- Omul mort e previzibil, ştii tu? Pe el îl găseşti unde l-ai lăsat. Nemişcat. Cu mâinile pe piept. Aşa mă vrei?!
- Nu, am îngăimat cu capul plecat, evitându-i privirea. Îmi era ruşine de mine, de gândul meu simplu că ar trebui să îl pot găsi oricând am nevoie de el... Îi auzeam respiraţia nervoasă, nările umflate, maxilarele-i scrâşnind.
- Nu te mai vreau nicicum, am răbufnit în secunda următoare, ridicându-mi spre el ochii aprinşi. De te-ar lua cineva, dar ştii cum?!, cu totul, aşa cum te-am luat eu, chiar m-aş simţi răzbunată.
- Ai pretenţii de la mine. Vii cu pretenţiile tale exagerate din care se nasc frustrările tale exagerate... continuă el, nedând nicio importanţă cuvintelor mele, atent doar la ceea ce avea de spus.
- Nu mai avem ce vorbi, bat în retragere cu vocea gâtuită. Dar el nu renunţă la atac:
- Tu nu vezi c-am ajuns la rutină?!
- Rutină?! Despre ce vorbeşti? Eu nu cred că te-am atins de două ori la fel. De fiecare dată mă apropiam de tine cu altă emoţie, de fiecare dată mă încredinţam ţie altfel şi altceva îţi şopteam, bucurându-mă întotdeauna de tine, oricum te manifestai. Nu te-am salutat şi nu te-am sărutat de două ori la fel... Şi... tu numeşti asta rutină? Lacrimile mi se amestecau cu silabele. Şi se împiedicau unele pe altele. De parcă nu-mi veneau din ochi, ci direct din inimă, inundându-mi tot capul. Mi-am luat poşeta, fularul, mi-am tras cizmele tremurând de nervi.
- Zi-i tu altcumva... Zi-i viciu, îmi propune, privindu-mă fix, însă fără nicio reacţie de împotrivire la plecarea mea iminentă.
- Zi-i cum vrei, nu mai contează, îi spun în timp ce trag uşa după mine. Aş fi vrut să mă oprească sau măcar să mă întrebe unde plec. E îngheţat afară, bate un vânt rece. Ochii mă ustură, abia îi pot deschide. Cuvântul „rutină” mi se pare cea mai cumplită jignire, cel mai josnic atentat la dragostea mea. Mi-a pleznit timpanul ca o sentinţă la moarte... Nu-mi vine să cred că fac parte din povestea asta. Nu întrevăd ce va urma. Ca să ies din rutină, mă întorc la mama cu mâinile în buzunare. Acum e simplu. Dar va fi şi mâine o zi. Nu mi-o pot imagina.