Povestire onirică de Al.Florin ŢENE
URMEAZĂ GARA DE NORD!
Am plecat aseară din burgul medieval, aşezat in centrul
Ardealului cu Intercity, „Săgeata Albastră”, dar nu inainte de a
citi pe Internet ziarele de seară. Acestea anunţau o relativă
stabilitate politică in Capitala ţării. Mă aflam singur la fereastra
vagonului. Celelalte canapele dormitau libere invelite in plusul
albastru. Era ora 23 şi trenul aluneca, şarpe fosforescent, printre
dealurile transilvane. Noaptea ne cuprinsese ca o lavă in
imponderabilitatea spaţiului şi timpului.
Cand am intrat in Gara de Nord laptele dimineţii işi
prelingea stropii pe ferestrele vagonului. Pe peron, oamenii se
salutau, scoţandu-şi pălăriile de fetru, iar papioanele sunt la mare
cinste. Hamalii strigau cat ii ţineau gura. Pantofii scarţaiau, iar in
lacul lor puteam să-mi aranjez mustaţa. La ieşirea principală, intro
birje, mă aştepta pictorul Pallady. Mă atenţionă cu bastonul
ridicat. Mă aşezai langă el şi birjarul, dand bici cailor, ne indrepta
direct spre Sala „Cartea Romanească”.
– Coane! Iată ce scrie Tudor Arghezi despre mine! Şi, cu
glasul lui baritonal, imi citi din prefaţa catalogului: „Delicat in
nuanţe şi splendori fragile, meşterul nostru ne povesteşte tainele
culorilor văzute pe dinăuntru, invăluite in borangic”.
Am tăcut. Cuvintele imi vuiau in urechi. Ajunşi la Sala
amintită, am intrat. Un val de culori se revărsa peste noi.
46
Zambaccian reţinuse deja un tablou intitulat „Noutăţile zilei”. Mie
imi plăcuse un peisaj de pe malurile Senei, intitulat „Gemenii”, nu
că sunt eu din zodia aceasta, ci pentru cei doi copaci pictaţi acolo.
Intre timp, Zambaccian se apropie de mine şi-mi şopteşte:
„Tablourile bune nu sunt niciodată scumpe, fereşte-te de cele
ieftine!”. După vernisaj, am plecat la „Suzana”. Erau acolo Ressu,
Steriadi, Han, Tonitza, Minulescu, Adrian Maniu. Fiind vorba
despre pictori amatori, dar mai ales despre tabloul achiziţionat de
mine, le-am răspuns:
– Şi cand mă gandesc că eu l-am plătit o dată şi el mă
plăteşte o viaţă intreagă.
Toţi m-au aplaudat.
La intoarcere, spre Gara de Nord, in birje, se afla şi un
bărbos ciudat. Asculta ce vorbeam cu Pallady. La un moment dat,
ne-a replicat: „Dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos se află in afara
adevărului, atunci aş prefera să răman cu Hristos decat cu
adevărul”.
– Intr-adevăr, suntem „Un miroir profond et sombre”,
replică prietenul pictor.
Coborand in faţa scărilor Gării de Nord, bărbosul din birje
mi-a intins mana şi se recomandă:
– Dostoievski!
– „Unde mă aflu şi in ce timp?!” Răspunsul il dă
controlorul de bilete, care, trecand pe lângă mine, mă anunţă:
-Urmează Gara de Nord!
Al.Florin ŢENE
