Plâng în unghere şi caut străzi pustii,
soarele nu mai răsare, tu n-ai să vii,
azvârl cupa cu licoarea amară,
să nu văd umbra care se pierde-n seară.
Voi învăţa să cad în genunchi la mormânt,
să ţin ţărâna-n mână şi s-o frământ
să adun cioburi de sticlă şi să le strâng,
să picure sângele lin pe pamânt.
Simt încet că mă apropii de tine,
sufletu-mi doreşte, să ne fie bine,
mai cuprind crucea care te păzeşte,
să-i dau de-nţeles că de-acum ne uneşte...
Autor, Mihail Janto
