Rămâi



Pe umeri de zare
cu fruntea lipită de depărtare
cuvintele noastre toate
ne privesc învăluite-n uitare...

Rămâi,
rămâi să privim iar răsăritul
când noaptea se duce la culcare
şi lasă lumina stăpână
pe-ntinderea mângâiată de soare...

Nu lăsa uitarea
să pună stăpânire pe gânduri
şi lasă-mbrăţişarea
s-adune suflet lângă suflet între rânduri...

Rămâi
şi pune sărutul chezăşie
că stelele pe care le aduni cunună
şi le dăruieşti gândurilor care zboară
vor strălucii mereu împreună.

Rămâi,
nu voi şti împleti cuvintele
să-ţi dăruiască căldură,
dar voi face ca visele
să se transforme-n realitate
şi-ţi voi mângâia mereu clipele
de singurătate...