CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Studii >  





Adrian GRAUENFELS - MEDICINA ÎN IMPERIUL ROMAN
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Grecii ajung la o culme a medicinei, prin munca lui Hipocrate din Alexandria. După anul 146 BC, Roma capătă hegemonia asupra Greciei, iar metodele medicale grecești sunt copiate de romani și perfecționate în paralel cu tradițiile medicale și religioase moștenite de la etrusci. Mozaicurile romane arătau respect și dragoste pentru animale, iar anumiți zei erau considerați ca vindecători ai plăgilor. Multe procesiuni păgâne au fost preluate de la romani și purtate spre Evul Mediu. Se știe că încă din sec VII BC exista Colegiul Augurilor care stabilea un nume de zeu pentru fiecare maladie cunoscută. Legenda spune că zeul grec Asclepios a fost prezentat la Roma în anul 295 BC sub forma unui șarpe adus din templul din Epidaurus. Timp de secole, șamanismul și superstițiile fac loc treptat unei mai raționale atitudini. În templele ridicate lui Asclepios, bolnavii primeau droguri sau prescripții pentru proceduri vindecătoare. Deși Roma subjugase politic Grecia, cultura greacă devine forța predominantă în viață intelectuală a romanilor. Limba celor bogați și educați era greaca, copiii lor învățau cu profesori greci literatură și moravuri. Iar medicina era exclusiv o afacere grecească.  
 
Metode de vindecare  
 
În primul secol AD, Pliniu scrie: „Cetățenii Romani, timp de șase secole au trăit fără medici". Exista totuși o lege care obliga medicii să se ocupe de rana unui sclav. În familie, rolul doctorului era atribuit șefului familiei, dar nu există indicii că aceștia ar fi practicat medicina și în afara casei.  
 
Cei bogați sau nobili aveau aversiune pentru manuale, iar practicanții medicinei erau priviți a fi oameni inculți. Un cenzor numit Cato (234-149 BC) chiar condamnă tehnicile grecești pe care le consideră necinstite. Conform scrieriilor lui Pliniu, Cato pledează pentru revenirea la medicina romană pragmatică. Sfătuia folosirea verzii și a vinului pentru păstrarea sănătății, iar pentru vindecare - incantații și formule magice. Un exod de greci și străini se abat asupra Romei transformând orașul într-o atractivă și puternică cetate. În anul 46 BC, Iulius Cezar, ca să oprească foametea care bântuia orașul, gonește străinii, cu excepția doctorilor care primesc cetățenia romană.  
 
Un vestit doctor grec care sosește la Roma în 219 BC este Archagathos din Sparta. Cariera sa de succes, afirmă clara schimbarea de atitudinea a romanilor, în cea ce privește doctorii. Senatul îl apreciază la început, pentru strălucitele proceduri chirurgicale și îl numește vulnerarius, adică vindecătorul rănilor. Mai târziu, în urma unor eșecuri, este renegat cu apelativul carnifex (măcelar). Un alt important medic este Asclepiades (120 -70 BC) . Era un om plin de șarm și dinamism, înzestrat cu o minte strălucită. Celebrul Galen îl considera șarlatan, dar contemporanii săi îl privesc ca pe un trimis al cerului. Poetul Lucrețius și oratorul Cicero îi erau prieteni. Populația era fermecată de personalitatea, metodele și rezultatele sale fericite, despre care doctorul declara că le obține cu siguranță, rapiditate și plăcere. Reputația sa ajunge la culme, când se zvonește că a trezit un om din moarte. Filosofia lui diferea de cea a lui Hipocrate, susțînând ideea că doctorul vindecă bolnavul și nu natura. Elaborează o teorie bazată pe postulatele lui Democrit, în care trupul este un complex făcut dintr-un număr infinit de atomi de mărimi diferite printre care care circulă fluidele vitale trupului. Sănătatea se obține printr-o liberă circulație printre atomi, boala apare atunci când fluxul este deranjat. Themison, un elev al lui Asclepiades, continuă aceste idei cu care fondează o școală a „metodismului", larg utilizată în secolele următoare.  
 
