este un aparat sovietic având la bază tehnologia germană.  
Astfel de aparate, inventate în urmă cu câteva decenii, au fos stâlpul propagandei naziste. Acum, aici, servesc propagandei comuniste.  
Aparatul captează însă şi unde radio emise pe altă lungime de către occident.  
Prin strădania învăţătorului, strecurându-se ca o şopârlă printre bruiaje, se face simţit postul de radio Europa Liberă, „şopârliţa.  
Fâşâitul binecunoscut îi dă emoţii ca de fiecare dată. Este foarte, foarte aproape dar o încordare imperceptbilă a mâinii cu ajutorul căreia plimbă cursorul face ca acesta să scape de sub control.  
În încercarea de a-l readuce pe poziţia de dinainte trece peste alte posturi emise pe alte lungimi de undă.  
Brusc, încăperea este inundată de glasurile unui cor de copii făcându-se auzită compoziţia lui Horia Moculescu pe textul lui Mihai Maximilian. Cântecul îl răscoleşte, de fiecare dată, pe învăţător:  
  
Suntem copii, de acum vom fi  
Plini de uimire, plini de iubire  
Cu ochii vă urmărim  
Ştim de pe acum ce ne aşterneţi la drum  
Nenumărate flori şi palate  
Să avem noi mâine aur şi pâine  
Voi sunteţi nişte nişte eroi  
Dar într-o zi şi noi  
  
Noi în anul 2000  
Când nu vom mai fi copii  
Vom face ce-am văzut cândva  
Toate visele îndrăzneţe  
În fapte le vom preschimba  
Vom fi meşteri iscusiţi  
Să vă facem fericiţi  
Pe voi părinţii ce veţi fi  
La a doua tinereţe în 2000  
  
Suntem copii însă vom şti  
Să facem ţara ca primavara  
Şi mâine va întineri  
Vom reuşi că vă suntem copii  
Urmând povaţa  
Vom face viaţa  
Îndelungată şi minunată  
Şi-atuncea nişte eroi  
Vom deveni şi noi  
  
