Tempora
E mult de-atunci, se-nvolburară anii ...
Nostalgic fremătară lung platanii,
Trecu un secol, ori poate mai mult
Cu iureşul năvalnic şi tumult?
Strigam de se-auzea la şapte case,
Când soneria nu se inventase.
În geamuri aruncam cu pietricele –
Clipeau pe cer puzderie de stele.
Şi s-au ascuns adânc în amintire
Frumoşii ani cei plini de strălucire.
Erau frumoşi şi nici nu am ştiut
Decât acuma, după ce-au trecut.
Nu vă mai strig când părul mi-a albit,
Dar vraja de atunci nu a pierit:
O clipă doar, cu nimb de nemurire,
Şi-adeseori vă strig în amintire.
