E multă vreme de când te-aştept în prag  

şi număr picuri ce-n streşini curg şirag  

cu gând adânc spre toamnele trecute,  

când ne jucam prin frunzele căzute.  

E multă vreme de când m-ai părăsit,  

Lăsând în urmă un suflet pustiit  

De dor, de dragoste neîmplinită,  

Rămas plângând pe-o cale rătăcită.  

E multă vreme în singurătate,  

În drum închis de vântul care bate,  

În nopţi pustii lipsite de iubire,  

În care gând se tânguie-n neştire.  

E multă vreme... şi mi-am luat mireasă  

Să spele răni ce dragostea le lasă,  

Să-mi lumineze calea spre noi iubiri  

Şi paşi să-mi smulgă din alte rătăciri.  

De multă vreme... sufletul îmi plânge,  

Întreg trecut nu poate să alunge.  

Sunt amintiri ce nu se vor plecate  

Ori altele ce nu pot fi uitate.  

De multă vreme... mă împac cu soarta  

Şi larg deschid ogrăzii mele poarta  

Să-mi ducă dor, cum val înghite marea  

să-l macine mireasa mea, uitarea...