COPACULE
Am să-mi fac în scoarța ta
o casă, copacule,
ca să intru în ea pe furiș,
să-ți fiu mai aproape, copacule,
chiar dacă frunzele-ți vor cădea.
Am să te acopăr cu brațele-mi
ca într-un alint, copacule,
să-ți simt seva trupului tău,
când zvâgnește între palme, copacule.
Să fiu vecin cu veverițele,
ori cu ciocănitorile, copacule,
sau corbii cei bătrâni,
și alți chiriași de-ai tăi, copacule.
Să ne uităm la soarele dimineții,
să-i zâmbim oacheș, copacule,
și să ne încălzim la căldura lui,
să ne bucurăm de înc-o zi binecuvântată,
că facem parte din viață, copacule.
Mihail-Mircea Matei, București, 24.02.2016
