JURNAL
Alaltăieri,
am scris un e-mail vieţii mele celei duse,
harfă cu geană de femeie şi trup de zaţ
rămas în cafeaua de dimineaţă.
Am numărat neliniştile vocalelor seduse,
din fiece pântec de vers aşezat pe braţ,
privind spre fereastra cu dantură de ceaţă.
Ieri,
mi-am atârnat ochelarii de gulerul noptierei,
şi ţi-am adunat într-o silabă surâsul părului,
cu care-mi nechezi, la vecernii, sărutul.
Stau de vorbă cu ceaşca de ceai şi pe umărul ei
îmi aşez cotul gurii, vioară în orchestra lutului,
în care suspină ca-ntr-un budoar trecutul.
Azi,
sprijinit în bastonul toamnei cu mersul tăcut,
îmi pun pălăria plictisită de atâtea riduri
şi, ca un copac legănat în şezlongul târziului ,
scârţâi într-un cântec din tine căzut.
O emoţie de sânge sunt, pe-ale zilelor diguri,
oftând într-un val prelins pe obrazul cerului.
Mâine,
pe strada desculţă, pierdută în tropotul trăsurilor,
voi trece ca un gând, cu degetu-n gură, indiferent.
În geamantanul din tâmple, iarna îşi va pune resturile,
viscolind fraza inimii mânjite de obişnuinţa lucrurilor.
Iar tu, iubito, proverbul pus într-un măr inexistent,
o să-mi păstrezi într-un album înţelesurile.
GEORGE BACIU
