CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Strofe > Creatie >  




Autor: Adina Dumitrescu         Ediţia nr. 2120 din 20 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

Adina DUMITRESCU - POEMELE IRINEI LUCIA MIHALCA – DINCOLO DE LUNTREA VISULUI

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vorbesc porţile cerului de-o copilă ce-n zbor, le atinge cu aripile de parcă ar vrea şi n-ar avea pe unde să intre, să se lumineze sau să bea din nectarul iubirii divine, prelinsă pe ivăre.  
Vorbesc gemetele pământului că alunecările faliilor în căutările locurilor sigure de aşezare sunt însoţite de paşi de femeie, de gemete surde din suflet pribeag, în căutare de suflet pribeag.  
Vorbesc malurile răscolite de brize, de braţe deschise spre ele, de nisipuri cernute-n clepsidre, de fluxuri sărutate de ea, călătoarea.  
Vorbesc valuri de creste-nspumate, răsturnate, de pânze-n plutiri peste hărţi amintiri, balansate sub greutatea iubirii. A ducerii acesteia departe, pe tărâmul trăiniciei, de tornade. Miezul perechii urcate e răsucit, plimbat şi dansat, lăsat cuibului pregătit pentru el, printre astre.  
Vorbesc mătăsurile iatacurilor de veştminte picate, de lujer dezgolit, arătat, de splendoarea adevărului relevat, de revelaţia cercului cu două arce îmbinate, de bunătate şi de fiori, flori desfăcute din pori de femeie, de bărbat, geamăt-oftat, dorinţă izbucnită de sub cenuşa mocnită şi de contopire, alipire într-o singură floare-fiinţă, cu aceeaşi credinţă.  
Vorbesc dunele de paşi suprapuşi pe nisip…  
Fără să vrei, citind versurile poetei Irina Lucia Mihalca prinse-n cununa de faţă, devii poet. Fără să vrei, făcând înconjurul lumii şi urcând înspre ceruri, coborând în abisurile pline de taine ascunse, devii călătorul filozof, căci sunt la un loc şi lucruri văzute, şi bănuite, şi mesaje trimise şi deducţii.  
Fără să vrei câştigi din inocenţa pierdută, devenind inocent şi pur.  
Fără să vrei înfloreşti ca femeie, feminitatea romantică a autoarei îmbie la băutul izvorului cu apă vie, la al tinereţii cu cercei la urechi. Citind visezi, zâmbeşti, înfloreşti, citind te încălzeşti ca om, te transfigurezi în femeia sensibilă şi senzuală, care n-are nevoie să lepede haine, dorinţa spre celălalt izbucnind ca focurile pădurii-n noapte, acolo unde au fost ascunse comori.  
Legi suflete, imagini, reverii, energii, le atragi fără să vrei înspre tine, înţelepciunea lumii devenindu-ţi o joacă, un dans de naiade pe muzicile chemărilor de sirene.  
Copilăreşti. Ţi se readuc în memorie amintiri şi şoapte ale părintelui plecat, pânzele pictorului urcat prea devreme la ceruri, tărâmuri neştiute gemând sub chemări. Copilăreşti odată cu fetele poetei şi creşti împreună cu ele. Stai şi tu smerită sub privirile blânde ale soţului, tată, prieten, liniştindu-te ca-n ţinutul din nord-vestul ţării, ţinutul vorbei molcome şi calde. Şi înverzeşti luând din seva florilor, a frunzelor de început de primăvară sau din amprentele celor uscate.  
Şi fără vrei devii şi tu o curajoasă, căci scrierile Irinei Lucia Mihalca sunt curajoase, nu prin părăsirea rimelor stas, ci prin miza metafizică, morală şi aş putea spune, esoterică a lor. Stilul ei reflectă o dăruire intelectuală ce liază suflete, eliberându-se de dogmatismul laicului, dar şi de stridenţele, vulgarităţile moderniste şi postmoderniste. Dispariţia ad literam a sexului explicit, a exchibiţionismului afişat, prin atingerile ei feminine, capătă accente de senzualitate, de simţire asemănătoare celei divine. O alchimie plimbă, transformă şi contopeşte, ca apoi să dispară, apărând în alte planuri şi timpuri, dar rămânându-ţi certitudinea că a fost totdeauna acolo; a vegheat şi a aşteptat, întrupându-se, având nu numai coerenţă spirituală, dar şi transcendentă. Iubirea, speranţa şi perpetuarea ei sunt ţesute din substanţă divină ce devine izvor la îndemâna cititorului. Desele dialoguri cu eul sau cu celălalt eu, iubitul, aproapele, viul, toate vin ca o certitudine a simţirii nu numai împărtăşite, dar şi ca o cale liberă de intrare pe poarta aceluiaşi sine. Păşim…  
 
