e greu infinitul pe care îl târăşti ţărm nocturn
viul frânt nu poartă amintiri în pleoape
năluca agăţă înălţimea colţuroasă a ierbii
suflare uitată-n braţe neumblate
îţi ard minute în foşnet de arbori nenăscuţi
te-ai rătăcit în viaţă ca o floare de culoare labirint
fluture roşu ţipa în ceafa cerului decolorat
de femeie pelin crescută-n lacrimi încărunţite
în drumul neştiut de mine
iubeşte-mă în neştirea aşternuturilor de lumină
devorează-mi timpul până în măduva sufletului
care mai atârnă-n saltimbancul ciob de apă
ai înflorit cimitirele unde dorm iarna leii
plouă cu linişte
ascultă rugămintea proscrisului ce-şi caută
sfîrşitul în palmele tale
