E BINE SĂ NE ADUCEM AMINTE...  

UNIŢI ÎN PAŞI DE HORĂ ROMÂNEASCĂ  

Aşa cum a afirmat marele gânditor şi poet Lucian Blaga „Există două realităţi a căror imensă, zdrobitoare greutate nu o simţim, dar fără de care nu putem trăi: aerul şi istoria”.  

Aveam să ne convingem încă o dată de adevărul acesta chiar astăzi.  

Zi de sărbătoare naţională. La Clubul Seniorilor de la Fundaţia ÎMPREUNĂ, adunaţi ca într-un singur gând, femei şi bărbaţi, membri ai acestei comunităţi au hotărât să cinstească marele eveniment istoric al Unirii Principatelor Române, din data de 24 ianuarie a fiecărui an. Dincolo de toate documentele existente, dincolo de cărţile de istorie care pot să redea doar fragmentar şi convenţional date şi fapte legate de istoricul eveniment, simţământul comun şi-a spus cuvântul. N-a trebuit să fie nimeni invitat. Pe acordurile atât de bine cunoscute ale imnului „Hora Unirii”, acordându-şi glasurile la unison, mână-n mână şi potrivindu-şi paşii după tipicul horii româneşti, în sala destinată Clubului Seniorilor, cu toţii au cântat şi au dansat hora din strămoşi, devenită simbol al unităţii naţionale. Nu mă îndoiesc nici o clipă că, toţi aceşti oameni, pe care nimeni nu i-a silit să vină astăzi la Fundaţie, au în piept, vorba cântecului, „o inimă română”. Am învârtit „hora frăţiei” – pe acest meleag atât de bulversat de evenimente neplăcute şi de grija pentru supravieţuire, fără să ne mai amintim de politicieni, de datorii şi de durerile inerente vârstei. Pentru două ceasuri, am călătorit cu închipuirea la Milcov, unde moldovenii şi muntenii şi-au dat mâna şi s-au îmbrăţişat, nu numai simbolic, dar cu adevărat, în urmă cu 155 de ani, tot în Ianuar, fiecare cu portul său popular, fiecare cu năzuinţele sale, dar uniţi într-o singură simţire: de a întregi Principatele Române. Sub Vodă Cuza, cea de a doua Unire a românilor după Alba Iulia se împlinise. Mai trebuia încă un pas, spre întregire şi acela s-a înfăptuit în 1 Decembrie 1918, când toate trei Principate aveau să fie Una. Un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări: Moldova şi Ţara Românească.  

Mica Unire, marcată de reformele lui Alexandru Ioan Cuza, un act măreţ care a pus temeliile statului român modern. Un vis împlinit. Un vis dăinuind de pe vremea lui Burebista şi Decebal. Un ideal la care au năzuit milioane de români, aşa cum spunea Nicolae Bălcescu, „visarea iubită” – a marilor noştri voievozi Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare.  

Alexandru Ioan Cuza, om de stat de o mare probitate, exponentul acestei mişcări a fost recunoscut în istorie ca „icoană a identităţii naţionale”. Cităm din ziarul independent „Unirea”: „După alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie 1859) şi al Valahiei (24 ianuarie 1859), Principatele Române, noul stat creat atunci, a militat pentru recunoaşterea graniţelor şi statalităţii sale, lucru ce se întâmpla în 1861, când capătă numele de România. Acest nou stat a fost recunoscut de Marile Puteri, prin protecţia directă a lui Napoleon al III-lea al Franţei.” (Sursa: historia.ro).  

Poetul Paul Rotaru a făcut o pertinentă întoarcere în timp, evocând, foarte documentat, principalele momente ale istoricelor uniri care au întregit România. A vorbit liber, emoţionat, amintind de reperele fundamentale ale istoriei noastre. A fost aplaudat de colegii seniori din toată inima.  

Mihaela Popa, cea care ne-a obişnuit cu pastilele reflexive zilnice, a citit şi ea cuprinsă de emoţie şi de fior patriotic, câteva meditaţii legate de personajul devenit emblemă a ţăranului român trimis la Divanul ad-hoc, Moş Ion Roată, interpretând în felul ei analitic, evenimentul, prin prisma omului de azi. Moş Ion Roată – un ţăran vrednic din munţii „cei merei”, om simplu şi drept, cu spiritul lui cercetător şi justiţiar, cere lămuriri în privinţa unirii celor bogaţi cu „talpa ţării”. Este admonestat, insistă şi află răspunsul adecvat acelor vremi de restrişte politică şi socială. Scuipat de boier, el este sărutat de Vodă Cuza pentru a i se şterge „ruşinea şi demnitatea” de român. Românul care, printr-o magistrală parabolă, sintetizează ideea clară a unirii, prin punerea mână de la mână şi umăr lângă umăr pentru a urni bolovanul ţării, prea mare pentru un singur om A rămas în istorie şi a fost preluat în literatură de mulţi scriitori, prin acest spirit dârz al omului simplu, isteţ, cercetător, perseverent, care caută adevărul şi dreptatea şi nu se lasă până nu-l află, indiferent cât trebuie să suporte pentru asta.  

E bine să ne aducem aminte, măcar din când în când, de evenimentele la care strămoşii noştri şi-au dat măsura curajului şi a vitejiei pentru o cauză dreaptă.  

Doamna Ioana Tenie a recitat cu sensibilitatea-i caracteristică, versuri dedicate Unirii.  

Nici celelalte persoane nu s-au lăsat mai prejos şi au participat cu vorba, fapta şi inima la acest eveniment, fiecare după măsura talentului, emoţiei şi a înzestrării sale.  

Aglaia Preda ne-a încântat, ca de fiecare dată cu vocea ei minunată, interpretând un cântec tradiţional, plin de vibraţie înaltă.  

Artista vizuală Marietta Vătafu a pregătit exponatele pentru exploziţia de tablouri din rădăcini, tulpini, frunze şi petale pe care le-a donat Fundaţiei. Adevărate opere de artă vizuală cu care ne-a obişnuit şi ne-a încântat ochii şi sufletele.  

Domnul Ion, cel care asigură ilustraţia muzicală la fiecare eveniment, a avut grijă să aleagă melodii adecvate acestui eveniment. În afară de tradiţionala „Hora Unirii”, multe alte cântece care ne-au făcut să vibreze inimile la unison, printre care, melodia „Aşa-i românul”.  

S-a trecut apoi la programul de lucru şi anume, prima repetiţie de citire la masă a scenetei intitulată „Dar ce-o fi însemnând dragostea?” scrisă de Angela Baciu, pe care colectivul de seniori o pregăteşte pentru Ziua de Dragobete.  

Atmosfera creată a fost una de fior autentic şi de plăcută nostalgie faţă de timpurile când aceste valori erau respectate, cinstite şi sărbătorite, aşa cum se cuvine unui popor care-şi iubeşte istoria, indiferent cât de vitregă sau de glorioasă a fost ea.  

Cu toţii ne-am înapoiat acasă, mulţumiţi că a mai trecut o zi în care am fost ÎMPREUNĂ şi ne-am bucurat unul de celălalt şi de faptul că ştim să preţuim neamul şi ţara în care ne-am născut, să descoperim în orice faptă iubirea şi dăruirea pentru celălalt, în spirit creştin, în deplină înţelegere, solidaritate şi armonie.  

24 Ianuarie 2014  

CEZARINA ADAMESCU