s-a lăsat înceţoşat amurg
luna-şi zornăie salba pe cer
când strigoii ies din cimitire
travestite vieţile de morţi
stau cu mâna-ntinsă la iubire.
mama s-a făcut iarbă frumoasă,
tata e-un bujor udat de ploi,
se visează tot la ei acasă,
înotând prin zloată şi noroi.
grâul lor a dat în pârgă iară,
de s-a copt cine-l mai freacă-n palmă,
ca să nu se facă de ocară,
tata trage-n gând câte-o sudalmă.
astăzi în odaia lor cea goală,
doar tăcerile mai sunt prezente
şi-un tăcine-n tindă într-o oală
a rămas un „dolce fariente”.
în odaia lor rămasă goală,
câteva portrete pe perete
şi tăcerea mea orizontală
înecată-n lacrimi şi regrete.
toate gândurile mele curg,
peste somnolenţa mea lemnoasă,
s-a lăsat înceţoşat amurg
în grădina noastră şi pe casă.
miercuri, 4 iulie 2012
