mă întreb adeseori cine este poetul
omul sau tăcerea
adulmec trupul ei când versurile curg şi nu mai înţeleg unde mă aflu
în afara ei în ea pas de sânge apă învolburată
cascada infinitului mic
atacul neîntrerupt al gândurilor mă destramă
adorm mă trezesc mor în fiecare trezire

răspunsul nu vine de niciunde
aprind lampa cu un singur ochi şi mă scufund în el
ca în apele mătcii din care am venit grăbită să...
să ce anume
nu ştiu. pur şi simplu am venit. pur şi complicat plec
formele râd de mine. în sinea mea râd şi eu de mine însămi
e bine mereu acum
când râd fiecare fibră a corpului îngheţat se destinde
iubesc florile de gheaţă. artă în gheaţă artă în fibre de gheaţă umane
artă a tăcerii când zgomotul moare în copca primăverii
pentru a-mi fi velinţă pentru tăcerea din picătura de rouă
ascult mă ascult neîncetat
prea zgomotoasă sunt. m-am obosit într-un cerc
alergând ca un şoarece fericit de mişcarea spiţelor

mă întreb adeseori cine este poetul
omul sau tăcerea
adulmec trupul ei când versurile curg şi încep să înţeleg unde mă aflu:
niciunde de nicăieri

nu uit să modelez la răsărit o lacrimă cât Numele Tău
curgând prin inima mea nevolnică, Doamne...

4 martie 2014