Cura lui Asclepiades era bazată pe diete, exerciții, masaje, clizme, muzică și cânt. În cazurile de demență folosea opiu, vin și o igienă strictă. Celor cu febră interzicea hrana și băutura, deshidratandu-i sistematic. Reareori lua sânge bolnavilor. Metodologia lui materialistă și evitarea teologiei în diagnoze a dus spre raționalism. Și totuși, două sute de ani mai târziu, Galen anulează metodele lui, pe motivul că se departase de Hipocrate și de cele patru umori (lichidul intercelular constituind mediul în care trăiesc celulele organismelor). Era înfuriat de Asclepiades care ignora anatomia și rolul naturii în vindecarea bolnavului. Atât de denunțătoare au fost scrieriile lui Galen împotriva predecesorului său, încât acesta a fost apropate complet uitat, până la Renaștere. Nu putem însă ignora, că prin principiile și reputația sa câștigată la Roma, doctorul a consolidat faima medicilor greci. În afara lor, medicina mai era practicată de romani liberi, sclavi, egipteni și evrei. Clasa superioară folosea adesea un sclav-doctor, afiliat familiei. Sclavii își puteau răscumpăra libertatea, dar fiind prețioși ca medici, o lege stabilea o taxă de emancipare prohibitivă.  
 
Mulți vraci, care nu intrau în categoria medicilor, își câștigau existența prin băile publice, la bărbieri sau prin teatre. Se punea problema dificilă a diferențierii dintre șarlatani și medicii empirici. Thessalus din Tralles este un exemplu de medic practicant, care deși fără educație, câștigă o solidă reputație. Reneagă toate metodele cunoscute, ignoră știința, folosind un teribilism care prindea la ignoranți. Denumindu-se "Cuceritorul medicilor" declara că poate preda toată arta medicală în numai 6 luni.  
 
Trupele armate aveau un număr de doctori, în raport cu numărul de soldați. De fapt acești doctori erau simpli soldați cu puțină practică medicală dobândită. Și aici, grecii erau preferați nativilor. Obstetrica era practicată de femei. Ca și în Grecia, femeia măritată avea dreptul să decidă viața sau moartea urmașilor săi de sex feminin. Legal, cele mature se puteau mărita sau divorța fără intervenția părinților.  
 
La început, practică medicinei era necontrolată. Oricine se putea numi și da drept doctor. Sub Augustus, doctorii sunt scutiți de plata taxelor, ca recompensă unui anume Antoninus Musa, care vindecă cezarul de reumatism. Privilegiile au fost extinse de Vespasian și apoi de Hadrian care scutesc medicii de serviciul militar și de alte datorii civice. Poziția de doctor devine atât de râvnită încât Antoninus Pius, impune restricții la numărul de doctori permis pe localitate. În final, împăratul Severus Alexander (138-161 AD) impune legi stricte, pentru instrucție, ucenicie și control. Supraveghera doctorilor este încredințată ghildei "Collegium Archiatri" care percepea taxe pentru instruirea doctorilor. Poetul Marțial scrie câteva rânduri critice la adresa ghildei:  
„Am căzut bolnav și doctorul a sosit imediat  
Împreună cu o sută de studenți, O Symmachus  
O sută de degete inghețate m-au palpat;  
Nu aveam febră, O Symmachus, acum ard...”  
 
Igiena la Romani  
 
Diferențierea între clase apare de timpuriu. Cei săraci locuiau în case simple și foarte înghesuite, care acomodau mai multe familii. Totuși, între locuințe existau străzi pavate, drenaje și alimentări cu apă. Bogații aveau case opulente, iar agricultura asigura imperiului, o mai bogată alimentație în comparație cu hrana simplă de la greci. Marea glorie a Romei vine de la alimentarea cu apă și sistemul sanitar aferent. Din secolul I AD, nouă apeducte aduceau apă spre Roma.  
 
