CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Accente >  





Cu Nicolae Tzone la Marea Moartă  - Discuţii despre Poezie   Interviu realizat de Adrian Grauenfels 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu Nicolae Tzone la Marea Moartă - Discuţii despre Poezie
Interviu realizat de Adrian Grauenfels  
  
 
  
«SAREA DIN MAREA MOARTĂ ARE, CU SIGURANȚĂ, AUZUL FOARTE FIN...»  
  
 
  
 
  
[25 noiembrie 2016. Împreună cu Nicolae Tzone. La prânz am plecat din Tel Aviv. Peste un ceas am lăsat Ierusalimul în urmă și am pornit către Marea Moartă. Ne-am așezat pe țărm. La Kalya. Discuția a pornit de la sine...]  
  
 
  
AG - Dragă Nicolae, am avut datorită ție, discuții exceptionale aici in Israel, legate de Tzara, Iancu și Vinea, dar și de Gherasim Luca. Mă gândesc că dacă am vorbi, de data aceasta, strict despre tine, ți-aș putea smulge, fară îndoială, mărturisiri, cel puțin interesante. Îți propun, de aceea, fie și în fugă, un alt fel de interviu...  
  
NT- Propune. Sarea din Marea Moartă are, cu siguranță, auzul foarte fin. Sunt convins că și înțelege, cuvînt lângă cuvânt, fiecare limbă a lumii... Te rog însă să nu „fugi”, în timp ce întrebi, ci să stai locului, să pot „înțelege” ce întrebi. Dacă numai aș „auzi” ceea ce întrebi mi-e teamă că aș răspunde previzibil și tern. Și, fără îndoială, inexact. Atunci că de ce ne-am mai încerca flexibilitatea vocii aici, pe țărmul unei mări ce respiră în primul rând Tăcere. Tăcere și Vechime.  
  
 
  
 
  
AG - Era un fel de a spune, „în fugă”. Voiam, din capul locului, să-ți captez atenția... Am văzut pe drum cum te încânta peisajul, descinderea noastră abruptă sub nivelul zero al planetei.  
  
NT - Suntem împreună la Marea Moartă. Și acest lucru pentru mine este foarte special. Și sunt deja foarte atent. Eu, de mai multă vreme, nu mai sunt cu nimeni nicăieri. Sau aproape cu nimeni. Cu nimeni care nu e cu mine, vreau să zic. Nu eu vreau să fie așa. Dar este așa. Deseori în jurul meu este agitație, vâlvă, este mișcare de cărți și de nume. Sună la lansările de la București ale Editurii Vinea goarna lui Paul Daian mai ceva ca o trompetă pe câmpul de bătălie. Da, sunt centrul acestui nucleu ce pare amețitor în sine, și chiar este amețitor de-a dreptul, dar câți din cei ce-mi sunt alături sunt chiar cu mine? Câți sunt cu mine pentru că au cu adevărat credința că locul ce-l propun eu este cel mai bun și cel mai onest pentru a fi în lumea literară românească?  
  
 
  
 
  
AG - Este o întrebare aceasta... Foarte violentă. Dar oare nu este orgoliul tău cel care își cere partea aici? Se poate înțelege că ai vrea SĂ FIE CU TINE cei care sunt cu tine tocmai că îți dorești SĂ FIE CA TINE...  
  
 
  
