Ep.40 

Maria Fărcăşanu (1885 -1935) 

Fiică a lui Nicolae Poţincu, a făcut şcoala primară la Rucăr şi a fost una dintre femeile care a dus faima Rucărului în ţară şi peste hotare. A fost ucisă la Viena, la mijlocul anilor 30 într-o întâmplare nefericită, asupra căreia planează încă un neînţeles mister. În ziarul "Dimineaţa" din 24 octombrie 1935, marele istoric Nicolae Iorga scria despre acest incidend şi despre personalitatea ei într-un articol intitulat "O rucăreancă" : " O crimă odioasă a făcut ca societatea românească să piardă o femeie de o mare valoare şi care va fi cu greu înlocuită în tot ce aducea aşa de preţios ca ştiinţă, gust şi bunătate ... Maria Poţincu, măritată Fărcăşanu, era şi ca profesoară a unei şcoli libere pe care o întemeiase şi altceva ... Era o rucăreancă. De acolo de unde se cos cele mai frumoase flori, venise ea ... Nu ştiu dacă se va păstra şcoala ... Ministerul de Instrucţie ar face bine dând unei şcoli din Rucăr, legată special de minunea ţesăturii româneşti, numele acestei bune şi vrednice femei, al cărei chip ar trebui s-o amintească urmaşilor ei în satul de naştere. 

Prin şcolile pe care le-a organizat şi condus, prin expoziţiile pe care le-a deschis, Maria Fărcăşanu "a ridicat pe culmi arta nostră naţională".  

A fost asasinată şi jefuită într-un compartiment al trenului Expres Bucureşti-Paris în gara Viena, iar Geo Bogza consemna în revista Realitatea ilustrată a vremii: „ Ce va fi determinat-o pe Maria Fărcăşanu, care nu era o fetiţă simplă şi putea să-şi dea seama de toate împrejurările, în care se află, să călătorească singură, noaptea în tren, într-o ţară străină, cu colier de perle la gât şi cu o blană de vulpe argintie?” ...  

A organizat expoziţii personale la Paris, Viena, New-York, Cairo, ducând în străinătate cusăturile şi ţesăturile noastre inspirate din vechi izvoade. Opera ei capitală rămâne şcoala de artă românească pe care a fondat-o în 1920 şi a condus-o timp de 15 ani în str. Vasile Conta din Bucureşti. După bacalaureat a urmat o specializare în străinătate. A format în ţară multe serii de propagandiste ale artei noastre naţionale. Asociată cu alte românce a deschis la Athene Palace primul magazin de artizanat din ţară. Pentru activitatea ei neobosită în slujba artei româneşti a fost de mai multe ori decorată şi distinsă cu medalii şi ordine. Prin decretul 8405/1926 Ministerul Instrucţiunii Publice îi conferă medalia "Răsplata muncii pentru construcţii şcolare" clasa I în care se menţiona, că i se dă această decoraţie "drept răsplată pentru serviciile aduse învăţământului". 

Dumitru (Puiu) Anastase (1909-1984) 

Renumit sculptor, cunoscut mai ales peste hotare, unde şi-a desfăşurat activitatea într-o mai mare măsură. A fost veteran în al doilea război mondial. S-a născut la 17 aprile 1909 la Rucăr, ca fiu al inginerului silvic Dimitrie Anastase, unde a urmat şi clasele primare, după care şi-a făcut studiile secundare la liceul "Dinicu Golescu" din Câmpulung Muscel. Dovedind aptitudini pentru sculptură a fost trimis să studieze în Franţa. Revenit în ţară a deschis un atelier de sculptură în Bucureşti, pe str. Mătăsari. Fiind pe front a luat cale exilului, stabilindu-se la Paris, după care şi-a fixat domiciliul în Elveţia, la Gyron. A fost unul din cei mai buni creatori de medalii din Franţa (numai Monetăria franceză i-a comandat 44 de medalii). El a creat medalii şi pentru Piaţa Comună. Între medaliile realizate de el se numără şi cea dedicată marelui om politic şi patriot român Iuliu Maniu, mort în temniţa comunistă de la Sighetul Marmaţiei. S-a stins din viaţă departe de ţară, la Trevizo, aproape de Roma, cu dorul nestrămutat şi necontenit la patria sa şi la plaiurile copilăriei şi adolescenţei sale - satul natal Rucăr. Pentru scena salonului şcolii generale din Rucăr el a pictat, în anul 1929, cortina cu cele trei graţii. 

Gheorghe Anastase - Anastasescu (1911 - 1987) 

Medic reumatolog, născut la Rucăr la 5 mai 1911, ca fiu al lui Dimitrie (Mitică) Anastase. Clasele primare le-a urmat la Rucăr, iar cele secundare la Campulung. Studiile universitare le-a făcut la Paris, unde s-a specializat în reumatologie. Împreună cu dr. I. Stoia au pus bazele spitalului de reumatologie din Bucureşti de pe str. Thomas Masaryk, clădire donată pentru spital de către Dumitru Alimănişteanu, inginer din Bilceşti (Muscel). A fost veteran al celui de-al doilea război mondial. A desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, concretizată în cartea "Artropatiile în practica medicală" (în colaborare), care a apărut la Bucueşti în 1947. Este autor a peste 130 de studii şi articole de specialitate din care evidenţiem "Tratamentul reumatismului şi al afecţiunilor reumatismale", "Diagnosticul şi terapia precoce a reumatismului cardioarticular", etc. A luat parte la congrese internaţionale de specialitate precum cele de la Aix-les Bains şi Praga din anul 1964. Unde a susţinut comunicări ştiinţifice precum "Spondilartrita anchilopoietică", " Care sunt aspectele etiologice, patogenice, biochimice, comune artrozelor şi aterosclerozei", toate apărute în "Caiet documentar de reumatologie", 1964, etc. A donat primăriei din Rucăr, în anul 1972, o colecţie de documente rucărene din prima jumăţate a secolului al XIX-lea (un număr de 67 de documente originale). A avut şi o numeroasă colecţie de tablouri.