aruncă-mi sau desenează-mi
de câte ori vei şti pe o filă de iarbă
mişcarea bine arcuită a pietrei

luna te lasă mereu în jocul tău
adormi te trezeşti mereu proaspăt
cu un vers în vârful zâmbetului

povesteşte-mi de tata de râu
de câinii adunaţi de prin curţile oamenilor
într-un marş liniştit

tu cu bucata de pâine proaspătă
azimă blândă coaptă în inima ta
ei cu boturile întredeschide
amuşinând esenţele câmpurilor

aruncă-mi piatra odată
şi hai să îi schimbăm forma
şotronul ne aşteaptă s-a oprit ploaia

nu crezi că ne-ar fi mai bine
să ne sărim pătratele prin iarbă
pe urmă colorăm cu flori cifrele

tu le ştii prea bine
nimereşti mereu cifra şapte
pe unu îţi tremură uşor mâinile dar sari
şi sari într-un picior cântând

cântă-mi un joc la marginea ierbii şotron
pe care numai tu ştii să-l conturezi
cu bucurie şi lumină

între două table de gânduri
formulele complicate se strâng
într-un infinit mărunt
precis trasat de liniştea ta

ascult...

Anne Marie Bejliu 9 martie 2014