CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Stihuri > Prietenie >  




Autor: Adina Dumitrescu         Ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

Adina DUMITRESCU - CRISTALUL OGLINZII ÎN MOIRATE APE

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Răspunsuri pentru Will – Sonete, Răspunsuri pentru Anne – Sonettina  
- impresii de cititor asupra celor două volume ale autorului Ovidiu Oana-Pârâu -  
 
Cu cele două volume în faţă şi cu cele două percepţii în faţa mea, scrise după îndelungate şi atente citiri, încerc sintetizarea acestora exprimându-mi un punct de vedere literar, asumându-mi o responsabilitate pe care mi-o iau fără alt aviz decât cel al prea cititorului, un punct de vedere a cărei demolare stă în puterea autorului asupra mesajului cărţilor, ca şi al dumneavoastră, avizaţi cititori. Consider că o carte se prezintă singură, sau, mai nou, pe coperta patru a fiecăreia s-ar însera câteva cuvine ale criticilor avizaţi. Dar cum stilul sobru al celor două volume ne aduce trainice, clasice impresii, trec peste uzualul instaurat într-un prezent în care, notele de cititor mai mult încarcă decât simplifică orice conţinut.  
 
Lumea se grăbeşte, prezentele din contră, se aşează trainic. Încerc de asemenea să dau justă valoare autorului, locul său în literatura românească modernă, simplificată până la naraţiuni deseori sterile, căreia-i lipseşte doar miezul. Şi intervine aici o mişcare neaşteptată de prestidigitator, o iluzionie, apărută în momentul îndepărtării lor pentru a-mi face loc scrierii, eliberându-mi locul de lângă laptop. Pun pe măsuţa de lângă birou prima carte – Răspunsuri pentru Will – cu faţa, şi lângă ea, răspunsuri pentru Anne cu spatele, explicit coperta unu - Will faţă şi coperta patru – Anne. ŞI-MI APARE ca-n scamatoria de mare clasă ilustraţia unui singur costum sau smoking ivoir-crem cu cămaşă / cavată / papion desfăcut lejer de culoare granat, ţinută rafinată, de cel mai bun gust. O singură haină îmbracă două personaje? O singură haină, un cuplu! Şi mă cert şi-mi fac vină pentru că n-am spus de la început că de fapt cele două volume nu pot fi despărţite, ele dau nota cuplului unit spre veşnicie, chiar dacă ea, Anne, e intenţionat lăsată ca o umbră a marelui Shakespeare, chiar dacă ea reprezintă bobocul de roză ţinut la vedere pe reverul lui Will, înspre umărul care i-a ţinut pana.  
 
Ceea ce spun este o analiză nu neutră, ci obiectivă. Metafizic, mai degrabă epifizic ea îi schimbă traiectoria, îi aduce devenirea, creşterea, extinderea spirituală, farmecul, talentul, cunoaşterea vieţii cu aşteptări, cu aducerea polivalenţei, tragismului, comediei, rătăcirilor, recunoaşterii de sine, întărirea convingerii, prosternării în faţa unui singur şi acelaşi Dumnezeu, căruia el i se închină. Wil devine imaginea moarată a oglinzii Annei, Anna este oglinda lui moarată. Ea nu minte cititorul, care percepe un alter ego doar schiţat, intrând în conexiune directă cu publicul cititor prin tăcere, simţire şi sacrificiu. Acolo unde lumina scrierii reprezintă convexitate, întunericul aducător de lumină prezintă concavitate şi de aici, onduleu, împletire, transpus în zidire prin încercări, curgere. Este adiacentă Zidirea prin şi din dragoste a Anei lui Manole, e transpunerea clasicului peste particularitatea ziditorului român şi nu numai, iar trăinicia ei n-o face decât iubirea. Sacrificăm fiinţa iubită pentru creaţie şi zidire, iubim jertfindu-ne, amintirea rămânând în inima şi trupul nostru pentru totdeauna.  
„O singură secundă trăită în iubire,  
Înnobilează viaţa şi-nseamnă fericire”  
(sărută-mi adevărul …)  
 