„Între cer şi pământ, între El şi Ea, doar un timp.  
Voalul a căzut, dând deoparte cioburile,  
întunericul deveni luminat  
disperarea - speranţă  
durerea – bucurie  
depărtarea – simbioză,  
singurătatea – întreg.”  
Celălalt timp, o nouă viaţă  
 
„Au intrat în vis scriind singura lor carte  
ce devenea realitate  
pe măsura literelor căpătau contur,  
forme, lumini şi umbre  
Un pictura poesis…”  
Castelul de nisip al unui vis  
 
„Nimic nu mai pare ce-a fost,  
nimic nu mai e în ordine.  
Ne întrebăm  
unde oare ne-a fost să ajungem,  
Pierduţi într-un spaţiu fără spaţiu  
mai îndurăm un timp.  
 
Evacuaţi în locuri rarefiate  
plutim fără ancore  
ne menţinem echilibrul în aşteptarea  
unei lumi ce nu se mai potriveşte  
cu piesele noului puzzle…”  
Timpul şi noi cei rămaşi în ochiul furtunii  
 
Şi spre speranţa noastră, a revenirii şi devenirii noastre, suntem când plini de viaţă rugându-ne, jucându-ne, căutându-ne, când devenim dezorientaţi. Într-o empatie generală, poeta notează:  
 
„soarele obosise, slăbise, se vlăguise,  
lent a căzut într-un crater imens,  
se preschimba  
din foc incandescent în negru – cărbune  
o imensă sferă carbonizată într-o prăpastie!”  
O imensă sferă într-o prăpastie  
 
Fiind eu o cititoare asiduă a Reţelei Literare, numele poetei mi-a devenit destinatarul comentariilor şi darul meu către ea, cea „rostitoare”, născătoarea de versuri, realizând, feedbackul perfect. Pentru desluşire şi înţelegere a talentului poetei, a sferei lărgită la care-a bătut suflul poeziei acesteia, a sensibilităţii ei ieşite din comun, îmi permit să alătur scrierii acesteia şi scrierea câtorva comentarii. Cele două îmbinate, împreună cu delectarea cititorului în faţa versurilor, vor însemna reperele operei poetei. N-am întârziat să o numesc, alături de regretata Magda Isanos, POETA IUBIRII, căci mesajul desprins din opera ei este iubirea: de oameni, de cer şi pământ, de vechile lumi bântuite de muze, de gânduri şi energii legătoare, de legături indestructibile între oameni, corespondenţe ce depăşesc sfera obişnuitului, încadrându-se în infinitul sentimentelor umane nemodificate, pure.  
 
„Un fulger a sfâşiat cearşaful cerului” - translaţia de la rău la bine, de la durere la fericire, de la „cuvintele golite de sensul lor la pictogramele interiorului nostru, de la cădere la o nouă cunoaştere” , de la plecare la întoarcere, nu este vectorială şi spiralată, pragul trecându-se fără să ne dăm seama, parcurgând lumi. Bine scris! Filosofic şi în acelaşi timp acceibil. Sunetul cugetului, ca al ploii, întrerupt de grozăvia fulgerului, apoi, iar ploaia!  
 
