îmi amintesc cum făceam noduri batistei să nu uităm că suntem
că am zburat cândva ţinându-ne de mână
lângă sobă bunica torcea fire de aur sau împletea aripi de înger
la fereastră maică-mea ţesea ştergare de borangic pe care le împăturea
frumos în lăzile de zestre aveam două surori ce aşteptau să se mărite
în casă mirosea a busuioc a boabe de porumb fiert a cartofi copţi pe plită
şi a mere ţinute în fân aduse de la munte
tu îmi brodai pe umeri crini era o iarnă grea
- nu ştiu cum dar numai iarnă se întâmplă-n mine
pe cer nu mai sunt stele se mai aude câte un înger căzând
lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape lacrimi grele de plumb
e atâta singurătate în aer pe mine mama nu m-a născut pe pământ
a scormonit în cer cu disperare
cu laptele şi sânge din ţâţe şiruind ce mamă am avut!
tata şi-a făcut mai întâi cruce mare şi-a dat cu cuşma de pământ
în loc de picioare am fost născut cu rădăcini
pe care repede le-am prins de pietre să nu mă poarte vântul pe sub duzi
- cum ni se scurge umbra printre degete până în suflet
se face întuneric mai poţi însângera din dragoste iubito?
din noi a mai rămas o carte de versuri stropi de lumină copilul nostru