Apa era purificată prin bazine de sedimentare și din rezervoare speciale pentru apa potabilă, apa era distribuită locuințelor și băilor comunale sau celor private, contra unor taxe. Cei săraci care nu aveau acces la apa potabilă, se bazau pe sacagii, care vindeau apă în vase diverse. Un sistem complicat de țevi subterane canaliza apa folosită spre "Cloaca Maxima", un complex de canale care se termină în fluviul Tibru. Din nou, săracii nu beneficiau de canalizare, oalele de noapte erau aruncate direct în stradă. Tot în secolul I AD, Marcus Varro sesizează legătura dintre boli și bălțile infectate. El sfătuiește a nu se construi case lângă bălți sau mlaștini care "produc creaturi invizibile ochiului, care pătrund în om prin respirație și aduc boli foarte serioase".  
 
Apar concomitent infirmerii pentru sclavii bolnavi sau răniți. Seneca spune, că atât el cât și alt cetățeni liberi le foloseau. Pentru soldați se construiau corturi, în paralel cu barăcile infirmeriilor. Mai târziu, infirmierii ridicate din piatră (valetudinaria) au fost plasate la granițe, pentru a servi garnizoanele de pază. Erau echipate cu instrumente, medicamente și alte furnituri. Spitale pentru civili apar în secolul IV AD. Primul spital roman datează din anul 394 și este atribuit unui filantrop creștin, Fabiola. Tot în secolul IV, Diocles din Caryst devine o sursă de informații pentru plante medicinale, iar elevul lui Aristotel,Theophrastus, face extensive observații plantelelor locale și efectele lor medicinale.  
 
Celsus și Pliniu  
 
Prețioase informații despre medicina Alexandrină și cea Romană, provin de la doi enciclopediști: Cornelius Celsus și Caius Pliniu cel bătrân, ambii activi în secolul I AD.  
 
Celsus era un patrician și legiuitor care încearca să sumarizeze cunostiintele vremii: agricultura, legile, arta belică, filosofia, retorica și medicina. Din scrierile sale, au rămas doar 8 volume tratând medicina și câteva alte subiecte. Cărțile (scrise în latină) au fost uitate până la Renaștere, când sunt descoperite de Papa Nicolas. Celsus, este primul autor medical tipărit mecanic cu tiparul lui Gutenberg. În opinia doctorilor moderni, Celsus oferă judecați și observații minuțioase în chestiuni ca hernia, răni diverse, amputații. El specifică diferențierea vaselor de sânge și cum să fie legate ca să permită circulația sanguină. Mai mult, în cărțile sale găsim o istorie a medicinii, sfaturi despre păstrarea sănătății, cât și bolile aferente fiecărui organ omenesc. Este și azi citat pentru cele 4 simptome ale unei inflamații: roșeață, umflătură cu căldură și durere.  
 
Pe când Celsus era selectiv în cele studiate, Pliniu ( 23-79 AD) are un apetit intelectual vorace. Produce o monumentală colecție de date: „Historia Naturalis", care conține tot ce se putea culege la acea vreme. Timp de doi ani călătorește și memorează date și fapte. Este martor și chiar moare la erupția Vezuviului, care distruge orașele Pompei și Herculane. Datorită lui, generațiile care vin, se bucură de multe informații valoroase în mai toate câmpurile de activitate. Ba el chiar susține că lumina se mișcă mai repede ca sunetul și că lichidele se contractă când trec în faza solidă. Tot el descoperă că anumite adaosuri vinului sunt otrăvitoare dar ratează constatarea că plumbul folosit la țevi și rezervoare, este cu mult mai nociv. Plinius nu credea în viața de apoi. „Condamn încercarea omului să descopere fața și forma lui Dumnezeu. Dacă există acest Dumnezeu, el este făcut numai din sens, vedere, auz, suflet, minte".  
 
Era furios pe doctorii greci, despre care scrie că sunt foarte ocupați în a-și câștigă reputație și glorie. Se lamentează: „Nu există legi pentru incompetență, ei pot experimenta pe trupul nostru până la moartea pacientului, doctorul este singura persoană nepedepsită pentru crimă".  
 
Galen  
 
Doctorul grec Galen (129-200 AD) este cel mai influențial scriitor pe teme medicale. Timp de 15 secole rămâne o indiscutabilă autoritate medicală și etică a Europei clasice.  
 
