PASUL ÎNAPOI 

În anul 1980 eram la tratament în staţiunea Călimăneşti. Medicul care se îngrijea de mine m-a trimis pentru nişte investigaţii la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea situat în cartierul Nord al municipiului. La ieşirea din spital am vrut să traversez şoseaua naţională din zonă. Exista o trecere de pietoni bine marcată, la câţiva zeci de metri de la ieşirea din spital. Cum era destul de riscant să încerc traversarea celor patru benzi la întâmplare, am mers la zebră. 

Am aşteptat să se rarefieze traficul şi am păşit pe zebră. În acest timp am văzut cum dinspre Călimăneşti venea spre noi cu mare viteză un autoturism Dacia, albă, cu indicativul 1 VL 276. Mi-am făcut socoteala repede că acea Dacie nu va opri şi am făcut pasul înapoi. La volanul Daciei se afla o femeie. Autoturismul a trecut fără să reducă viteza pe lângă cei care aşteptau să traverseze marcajul pietonal. A continuat drumul fără să schiţeze vreun gest de reducere a vitezei sau de frânare. După trecerea Daciei, am traversat şoseaua, dar din spatele meu cineva mi-a spus: Domnule, dacă nu făceai pasul înapoi, nu ştiu ce se întâmpla... 

Considerând că şoferiţa a încălcat regulile de circulaţie, m-am uitat în jur să găsesc un martor. Am observat pe trotuarul pe care ajunsesem un grup format din trei persoane: un plutonier de miliţie, un ofiţer de armată şi un civil. M-am apropiat de grup şi am întrebat dacă au văzut incidentul. Civilul şi miliţianul au spus că da, ofiţerul fiind cu spatele la şosea. L-am întrebat pe miliţian cum îl cheamă şi acesta mi-a spus: plutonierul ANIŢEI. 

Civilul mi-a sugerat să merg la miliţie şi să depun o reclamaţie despre acel incident. Aşa am şi făcut, cu toate că nu prea îmi ardea de pierdut vremea pe la miliţie. Am ajuns la miliţie şi i-am relatat ofiţerului de serviciu întâmplarea. Acesta m-a ascultat şi mi-a spus chiar numele şoferiţei în cauză. M-a îndrumat către serviciul circulaţie, în timp ce din biroul ofiţerului de serviciu apare un civil care m-a întrebat ce s-a întâmplat. Am înţeles că era căpitan. Mi s-au dat nişte coli de hârtie, indicându-mi să scriu întâmplarea. 

După ce am terminat de scris, a apărut tocmai şeful serviciului circulaţie din municipiu. Acesta m-a invitat în biroul său unde m-a legitimat şi apoi a citit ceea ce scrisesem. A început un fel de interogatoriu, cu un fel de presiune morală de a renunţa la plângerea mea. Atunci am izbucnit revoltat, explicându-i că am venit să reclam o ilegalitate şi, în loc să mi se facă dreptate, sunt şicanat. Am început o adevărată pledoarie despre cum venisem în staţiune să mă tratez, şi nu să ajung acasă accidentat sau chiar mort. M-am ridicat şi i-am spus respectivului şef, care era maior, că ceea ce am avut de spus am scris. Având în reclamaţie şi adresa mea, aştept un răspuns la reclamaţia mea. 

La întoarcerea mea la locul de muncă am povestit colegilor mei întâmplarea, dar şi şefului meu. Şeful meu mi-a spus că voi primi un răspuns evaziv. Aşa a şi fost. Răspunsul celor de la Râmnicu Vâlcea suna cam aşa: cazul relatat de dvs. a fost cercetat şi s-au luat măsurile împotriva celei în cauză. 

Nu am fost mulţumit de răspunsul primit şi am trimis o fotocopie la Inspectoratul General al Miliţiei, solicitând să mi se precizeze măsurile concrete. De la I.G.M. am primit răspunsul că şoferiţei în cauză i-a fost suspendat permisul de conducere auto cu reexaminare, iar comandantului de la circulaţie i s-au aplicat sancţiuni administrative, fără a se preciza care au fost acestea. 

Dacă nu făceam pasul înapoi, cine ştie ce aş fi păţit?