Noi în anul 2000  
Când nu vom mai fi copii  
Vom face ce-am văzut cândva  
Toate visele îndrăzneţe  
În fapte le vom preschimba  
Vom fi meşteri iscusiţi  
Să vă facem fericiţi  
Pe voi părinţii ce veti fi  
La a doua tinereţe în 2000  
De parcă ar putea fi auzit, învățătorul îngână: Nu copii, nu vă așternem la drum ceea ce credeți voi, eroi nu suntem nici pe departe, vă veți convinge singuri, vă va fi chiar rușine cu noi atunci când se va întâmpla asta și cu atât mai mult veți fi hotărâți să vă jertfiți, să devenițivoi eroi în locul nostru !.  
A resimţit tristeţe din plin. Ca mai ieri în sălile de clasă ale celor mici răsunau glasuri cristaline ale copiilor, cântând cu totul şi cu totul altceva :  
„doarme moşul sub umbrar...  
sforăie ca un bondar...  
musca-l pişcă de obraz...  
moşul sare de necaz !  
A renunţat să mai asculte alt post realizând că ceea ce putea afla de la un post de radio străin era depăşit de realităţile cotidiene din ţară.  
Vremea schimbării se anunţă înainte de vreme. Peste nu mult timp se va întâmpla.  
Generaţia acestor ţânci, pe care tocmai i-a auzit cântând, este sortită jertfei. Este generaţia căreia i se inoculează fervoarea eroismului prin muzică.  
Acordurile grave ale pianului, devenite acute, pecetluiesc în conştiinţa copiilor legământul de a deveni eroi, un legământ impus. Atunci când nu vor mai fi copii vor avea altă percepţie asupra realităţii comuniste, vor percepe visele îndrăzneţe ale părinţilor lor, aflate acum în amorțire .  
Ceea ce este impresionant este că acest lucru trece neobservat, că cei vizaţi, călăi şi viitoare victime, sunt înduioşaţi ascultându-i pe copii căntând, fără să perceapă efectul cântecului asupra copiilor.  
Pentru comunism acesta este începutul sfărşitului. Învăţătorul îşi reneagă acest ultim gând.  
Începutul sfărşitului pentru comunism a fost atunci când românii din Nucşoara, din satul lui şi din alte părţi au pus mâna pe arme şi s-au refugiat în munţi.  
Rezistenţa lor, chiar dacă a fost doar simbolică, a durat câţiva ani şi a fost un mesaj pentru occident : „vă aşteptăm !.  
De eroismul lor au uitat cei de la Europa Liberă şi cei de la Vocea Americii ori le este ruşine să-l pomenească.  
În încercarea de a aduce acuze învăţătorul simte mustrări de conştinţă. Prichindeilor, deveniţi elevi, ar fi trebuit să le vorbească despre eroismul acestora, eroism măcinat de îndelunga aşteptare şi mai apoi de trădări.  
Ar fi trebuit să le spună că trădătorii au fost încununaţi ca eroi iar eroii au fost blamaţi ca trădători şi condamnaţi. Nu le-a putut spune. Ceva, ceva vor afla şi ei singuri odată cu trecerea vremii căci vremea este în schimbare.  
„Ridică-te Gheorghe... ridică-te Ioane !...  
Ridicatu-sa noua generaţie de tineri la îndemnul poetului Adrian Păunescu dar îndemnul este făcut nu pentru adevărata libertate ci pentru cosmetizarea comunismului, pentru înrădăcinarea lui în sufletele tinerilor. Este ceea ce îşi doreşte Ceauşescu.  
Este adevăratul ţel în slujba căruia poetul şi-a pus energia creatoare.  
Premărindu-l pe Ceauşescu a prins gustul premăririi din care, din când în când, roade câte o bucăţică pe furiş, şi nu va trece mult până să ajungă să-şi taie câte o felie, făţiş. Se va întâmpla. Atunci, Păunescu va fi dat deoparte.  
Până să se întâmple, tinerii vor avea parte de un surogat de libertate, vor deveni mai îndrăzneţi în gândire şi în exprimare ba chiar au devenit.  
Încep să se întrebe cât de dreaptă este lumea în care trăiesc, încep să pună la îndoială tot ce li s-a spus şi mai ales ce li se spune, încep să descopere adevărul, să dea la o parte una câte una din păturile de pâclă deasă aşternute de propaganda comunistă.  
Fără să îşi dea seama Păunescu, girat de Ceauşescu, amplasează batoane de dinamită la temelia orânduirii. Fitilul va fi aprins de generaţia prichindeilor care acum cântă legământul impus. Se va întâmpla până în anul douămii.  
„Voi,... noi generaţii...  
Iubiţi-i pe-ai noştri eroi !  
*  
* *  
Starea de consternare a pus stăpânire pe învăţător. Dând să se dezmeticească, s-a întrebat dacă nu cumva este bolnav, dacă nu cumva stăpânit fiind dorinţa de a vedea sfârşitul comunismului, vede, în orice banalitate, prevestirea sfârşitului acestuia.  
Avea obiceiul, înainte de pensionare, ca din când în când, să mai citească câte o carte de poveşti. Asta fiindcă, asemenea Mitrului, cele povestite de vârstici i-au fost baza educaţiei, dar şi pentru a fi cât mai aproape de sufletul micilor lui elevi. Chiar dacă, din când în când, unii dintre foştii lui elevi, deveniţi adolescenţi sau trecuţi de această vârstă, îi mai fac câte o vizită, încă îşi mai doreşte să fie în mijlocul prichindeilor, să le îndrume paşii, să sădească în minţile lor necoapte sămânţa adevărului chiar dacă nu îl poate dezvălui în faţa lor. Privirile i-au fost atrase de o carte, aflată de demult în bibliotecă, aproape uitată. Citind, aşa a gândit, va fi din nou aproape de vechea lui îndeletnicire. Nu era decât o carte de poveşti, scrisă pentru copii, pe care încă nu o citise. Una, dintre cele câte erau în cuprins, depăşea însă puterea de înţelegere chiar şi a unor adulţi. Dovada era faptul că trecuse de cenzurări. Mai întâi trecuse de cenzura din Uniunea Sovietică şi apoi, tradusă fiind, trecuse şi de cenzura din ţară datorită ingeniozităţii celui care a scris, a celui care, ţinând să transmită cel mai dur mesaj la adresa comunismului, a ales drept paravan clasica pereche „un moş şi o babă, proiectată în lumea poveştilor .  
În viața acestei familii de nevoiași, care o ducea din ce în ce mai rău, norocul, care nu este decât una din fețele sorții, a surâs mai întâi ca mai apoi, la sfârșit, să râdă în hohote. Norocul s-a metamorfozat într-un copac crescut în ograda moșului și a babei. Una din frunzele copacului a început să crească peste măsură, umbrind, apoi întunecând sărăcia sărmanei familii. Nevoia de lumină dar mai ales curiozitatea, l-au determinat pe moș să urce în copacul ce părea o adevărată pacoste. Ajuns pe frunza cu pricina mare i-a fost mirarea văzând belșug cât nici nu ar fi putut visa vreodată. Și-a mutat degrabă tot calabalâcul și restul familiei pe frunza belșugului îndestulându-se, zi de zi, cu toate bunătățile care nu aveau decât cusurul de a fi verzi toate. Curând, curând, l-a cuprins dorul de o mămăliguță aurie, de un lapte alb și de alte bunătăți a căror cromatică să îți stârnească simțurile. Zi de zi frunza creștea acoperind vecinătățile, sporind bunăstarea, bunăstarea lor. Unul dintre vecinii de jos, căci aici erau singurii stăpâni, păgubit de lumina soarelui, a îndrăznit să urce pe proprietatea familiei devenită mai mult decât înstărită, având o mare rugăminte. Un petec de frunză decupată nu ar fi însemnat mare pagubă pentru cei de sus dar pentru el, lumina zilei, razele soarelui dătătoare de viață care i-ar fi scăldat ogorul și pășunea l-ar fi ajutat să-și hrănească gurile flămânde ale familiei. A obținut ceea ce își dorea în schimbul promisiunii de a aduce, din când în când, o mămăliguță aurie, o strachină-două de lapte și o bucată de brânză. A fost începutul sfârșitului. Ceilalți păgubiți, aflând de târgul făcut, au oferit, fiecare căte ceva în schimbul petecului de lumină și soare până ce frunza belșugului s-a uscat și a căzut.  
  
*  
  
Referinţă Bibliografică:
XIX. ECOU RĂTĂCIT (ÎNVĂȚĂTORUL) / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2129, Anul VI, 29 octombrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!