Sunt doar un fir de praf desprins din steaua mamă,  

 

Sunt gândul bun și cald ce sufletul îl cheamă,  

 

Sunt soarele de vară ce dimineața-n zori,  

 

Trimite raze calde grădinilor cu flori.  

 

Sunt doar un strop de rouă picat din cerul sfânt,  

 

Sunt adierea caldă a suflului de vânt,  

 

Sunt doar o picătură din vastul univers,  

 

Adeseori, sunt rima din coada unui vers.  

 

Sunt plopul cel înalt, legănat în tăcere,  

 

Sunt pruncul fără mamă ce-așteaptă mângâiere,  

 

Sunt chip de zână bună, sau... rea sunt uneori,  

 

Și-atunci când mă dezlănțui sunt fulgerul din nori.  

 

Sunt ca un vultur ce scrutează-n tăcere zarea,  

 

Sunt valul agitat ce îl trimite marea,  

 

Sunt verdele cel crud din firul ierbii  

 

Pe care-l calcă în picioare, prin pădure, cerbii.  

 

Sunt macul cel firav din lanurile-ntinse,  

 

Sunt ca o amăgire din nopțile cu vise,  

 

Sunt robul cel smerit ce-și ascultă chemarea,  

 

Știind că Dumnezeu îi este alinarea!  

 

Sunt Phoenix renăscând din propria-i cenușă,  

 

Sunt mult mai rezistentă ca floarea de brândușă,  

 

Sunt recunoscătoare oricărui dar divin,  

 

Prin anotimpurile vieții... sunt doar un pelegrin!  

 

“Sunt doar un fir de praf desprins din steaua mamă” în toamna anului 1966, la Giurgiu. Provin dintr-o familie profund ortodoxă, care mi-a dăruit o moștenire incomensurabilă: educația și respectul pentru valori. Pentru mine, scrisul este o pasiune, este momentul unui alter ego, un soi de exercițiu prin care răscolesc amintiri și adun picături de pe cerul sufletului, pe care le transform în lacrimi albastre de cerneală. Sunt de profesie contabil și, poate de aceea, scriu un gen de poezie realistă, practică, pe care să o înteleagă oricine.  

 

Am pelegrinat prin viață jumătate de veac, în armonie cu “anotimpurile” ei, și pot spune că sunt fericită. Sunt fericită că trăiesc, că Dumnezeu mă iubește, că am doi copii minunați, o familie frumoasă și prieteni adevărați, pe care mă pot baza oricând. Pentru anii următori nu mi-am făcut planuri prea mari, vreau să las anotimpurile să curgă în ritmul lor, cât mai încet cu putință, să am o relație frumoasă cu mine și cu cei din jur, să iubesc, să accept, să iert și să uit. Și mai vreau să am timp berechet să-mi ascult gândurile și să le transpun în cuvinte rimate, în care sper să te regăsești și tu cititorule.  

 

Stefania Petrov