NT - Doamne ferește! Cum să vreau să fie CA MINE cei ce sunt cu mine și lîngă mine? Îmi sunt arhisuficient! După 26 de ani neîntrerupți de EDITURĂ VINEA abia-abia de mai e loc în mine pentru cel care-mi sunt. O editură este o planetă aparte în sine, cu atât mai specială cu cât publică doar poezie și avangardă. Deci, reflecția mea de mai înainte e de ascultat și de înțeles în adevărul ei frust, total deznhibant. Am vrut mereu să fie cu mine și lângă mine caractere, nume puternice, personalități tari cum cremenea, care să creadă, ca și mine, în Poezie ca în Dumnezeu. Pentru care Valoarea, și ceea ce presupune ajungerea la ea, și conviețuirea cu ea, să constituie religie în sine. Reafirm convingerea mea că Poezia (o despart, nu am încotro, de termenul general, Literatură) este CEVA foarte special, unic. Știu asta cu siguranță. Poezia este dintotdeauna, și va fi întotdeaua, pe viață și pe moarte. În această ZONĂ nu se poate locui decât știind că ai ales să-ți asumi că te situezi dintru început într-un regim limită. Când pronunț „pe viață și pe moarte”, cuvintele sunt de perceput cu blândețe, ca evidență în sine, și nu ca prețiozități. Nu ca exagerări. Nu ca violențe pentru auzul comun. Când spunem cuvântul vulcan, deja presimțim, deja vedem, instantaneu, cu ochii minții, șuvoiul de lavă ce-i colcăie în crater, și luăm și vulcanul, și lava din craterul lui, ca mod al lor intrinsec de a fi. În acest sens, între cuvântul „vulcan” ori „lavă” și cuvântul „floare” sau „arbore” nu poate fi decât decât tandră vecinătate. Nimic dizarmonic. Că în poezie e pe viață și pe moarte nu este să fie deloc a brusca, ori o impresiona, ori a înspăimânta.  
  
 
  
 
  
AG -Nu mă pot opri să te întreb, ascultându-te cu atenție, ce rol are în ceea ce scrii, Inspirația.  
  
NT-Nu mic, dar nu determinant, dacă Inspirația nu devine pas sigur către Revelație. De-abia de după ce traversezi Inspirația și ajungi la Revelație, se poate vorbi despre Poezie. Pentru că Poezia-Poezie este inimă, sânge, respirație a Revelației ce se înstăpânește pe întreaga ființă și o acaparează în toate fibrele și în toți atomii.  
  
 
  
 
  
AG - Nu ești prea drastic? Ți se vor împotrivi majoritatea celor ce scriu, și mă gândesc nu numai cei care scot cel puțin o carte de lirică pe an...  
  
NT- Drastic? Poemul este - nu are cum să fie altfel! - extrem de intolerant. Nu exagerez plusând că este intoleranța însăși. Așa se explică de ce după fiecare secol ce s-a scurs la Poem nu au ajuns decât foarte puțini autori, mai puțini chiar de numărul degetelor celor două mâini. E o vinovăție nu mică a europenilor, de pildă, că în fiecare an atribuie Premiul Nobel pentru literatură. Premiul Nobel a devenit, mai curând decât de a dezvălui geniile, o uzină contraproductivă de produs stupoare și confuzie. Nu cred că umanitatea a fost în gena ei de profuzime maximă dăruită de Dumnezeu cu atributul de a putea, efectiv, produce genii literare pe bandă rulantă. Anul și Geniul! Anul și Nobelul literar! Este evident că așa ceva nu este posibil, că ne aflăm cu mult în afara bunului simț.  
  
 
  
 
  
[Interlocutorul meu se ridică de pe scaunul alb, face câțiva pași, înainte și înapoi, cu gleznele cufundate în Marea Moartă. Apoi cufundă degetele în apă și aduce pe țărm pietre galbene, albe, roșii, unele grele și mari. Cu unele se joacă, le aruncă în aer, le prinde, de parcă le-ar îmbrățișa. Par, în lumina soarelui ce se apropie de apus, că nu au greutate și că știu să zboare de unele singure.  
  
Nicolae Tzone se joacă la Marea Moartă, cum bănuiesc că o face, nu o dată, și la el acasă, la Dunăre, în mica așezare de pe malul acesteia, Malu. Într-adevăr se joacă, surâde. E un copil mare, cu plete grizonate. Începe să așeze pietrele pe țărm, le pune pe nisip aparent în dezordine. Dau drumul aparatului de filmat și îl filmez. Literele alcătuite din pietrele ridicate direct din apă și de pe țărm se pot acum citi: «VINEA».  
  
