îmi amintesc cum făceam noduri batistei să nu uităm că suntem  

că am zburat cândva ţinându-ne de mână  

lângă sobă bunica torcea fire de aur sau împletea aripi de înger  

la fereastră maică-mea ţesea ştergare de borangic pe care le împăturea  

frumos în lăzile de zestre aveam două surori ce aşteptau să se mărite  

în casă mirosea a busuioc a boabe de porumb fiert a cartofi copţi pe plită  

şi a mere ţinute în fân aduse de la munte  

tu îmi brodai pe umeri crini era o iarnă grea  

- nu ştiu cum dar numai iarnă se întâmplă-n mine  

pe cer nu mai sunt stele se mai aude câte un înger căzând  

lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape lacrimi grele de plumb  

e atâta singurătate în aer pe mine mama nu m-a născut pe pământ  

a scormonit în cer cu disperare  

cu laptele şi sânge din ţâţe şiruind ce mamă am avut!  

tata şi-a făcut mai întâi cruce mare şi-a dat cu cuşma de pământ  

în loc de picioare am fost născut cu rădăcini  

pe care repede le-am prins de pietre să nu mă poarte vântul pe sub duzi  

- cum ni se scurge umbra printre degete până în suflet  

se face întuneric mai poţi însângera din dragoste iubito?  

din noi a mai rămas o carte de versuri stropi de lumină copilul nostru