„Nu aruncaţi cu pietre” - recunosc pe cel ce se târăşte prin întunericul tunelului în căutarea luminii, mânat de dorinţa cunoaşterii şi amintindu-şi parfumul atingerii. Vrea să se descâlcească, să aleagă iţa realului de cea a gândului, a amintirii, a iubirii de semen, a adevărului acestei lumi. „Nu daţi cu pietre”, acesta e cel mai vulnerabil din toţi şi căderea lui înseamnă doar gust, viteză, sânge lăsat în urma turnirului şi răceala metalului. Mai rămâne ceva în spatele lor? Doar speranţa primului, căutătorului, fugarului înspre Helios.  
 
„Celălalt trup ~ o nouă viaţă” - nu remarcabilă, formidabilă, scrisă în registrul grav. Îţi mulţumesc pentru delectare şi reflecţie. Pune-i semn de carte, este printre cele mai bune poezii ale tale. Toate sclipesc, dar asta sparge o graniţă!  
 
„Cercelul pierdut” - speranţa regăsirii într-o altă viaţă ne ţine în asta, indiferent de e vorba de persoana dragă, unica, de o întreagă umanitate, aceea din trecut, de o identitate naţională generoasă, de bine şi cald. Toate legile fizicii demonstrează asta, e legea firii. Iubirea şi binele nu au cum să fie egale cu ura şi răul, din antiteza lor provine imboldul iniţial, provine naşterea. Boomul iniţial a pornit din diferenţe, simpla coacervată peste care s-a aşternut suflarea divină e mărturia.  
 
„La Început – Cuvântul” - pot oare descrie în actualele, decapitatele, depreciatele cuvinte? O poezie caldă şi pură, dar în acelaşi timp, o pătrundere în realitate, în adevăr: greu trebuie să-i fie / porumbelului alb/ să conducă şirul cocorilor/ întorcându-se dalb/…..  
 
„În veşnicia fără cuvinte” - neputinţa despărţirii în pofida timpului, „spinilor”, palierelor reale sau ireale suite sau coborâte de unul din doi sau de amândoi, uşilor închise şi deschiderile lor pe alte tărâmuri, se datorează doar fluidului magic ce i-a legat pe vecie. Rămân unul în altul scrijeliţi pe piele, scrijeliţi în inimile şi gândurile lor. Oricâte cuvinte ar mai fi avut să-şi spună, înţelesurile lor nu se pierd cu timpul, ci capătă noi însuşiri: completarea, permanenţa, indestructibila legare. Veşnicia!  
 
„În visul copilului” - da, copilul este primul care recepţionează corect mesajele universului prin toate visele şi stările lui de veghe. El este şi primul nostru judecător. Treptat, în mulţime şi crescând mai pierde din această capacitate, semănând cu adulţii. Li se ia din bine şi li se adaugă răul. Inconştient. Frumuseţea poeziei şi a poeţilor, frumuseţea ta, constă şi în păstrarea acestor capacităţi.  
 
„Cât strigătul luceafărului ce se stinge în mare” - trebuie să fiu sinceră acum; la prima ta „citire” pari doar o romantică incurabilă, de neegalat. Te-am comparat cu Magda Isanos, cu poeta verde, cu cea calofilă, nu, nu! Atingi cititorul cu o inflaţie de cuvinte pe baza câtorva sentimente, dar, nu! Fiecare senzaţie romantică de cuvânt asociat cu loc, mai nou şi muzică, reprezintă o faţetă distinctă a unei sfere uriaşă, cu suprafaţa fagure de miere. Laşi cititorul într-o linişte dumnezeiască. Ai personalitatea ta în poezie, poate fi socotită cumulativă, dar e unică. Eşti vindecătoare şi reformatoare.  
 
Cititorule, niciodată nu suntem singuri! Încurcaţi printre „zăpada dorului, furtuna inimilor, veşnicia frământată, carnea cuvintelor” ni se induce sentimentul siguranţei – niciodată nu suntem singuri, totul are un răspuns, transcendenţa e lină şi calmă, e caldă!  
--------------------------------------  
Adina DUMITRESCU  
Râmnicu Vâlcea  
20 octombrie 2016  
Referinţă Bibliografică:
Adina DUMITRESCU - POEMELE IRINEI LUCIA MIHALCA – DINCOLO DE LUNTREA VISULUI / Adina Dumitrescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2120, Anul VI, 20 octombrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adina Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adina Dumitrescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!