Nici măcar…
În versuri să te cânt n-am să mai pot,
Nu mai există rime potrivite.
Condeiul a fugit cu gând cu tot
Şi-n urma lor, cuvintele, iubite!
M-au părăsit când au aflat că vreau
Să te iubesc cum nimeni nu mai ştie,
Şi când am refuzat ca să te dau
La schimb, pe-un petec galben de hârtie.
Cerneala şi-a luat, instantaneu,
Pe încă-o viaţă, dreptul la vacanţă,
Şi-a devenit ce nu am fost nici eu:
Un dor nebun şi-o ultimă distanţă.
Să te mai cânt în versuri, nu-nţeleg
De-am să mai pot, dar voi pricepe, poate,
Cum de în toate ai rămas întreg
Şi-n niciun vers măcar pe jumătate...
Mariana Eftimie Kabbout
