ÎN ORAȘUL CU CASTANI
E seară în orașul cu castani,
Luminile atîrnă-n felinare,
Sub zidurile reci stau doi orfani,
Ce, în cîntat, își află alinare.
C-un fluier mic și vechi și c-o daira,
Un cîntecel au pentru fiecare,
Primesc rar cîte-un ban și m-ar mira,
Să-și poată cumpăra, cu ei, mîncare.
Dar ei sînt veseli și nu au habar,
De cum va fi și ce-or să facă mîine,
Fetița cea cu păr de chihlimbar,
Se mulțumește și c-un colț de pîine.
Băiatu-i mai tăcut, mai grijuliu,
Pe nevăzute, cu mișcări discrete,
Chiar dacă într-un mod vădit hazliu,
I-a dăruit perechea lui de ghete.
E seară, înc-o zi s-a mai sfîrșit,
Chiar de-s flămînzi, pun capul să adoarmă,
Într-un tîrziu și luna a ieșit,
Și în oraș se stinge orice larmă.
Trec zile după zile, și astfel
Va trece iar, pe nesimțite, vara,
Pe chipul lor nu vezi, în nici un fel
Cum se așterne peste ei povara.
Căci iarna va veni într-un tîrziu,
Văzînd cum într-o goană timpul trece.
Unde-și vor pune trupul străveziu ?
Unde-i va prinde somnu-n noaptea rece?
