Când Dumnezeu a creat Cerul, Stelele şi Pământul pe care l-a populat cu Ape, Păduri, Flori, Animale şi Oameni, pentru a nu se ivi haosul, a menit câte un rost, dăruind fiecărui copil al său, câte unul sau mai multe haruri. Privighetoarei i-a dăruit cântecul măiastru, pe Ciocârlie a slobozit-o spre Soare de unde să aducă lumina pentru pământeni, pomii i-a împodobit cu frunze, flori şi fructe pentru desfătarea şi hrana omului. Peste toate acestea, a lăsat să domnească Timpul, un rege bătrân şi înţelept. Dar nimeni nu-i cunoştea hotarele împărăţiei, şi nici vârsta. Timpul şi-a luat ca ajutor de încredere, Omul, agil şi harnic.
Bătrânul rege avea patru fiice, doisprezece fii şi patru nepoţi. Fiicele îi erau cele mai dragi fiinţe pe care le iubea ca pe ochii din cap. Ele locuiau în palatul bătrânului rege care, la intervale regulate, le trimitea, una câte una, în Regatul omului pentru a-i fi de ajutor acestuia. Gingaşe şi feminine, aduceau bucurie pământului, care se primenea, de fiecare dată, când vreuna dintre zâne locuia în regatul lui. Pentru că erau atât de fragile şi gingaşe, Bătrânul Timp a poruncit celor doisprezece feciori să însoţească Domniţele-Anotimp, fiecare dintre dintre ei, câte o lună, fiind la dispoziţia acestora, îndeplinindu-le orice poruncă.  

Dumnezeu a menit că fiecare lucru îşi are un timp al lui, regele a ţinut cont de aceste spuse, şi a hotărât coborârea Anotimpurilor pe Pământ, în această ordine: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna.
Primăvara era foarte îndrăgită de oameni. Odată cu venirea ei, păsările se întorceau din ţările calde, animalele şi plantele reveneau la viaţă cu bucurie, poienile pădurii şi pomii din livezi se umpleau de flori. Trei flăcăi o însoţeau pe această fecioară minunată. Primul era „Încolţitorul”, adică luna Martie, venea apoi „Prier”, sau Aprilie, şi „Florar”, luna Mai, când înfloresc şi lăcrămioarele.
Cum începeau să dea în pârg cireşele, cobora cealaltă domniţă, Vara, care aducea căldură şi bucurie din belşug. Fiind însoţită de „Cireşar”, luna Iunie, în care se coceau cireşele ce străluceau ca rubinele. Vara mai era însoţită şi de „Cuptor”, luna Iulie, care aducea cu el soarele puternic ce pria legumelor şi fructelor. În luna Iulie, agricultorii secerau şi treierau, iar copiii mergeau la mare unde făceau plajă, înotau, făceau scufundări şi schi nautic. Uneori, Iulie aducea şi secetă, iar oamenii se supărau pe el. Dar venea „Gustar”, sau August când se adunau fructele din livezi şi se umpleau cămările cu dulceţuri şi compoturi. În păduri se coceau coarnele dulci-acrişoare din care bunicile făceau cornată, sau siropuri gustoase pentru nepoţei.
Când pe Cer se vedeau cârduri de păsări călătoare ce se îndreptau spre ţările calde, oamenii ştiau că se apropie Toamna cu hlamida ei auriu-ruginie, cu nopţile mai lungi decât zilele, şi cu ploi. Toamna este la fel de frumoasă ca şi primele două anotimpuri.  

Cel care anunţa venirea ei era „Răpciune” sau Septembrie. I se spunea astfel, pentru că avea vremea schimbătoare. În această lună, gospodarii strângeau rodul viilor şi al livezilor, umplând cămările. Tot acum se adunau „bobocii” la şcoli.  

Nici nu apucau gospodarii să termine de arat şi semănat că la uşă le bătea, nimeni altul, decât „Brumărel” sau Octombrie. Era atât de capricios, încât oamenii nu ştiau la ce să se aştepte de la el. Uneori zilele erau călduroase, iar crizantemele, daliile şi tufănelele radiau de frumuseţe. Alteori însă, aducea ploaie, frig şi brumă. Şi, cu toate astea, gutuile atârnau pe ramuri ca nişte globuri de aur ascunse printre frunzele încă verzi ale gutuiului. Îl mai înfruntau chiar şi perele pergamute, dar şi prunele brumării care deveneau foarte dulci, tocmai bune pentru magiunul bunicii.  

Ocupaţi până peste cap, uneori oamenii se pomeneau peste noapte cu grădinile suflate în argint strălucitor. Copii, voi credeţi că era argint de-adevăratelea? Ei, nu, era bruma care se topea imediat ce căldura soarelui devenea mai puternică. Odată cu bruma sosea şi cel ce se numea „Brumar” sau „Noiembrie”. În zilele înnourate, vântul aducea ploaia cu picuri mari şi reci.

 

Iar atunci când se întâmpla ca picăturile de ploaie să se transforme în fulgi de nea, era semnul venirii Iernii. Iarna aducea frigul, despuia pădurile, dar sculpta flori de gheaţă pe geamuri, şi ridica derdeluşuri pe uliţe. Copiii o îndrăgeau foarte mult, chiar dacă li se mai înroşeau mânuţele, urechile şi năsucurile. Acum era vremea colindelor şi a frumoaselor Sărbători de Iarnă. Trena argintie a Iernii era ţinută, mai întâi, de „Undrea”, adică luna Decembrie, apoi de „Gerar”, sau Ianuarie şi, la sfârşit, de „Făurar”, luna Februarie.
Chiar dacă au trecut peste noi atâtea anotimpuri, întrucât viaţa noastră e o succesiune de anotimpuri, la propriu şi la figurat, venirea fiecăruia dintre ele ne aduce bucurie, emoţii şi senzaţia plăcută de nou şi inedit. Ca şi Omul, Anotimpurile sunt inedite şi unice. Întotdeauna ne va apărea un zâmbet pe faţă şi căldură în inimă la vederea primului ghiocel, a primilor fulgi de nea, la senzaţia fierbinte a nisipului auriu al plajei, sau al culorilor senzaţionale ale Toamnei…