Casa Pădurarului (3)  

 

Eliza veni pe înserate de la şcoală. Cum intră în casă, aruncă pe pat ghiozdanul şi se duse întins să vadă ce face micul ei pui de căprioară. Puiul dormea în colţul camerei, hrănit deja bine de Mugurel. Dar, urechile-i fine, desluşind glasul fetei în cameră, îl făcură să deschidă ochii mari şi să întindă gâtul lui lung şi subţire spre ea. Eliza îi dădu un pupic pe bot, apoi îl mângâie pe căpuşor. Puiului îi plăcea nespus acest răsfăţ, se lăsă în voia ei, primind dezmierdarea cu ochii închişi.  

 

Dar Eliza se trezi strigată de mama ei, să vină la masă, c-apoi avea de învăţat pentru a doua zi. Eliza lăsă în pace vătuiul şi se duse în bucătărie.  

 

După doar un sfert de oră, apăru de la şcoală şi băiatul de doisprezece ani ai pădurarului, Mihăiţă. Se duse şi el în treacăt să vadă vătuiul. Dar foamea îl dobora, aşa că i-a cerut mamei sale să-i pună cât mai repede ceva de mâncare.  

 

Toate erau bune, doar că Ionică, băiatul cel mare, de cincisprezece ani ai pădurarului, întârzia să vină acasă de la şcoală. Se făcu deja seara târziu şi el tot nu venea. Până şi pădurarul, tatăl copiilor, veni acasă de la prăvălia satului, iar Ionică tot nu veni.  

 

Soţia pădurarului era plină de nelinişti. Unde o fi băiatul că nu mai vine acasă? Să nu se fi întâmplat ceva. Toată lumea se frământa, îşi făceau fel de fel de presupuneri.  

 

- Tu, Mihăiţă, trebuie să ştii ceva…, ce-i cu Ionică?  

 

- Hm…, nu ştiu,… nu ştiu unde e. S-o fi dus la film….  

 

- La film?! exclamă mama copiilor…. Ce?!... El e de film… la ora asta?!... L-as că-i arăt eu film!...  

 

- Să nu uiţi să-i spui asta când o veni acasă! comentă pădurarul şi-şi văzu de-ale lui.  

 

Nu era de glumit. Ionică nu mai venea acasă, deşi era aproape ora de culcare. Unii s-au şi culcat deja. Dar n-aveau tihnă şi somn. Soţia pădurarului nu putea să se culce nicicum. Unde o fi Ionică?  

 

Când situaţia deveni critică, iaca, la poartă apăru cineva. Era Ionică.  

 

- Unde umblaşi, mai omule? se zbârli la el pădurarul. Ai băgat-o pe maică-ta în sperieţi! La ora asta se vine de la şcoală?  

 

- Am fost la film! răspunse Ionica timid.  

 

- La film?!... La ora asta se merge la film?!... Să ne sperii pe noi, să nu ştim ce s-a întâmplat cu tine? Să te mai prind odată că te mai duci la film la ora aşa târzie! închise discuţia pădurarul, care s-a şi dus la culcare.  

 

Rămaşi singuri, copii mai stătură o vreme în jurul vătuiului. Acesta dormea liniştit la locul lui. L-au lăsat în pace.  

 

A doua zi, Mihăiţă îl descoase pe Ionică:  

 

- Cu cine ai fost la film?  

 

- Eu?... Cum cu cine?... Singur….  

 

- Las’ ca ştiu eu!… Când am ieşit din şcoala, te-am văzut de mână cu o fată, din clasă de la voi…  

 

Ionuţ rămase perplex. Deci unii din casă ştiu deja de noua lui situaţie. Era mai înţelept să facă armistiţiu cu fratele său mai mic, care ştia deja secretul.  

 

- Auzi, Mihăiţă, să nu mă spui la nimeni!... Îmi promiţi?  

 

- Nu ştiu!…. Depinde!... Ce-mi dai să tac din gură?  

 

- Ce vrei să-ţi dau? Îţi dau muzicuţa mea cea nouă…  

 

- E’n regulă!... Dă-mi muzicuţa!...  

 

Ionică scoase din buzunar muzicuţa lui cea dragă şi o dădu fratelui.  

 

Nici nu se despărţiră cei doi fraţi, că apăru în uşă Eliza. Cu priviri misterioase, veni aproape de Mihăiţă.  

 

- Spune-mi, e adevărat că Ionică a fost la film cu o fată de la el din clasă?  

 

- Cu o fată? De unde ştii tu asta?  

 

- Ştiu eu!… Am auzit, fără să vreau, ce-aţi vorbit între voi, tu şi Ionică!...  

 

- Nefericit-o! Aşa v’a să zică, tu asculţi pe la uşi? Ia să-ţi dau eu vreo două, să te saturi de ascultat pe la uşi!  

 

Şi „jap!”, şi „jap!” îi trase câteva fetei pe spinare.  

 

Eliza începu să urle! Apăru maică sa imediat în uşă.  

 

- Ce-i aici?...Ce-i cu voi? Ce vă bateţi când lipsesc eu? Vreţi să vă scot în frig afară?  

 

- Mamă!... Să ştiţi voi că spun tot!.. Ionică a fost la film aseară cu o fată!... Na! V-am pârât!  

 

- Îţi arăt eu ţie! o ameninţă pe ascuns Mihăiţă.  

 

- Ia mai lăsaţi prostiile!... Aţi făcut lecţiile? Acuşi trebuie să plecaţi la şcoală, şi nu v-am văzut deschizând o carte barem!... La treabă, trântorilor!... Vă arăt eu vouă!...  

 

După asta se făcu linişte. Unii din casă chiar au înţeles că trebuie să se apuce de ceva serios. Mai erau câteva ceasuri şi trebuiau să plece la şcoală, în schimbul de după amiază.  

 

(va urma)