E multă vreme de când te-aştept în prag
şi număr picuri ce-n streşini curg şirag
cu gând adânc spre toamnele trecute,
când ne jucam prin frunzele căzute.
E multă vreme de când m-ai părăsit,
Lăsând în urmă un suflet pustiit
De dor, de dragoste neîmplinită,
Rămas plângând pe-o cale rătăcită.
E multă vreme în singurătate,
În drum închis de vântul care bate,
În nopţi pustii lipsite de iubire,
În care gând se tânguie-n neştire.
E multă vreme... şi mi-am luat mireasă
Să spele răni ce dragostea le lasă,
Să-mi lumineze calea spre noi iubiri
Şi paşi să-mi smulgă din alte rătăciri.
De multă vreme... sufletul îmi plânge,
Întreg trecut nu poate să alunge.
Sunt amintiri ce nu se vor plecate
Ori altele ce nu pot fi uitate.
De multă vreme... mă împac cu soarta
Şi larg deschid ogrăzii mele poarta
Să-mi ducă dor, cum val înghite marea
să-l macine mireasa mea, uitarea...