TOT CE-I MAI TRAINIC
-meditaţie-
Mi-am înşirat cărţile editate anul acesta. Erau unsprezece. Nouă pe suport clasic, două pe suport virtual. Erau care mai de care. Aproape mă trăgeau de mânecă. Oacheşe, balaoacheşe. Poezii, proză, panseuri, critică eseistică.
Mi-am numărat banii din puşculiţă. Erau destui, dar nu atâţia cât mi-ar fi trebuit să-mi iau un billet undeva, oriunde. Numai să nu stau acasă.
M-am învârtit prin cameră, pe hol, prin dormitor, iar în cameră. Cărţile din bibliotecă mă liniştesc totdeauna. Doar stand şi privind la ele. Au un effect extraordinar.
Am gustat câte ceva fără chef. De băutură, nici vorbă. Nu pot bea singură. Nici cu altcineva.
Am aprins şi am stins de mai multe ori televizorul.
Am deschis şi am închis de mai multe ori calculatorul.
Am deschis radioul. Se pare că el a fost singurul pe care-l puteam suporta. Până la urmă, s-a dovedit şi el de prisos.
Iar m-am uitat la cărţile, fiecare.
Cu scoarţe lucioase, ochioase. Cu chipul meu surâzător, pe coperta a patra. Când le-oi fi scris?
Am chemat amintirile. N-au vrut să se ivească. Mai bine.
Am şters toate mesajele, toate SMS-urile.
Mi s-au părut prea convenţionale.
Nici un mesaj doar pentru mine.
M-am privit de mai multe ori în oglindă.
De unde apăruseră ridurile acelea subţiri, haşurate, pe pometele stâng?
De la argila albastră, care-mi strânge adeseori pielea.
Mi-am privit mâinile. Câteva pete noi, cafenii.
Pe dosul palmelor, geografii necunoscute.
Iar am deschis cărţile.
De câte ori mă doare ceva – şi acum mă durea sufletul – alerg la ele şi le privesc coperţile, le răsfoiesc, le alint.
Le-am aşezat teanc, lângă laptop.
Să-mi fie aproape. Să le am sub privire.
Am mai băut un ceai de romaniţă cu soc.
Apoi unul de păducel.
Ăsta mă va da gata, în cele din urmă.
Voi putea adormi fără vise.
N-a fost să fie.
Va trebui să recurg din nou la buline.
Acesta a fost Crăciunul meu. Crăciunul pentru cei singuri.
Şi până la urmă, tot cărţile îmi sunt reazemul cel mai temeinic.
24 spre Naşterea Domnului, 2012
CEZARINA ADAMESCU
