Singură  

Singură pe cale urc creste  

Spre pajişti curate, celeste.  

Gleznele-mi zgârie spinii,  

Verdele vieţii-mi împrumută pinii.  

Îngeri diafani ca o părere,  

Cale-mi fac din praf de stele.  

Iubirii mă-nchin la altare,  

Lumină, lumină în zare.  

Porţi de cer vreau să deschid,  

Braţele-n taină-mi întind,  

Genunchii îmi plec cu sfială,  

În suflet piere-ndoială.  

Crucea mi-o duc cu credinţă,  

Rugă ne-ncetată, speraţă, biruinţă.  

Se clatină adesea pasul,  

Trist, apăsător popasul.  

Şi iar pornesc la drum pribeagă,  

Cu zbucium mare în desagă.  

Un semn mi se face din ceruri,  

Lumină blândă şi leruri.  

Îngerii cântând bucurie,  

Sufletul trist îmi învie.  

Plânsul sălciilor  

Plânsul sălciilor despletite mă doare,  

Mă apasă nori negri, nu-i soare.  

Mi-e dor de flori în rouă scăldate,  

De o privire caldă, de bunătate.  

Mă-mbrăţişeze un înger ca-n vise,  

Înalţe-mă spre bolţi neatinse.  

Pe umărul cerului aş plânge o clipă,  

Aş vrea să-mi împrumute o aripă.  

Să înfloresc sub zâmbetul fugar,  

Lumină să primesc în dar.  

O şoaptă tainică mă-mbete,  

Apă vie vreau, mi-e sete.  

Celeste creste îmi fac drumuri,  

Se risipesc pe cale fumuri,  

Florii de colţ i-aş da bineţe,  

Sufletul să mi-l dezgheţe.