S-a născut la Pergamum, la o familie înstărită. De la 14 ani a fost învățat matematică, filosofie și științe naturale, în spiritul școlii lui Hipocrate. Galen pomenește că a fost îndrumat de tatăl sau spre medicină, acesta având în vis o discuție cu Asclepios. La acea vreme, Pergamum era un centru cultral important, aflat în partea romană a Asiei minor, unde Galen se instruiește până la moartea tatălui sau. Va călători intens la Smirna, Corint, Alexandria, unde se perfecționează în anatomie, la cei mai vestiți profesori. Strânge informații despre farmacologie, plante și minerale specifice fiecărei regiuni. La Alexandria, Galen capătă informații despre boli și tratamente, aici veneau doctori din toată lumea romană pentru a studia și practica medicina.  
 
Reîntors la Pergamum după ani de peregrinări, șeful echipei de gladiatori îl numește doctor al luptătorilor săi. Nevoia de a ține luptătorii în maximă pregătire și perfectă sănătate pentru lupte, îl învață nevoia de higienă și de măsuri preventive. Tratând răniții, el se specializează în anatomia oaselor, a mușchilor și a ligamentelor. Ba chiar trata cu succes răni abdominale sau toracice.  
 
Ajunge la Roma ca medic deja antrenat și experimentat. Va ține prelegeri strălucite și detailate despre tehnicile chirurgicale. Este apreciat de împăratul Marcus Aurelius și astfel devine cel mai căutat medic al Romei. Galen scrie în greacă, voluminoase lucrări despre toată medicina și terapia acumulată. Desigur erau împletite cu explicații teologice așa cum cerea gândirea generală. Aristotel declarase: „Natura face totul cu un scop", Galen adugă: „Eu pot detecta scopul". Galen preia și teoria celor 4 umori fundamentale, dezvoltând o clasificare a personalității bolnavilor: flegmatic, sanguin, choleric, melancolic. Disecția fiind interzisă, el studiază anatomia prin răni, organe expuse sau disecții făcute pe animale. Studiază cu atenție pulsul sanguin și construiește un lexicon complicat de termeni descriptivi. Deși practica luatul de sânge, cerea precauție și prefera diete, odihnă și exerciții. Folosea plante medicinale pe care le culegea și le prepara, neavând încredere în vânzătorii de droguri. Avea amestecuri complexe numite „Galenicals", ajustate pentru cele patru umori și clasificate: cald, rece, uscat, umed. O combinație interesantă era numită „theriac", un antidot conceput contra mușcăturii de șarpe. În evul mediu „theriacul" conținea circa 70 de componente și chiar carne de viperă, recomandată de Andromachus, doctorul împăratului Nero. Farmaciile din Franța, Spania și Germania au oferit theriac până în ultimul sfert de secol 19. Popularitatea acestui drog este enormă, explicația datorându-se opiumului conținut. Galen însuși, îl prepară și îl administra împăraților aflați în grija lui directă.  
 
Ne întrebăm de ce opera lui Galen a fost atât de decisivă medicinei, până după Evul Mediu. Scrisul dogmatic, elegant, pedant și didactic a satisfăcut dorința de exact absolut. Galen nu lasă chestiuni nesoluționate iar inserțiile teologice fac lucrările sale acceptabile creștinismului. Din cele circa 500 de scrieri, 83 au rezistat în timp. Urmașii și comentatorii au repetat numele său cu condescendență, numindu-l "fântâna tuturor științelor medicale". Nimeni nu a zdruncinat autoritatea și faima să, până la Vesalius, anatomistul Renașterii.  
--------------------------  
Galen - https://www.pastmedicalhistory.co.uk/claudius-galen/  
Celsus - https://en.wikipedia.org/wiki/Aulus_Cornelius_Celsus#/media/File:Aulus_Cornelius_Celsus.jpg  
Hipocrates - https://www.sciencephoto.com/media/918823/view/hippocrates-ancient-greek-physician  
 
Adrian GRAUENFELS  
Rishon LeZion, Israel  
20 Ianuarie 2020  
 
Referinţă Bibliografică:
Adrian GRAUENFELS - MEDICINA ÎN IMPERIUL ROMAN / Adrian Grauenfels : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3309, Anul X, 22 ianuarie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Adrian Grauenfels : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Grauenfels
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!