|
Ninge
Ninge, ce minunăţie,
Nu poţi ca să faci un pas
Neaua-ţi întră-n ochi, în nas
Sau se-aşează peste glie.
Albul parcă-i o poveste
Ce din `nalturi se deşiră,
Mii de fulgi cu câte-o veste,
Copilaşii toţi se miră.
Că tot curge fără-oprire,
Cade albul peste alb
Iar din horn în fir subţire
Iese leneş fumul cald.
În opinci aleargă pruncii
Trăgând sănii spre vâlcele,
Moşii scot din fundul pungii
Tutun pentru clipe grele.
Veselie şi visare,
Şi copil şi om bătrân
Privind înspre larga zare
Fermecaţi pe loc rămân.
Iarna
Baba iarna nu glumeşte,
Frigul zilnic înteţeşte
asprul ger, necruţător,
Îngheaţă fulgii din zbor.
Vrăbiile se zburlesc,
Cotlon cald abia găsesc,
Umblă prin omat desculţe
Tot mai greu găsesc grăunţe.
Dar copiii mititei
Stau pe lângă moş Andrei
Cu mânuţe hărnicuţe
Case fac, la vrăbiuţe.
Şi în ele pun frumos
Fân uscat şi călduros.
Din buzunar, cuminţei,
Boabe scot acum de mei.
Nu doar casă ce şi masă!
Arătând că lor le pasă,
Prieteni sunt cum se cuvine
Şi la rău dar şi la bine.
Urlă iarnă, fă-ţi de cap,
Noi tot ţi-am venit de hac !
Vrabiile mulţumite,
Nu mai pot de fericite!
Fulgii
Jucăuşi cad peste sat
Toti copii ies afară,
Aer rece-i şi curat,
Fulgii fluturi care zboară.
Se agată-n păr, pe haine
Pe obraji, sărut întind
Şi-ntr-o largă-mbrăţişare
Tot pământul îl cuprind.
Gerul
A apărut din senin
Ca un abur vechi de vin
Şi-a desenat în ferestre
Cu migală, flori măiestre.
Azi cărările-s de gheaţă
Până şi suflarea-ngheaţă
Streşinile-s toate pline
De podoabe cristaline.
Albă-i casa, alb e drumul,
Plin de cântec e cătunul,
Gerul e la el acasă,
Pruncilor nici că le pasă.
În opincă şi cojoc
Poftă mare au de joc,
Sănii multe sunt pe vale
Şi coboară în urale.
Gerule geaba te-nfoi
Voinicei cum suntem noi
Nu ne sperii bre deloc,
Ba chiar te poftim la joc!
Ca să-i facă în necaz
Găştele ce sunt la iaz
Nu ţin cont că e zăpadă
Dimpotrivă, chiar se scaldă !
Gerul iar s-a înteţit.
Cu el nu e de glumit !
Dar cum şi seara se lasă
Alergăm veseli spre casă.
|
|
Referinţă Bibliografică: Suflet de copil / Valeria Iacob Tamaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 299, Anul I, 26 octombrie 2011.
Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Valeria Iacob Tamaş : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
|
| Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com. | |
|
|
RECOMANDĂRI EDITORIALE |
|
Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.
Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.
Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.
Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.
E-mail: confluente.org@gmail.com
Fondatori: George Roca și Octavian Lupu
Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
|
|
|
RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNALĂ DE POEZIE
VALIDARE DE PAGINĂ
|