„A mea, a ta … de netrăit tristeţea!  
Cum altfel e s-o afli răzleţită  
Iubirea care macină, irită,  
În loc să te alinte şi resfeţe?”  
(sonetul 42 … )  
 
În ceea ce-l priveşte pe autorul Ovidiu Oana-Pârâu, mai este cazul să se întrebe cineva, indiferent de onorurile acelora bogaţi în distincţii, medalii, titluri, citind cu atenţie aceste volume, dacă are loc în Literatura română? Nu numai că-şi are locul lui păstrat pentru eternitate, dar are locul aşezat printre cei din treapta de sus a podiumului. Viitorul nu-i va păstra acestuia doar amprenta personală, inegalabilă, ci numele întreg alături de mai marii literaturii noastre. Expun mai jos, din mai noile lui creaţii dezvăluirea însemnând Crezul, Dezamăgirea actuală şi Speranţa. Pentru uşurarea înţelegerii preceptelor, cu voia dumneavoastră, le voi numerota.  
 
Crezul poetului - 1  
 
„Povestea mea? Nu e o-nchipuire!  
Nadir, Zenit şi orice alt′ mai poate  
Să-mi împlinească sufletul, sau poate  
Ce duc spre infinit ori nemurire,  
Şi să iubesc cu-ndeajuns iubire,  
Flămând sau blând ca cel care socoate  
Că a primi târziu serenitate  
Este îndeajuns dumnezeire.  
Nicicând fi-i-va-mi patima pierdută!  
Sub clătinări sau sub credinţa care,  
Cu mine zămislită şi născută,  
Eu o trăiesc nu-n ziua care doare,  
Ci-n viitor, în clipa neavută  
Şi-am să iubesc în moarte şi mai tare!  
„(povestea mea …)”  
 
Dezamăgirea actuală a poetului – (2)  
 
Eu scriu. Tu scrii. Ei nu citesc!  
Arar mai frunzăresc cuvinte,  
Picnic frugal printre morminte,  
Un fel de-a fi mai nelumesc.  
Le e de-ajuns că se iubesc,  
Şi nu-şi mai dau răgaz s-alinte  
Lacrimi de dor, doar iau aminte  
La tot ce-i nou. Ba chiar glumesc  
Şi în derâdere iau toate,  
Timp, bunăstare, viitor.  
Răspundere, a fi dator,  
Nu-s pentru azi ori mâine! Poate,  
Pentru a fi învingător  
Este destul să dai din coate.  
„(bacalaureat …)  
[învinşii care dau din coate]”  
 
Speranţa poetului - (3)  
 
„Mai am să-ţi spun ceva, aşa cum scris-a  
De-nţelepciunea muzelor ne leagă  
Menindu-ne să-nsămânţăm obleagă  
Cu har de suflet peste veche clisa  
Ce maculează inima beteagă:  
Nu i-am crezut pe cei care te neagă  
Aiurea sau pe maluri de Tamisa!  
„Îmi tângui tânguirile trecute”  
Ţinut-am minte, încă de copil  
Că demiurgul dăruie virtute  
Şi-n Cireşar şi celor din April,  
Şi celor ce râvnesc la senectute,  
DOAR DE-AU clădit ceva, Mărite Will”  
„(mai am să-ţi spun ceva …)”  
---------------------------------------  
A consemnat pentru dumneavoastră,  
cu nespusă plăcere,  
 
Adina DUMITRESCU  
Râmnicu Vâlcea  
31 ianuarie 2017  
Referinţă Bibliografică:
Adina DUMITRESCU - CRISTALUL OGLINZII ÎN MOIRATE APE / Adina Dumitrescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2243, Anul VII, 20 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Adina Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adina Dumitrescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!