Duce degetul arător al mâinii drepte pe buze, mai păstrăm câteva clipe de tăcere. ]  
  
 
  
NT-Adrian, ce zici de un juriu al Pietrelor de la Marea Moartă, ce să decidă cel mai mare și cel mai credibil premiu de poezie al lumii? Și premiul acesta să nu separe viii și morții din Poezia tuturor timpurilor. Uite, de ce nu, Emily Dickinson să poate fi eligibilă deopotrivă cu Borges, sau, dintre români, cu Gellu Naum, cu Șerban Foarță, cu Virgil Mazilescu? Firește, și cu Nichita Stănescu. Și cu Tristan Tzara. Și cu Gherasim Luca...  
  
AG - Visezi frumos! Eşti cufundat în magia locului impresionat în care ne aflăm. E un decor mitic aici. Simţi aerul sărat, în cerul gurii? Măgândesc în urmă cu 2000 de ani la cei care scriau aici pergamente, primele cântări ale Bibliei. Şi ei, ca tine, tot poezie..- De ce ar fi vis?  
  
NT- Nu e vis, ar fi o transpunere în realitate a hărții lirice pe care eu unul oricum o am atât de vie în memoria mea. Am marii, inconfundabilii mei premianți în poezie, pe care-i citesc și-i recitesc la infinit. Și te asigur că fiecare dintre ei ar fi meritat orice dinstincție, în compeție cu oricine din lume, începând de la Homer încoace.  
  
 
  
 
  
[Soarele a apus deja. Trebuie să întrerupem discuția. În curând se va întuneca. O vom relua la Tel Aviv, zilele următoare.]  
  
 
  
 
  
AG – Dar de fapt am continuat spre Ierusalim la sfantul Mormant. Acolo Nicolae s-a rugat, a atins marmura, icoanele, Golgota. Am vazut un om care crede in Dumnezeul tuturor religiilor si al tuturor poeziilor scrise, sau imaginate, sau care se vor mai scrie...  
  
 
  
Nicolae Tzone - pe ape mergem amîndoi ţinîndu-ne de mînă…  
  
( fragment)  
  
pe ape mergem amîndoi ţinîndu-ne de mînă pe apele pămîntului  
  
fără de sfîrşit şi ne lovim cu fruntea tot de ape ale cerului însă  
  
şi ele de asemenea fără de sfîrşit  
  
nu vorbim limbile noastre de ceasuri bune ne-au părăsit gurile  
  
şi merg la un pas înaintea noastră la jumătatea distanţei  
  
dintre apele de jos şi apele de sus  
  
nu ne privim ochii noştri au pornit de mult înaintea noastră  
  
ochiul stîng privind spre apele de jos ochiul drept privind spre apele de sus  
  
mergem pe ape amândoi şi din cînd în cînd rîdem şi ne sărutăm  
  
şi apele pămîntului merg mai departe cu noi ca şi apele cerului  
  
cărora le este foarte drag să meargă mai departe  
  
oricît de departe e departe împreună cu noi  
  
ţie ţi s-a descheiat bluza de in în dreptul sînilor mie mi s-a rupt  
  
cămaşa în dreptul omoplaţilor dar nu-i nimic şi chiar dacă  
  
dintr-o dată ne este foarte frig noi mergem aproape alergînd  
  
mai departe oricît de departe e departele  
  
pe ape mergem amîndoi ţinîndu-ne de mînă pe apele pămîntului  
  
fără de sfîrşit şi ne lovim cu fruntea tot de ape ale cerului însă  
  
şi ele de asemenea fără de sfîrşit…  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Cu Nicolae Tzone la Marea Moartă  - Discuţii despre Poezie   Interviu realizat de Adrian Grauenfels  / Adrian Grauenfels : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2195, Anul VII, 03 ianuarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Adrian Grauenfels : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Grauenfels
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!