CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Redactia > Autori >  





Bunicile noastre de odinioară...
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am avut șansa să am două bunicuțe și paternă și maternă, cu același nume: Ioana. Am copilărit în aceeași curte cu bunica paternă, desigur că am cunoscut-o bine, dar în povestioara mea, mă voi referi la toate bunicile cunoscute de mine prin verișorii mei, prietenii de joacă sau colegii de la Grădiniță și Șc.Generală, dar și la mama mea, ajunsă bunică pentru fiul surorii mele, dar și pentru fiul meu.  
  
În afară de marile Sărbători Creștine: Nașterea DOMNULUI, Învierea DOMNULUI, Sf.Ap.Petru și Pavel apoi Adormirea Maicii DOMNULUI (când făceau cozonaci mari, pufoși și gustoși; la Paște, făceau și renumita pască "moldovinească"), făceau deseori pâinițe fără drojdie (sau turte), coapte pe plită, sau gogoși în untdelemn peste care presărau zahăr tos, obținut uneori prin răzuire din acea "inimă de zahăr", sub formă de rădăcină pivotantă...Dacă aveau timp, îl pisau cu o "sticlă de monopol"...  
  
La "Moșii de colarez"/"de vară" și nu numai, ne făceau colarez (făină fiartă în lapte, cu ceva zahăr), uneori fidea cu lapte, iar mai rar, orez cu lapte...dacă aveau, deasupra puneau un pic de dulceață, gem, sau magiun...  
  
Alt "meniu" frecvent, era "scorniciul": câteva ouă "sporite cu mălai" ; mai rar, ouă cu jumări...De neuitat este și borșul de fasole, sau fasolea scăzută, în tigaie...Cele mai gustoase mâncăruri, erau cele fierte în oale de lut ars, așezate în vatră în jarul care mocnea sub cenușă...Foarte gustoși, erau cartofii, cepele și ouăle coapte pe lângă jar...Sigur că, bunicile știau să prăjească și cartofi "pai" în tuci...  
  
Copii fiind, de-abia așteptam să ne facă "gâscă": brânză pusă într-un cocoloș mare de mămăligă fierbinte, sau laptele fiert în tuci în urma mămăligii (în coajă)...  
  
Un deliciu frecvent, era laptele "chișleag" ("prins" natural), apoi laptele bătut tot de ele, în putinei; mai rar, mămăligă cu brânză și smântână, sau cu unt făcut în casă...  
  
În perioadele când animalele alăptau, scoteau brânza "în sare", conservată în borcane, asortată cu ceapă, sau pătlăgele roșii sau galbene...  
  
Eu când voi ajunge bunică, vreau să-mi aștept nepoții, să-i hrănesc-pe cât posibil-cu mâncăruri asemănătoare...  
  
În Posturi, dimineața, primeam ceaiuri naturale: sunătoare, izmă, tei, mușețel, cu pâine prăjită pe plită, cu magiun de prune, gem de mere, sau de gutui...  
  
Bunicile cunoscute de mine (inclusiv mama mea, bunică pentru fiul surorii mele și pentru fiul meu), nu se lamentau că nu mai au idei referitoare la meniuri/rețete; mereu găteau altceva (diversificat cum se spune azi), cumpătat (azi, echilibrat/temperat), încât orice Master Chef contemporan, ar fi invidios...În anotimpurile calde, mergeau în grădină și culegeau în șorțuri legume și zarzavaturi din care găteau ciorbe țărănești; în zilele "de dulce", puneau carne de pasăre, vită, porc, miel/ied, sau pește...le acreau cu zarzăre/corcodușe, aguridă, sau borș proaspăt, făcut tot în casă...Niciunul dintre copii, nu întreba dacă mâncarea are suficiente proteine sau vitamine, de litraj, sau de gramaj...noi o mâncam cu nesaț, ba mai și ceream!  
  
Acele bunici minunate, făceau pasca de Paște, frământau cozonacii (ca și de Crăciun), după rețetele lor, primite prin viu grai și "în timpul procesului tehnologic", pe care noi nu le-am copiat, considerându-le nemuritoare...  
  
Chiar dacă nu aveau cântare electronice sau digitale cu senzori, nici vorbă de roboți, pentru că "roboteau" ele...cozonacii lor, erau foarte atrăgători (impactul psihologic-pozitiv, cum se zice azi), dolofani și puțin revărsați peste tăvi (în anumite zone geografice, li se spune tigăi...), aveau aromă plăcută și gust delicios!  
  
Bunicile cunoscute de mine (și cred că aproape toate), nu cereau zile libere, concedii, sporuri, că nici nu auziseră de revendicări sindicale sau de mișcarea feministă...  
  
Sâmbăta după amiaza, fiind ziua pregătirii pentru "Ziua de Închinare și Rugăciune", scoteau hainele de sărbătoare, la periat, la aerat...pe noi copiii, ne puneau să ne cremuim încălțările; remedierea/finisarea, tot ele o făceau...La asfințit, știam toți (ar trebui să știm și azi), începea "Ziua DOMNULUI"=Duminica!  
  
Duminică dis de dimineață, ne arătau cum se așează prescurea și vinul în coș, tămâia, chibriturile ș.a.; după ce tămâiau pe moșii și strămoșii noștri în cimitir, ne duceau în Casa lui DUMNEZEU", ne arătau cum să ducem Pomelnicul la Preot, apoi să ținem isonul la Cântările Creștine cântate de Biserica Vie a lui CHRISTOS (Creștinii Botezați)! După Sf.Liturghie, veneam acasă...bunicul, făcea Rugăciunea de mulțumire, binecuvânta pâinea și bucatele, apoi mâncam în liniște, 3 generații, sau chiar 4... Era ziua pentru sufletele bunicelor și celor dragi lor...  
  
După prânzul "copios", bunicile se așezau pe prispă (când era vremea rece sau ploioasă, în "odaia bună"), permițându-și un răgaz, își "trăgeau sufletul" cum spuneau ele...și își așteptau rudele în vizită...Scoteau o carafă cu vin rece din beci (iarna, fiert cu scorțișoară și zahăr), lângă care așezau plăcintă cu brânză...stafidele lipseau atunci, pentru că se găseau foarte rar și...mai erau și scumpe...Nimeni nu făcea nazuri că zahărul presarat, e prea zgrunjos...Toți copiii, nepoții și strănepoții, ziceau "reflex": "Sărut mâna"! Ele răspundeau invariabil: "Să trăiți ani mulți"!  
  
Bunicile pe care le-am cunoscut, nu plecau din sat, decât pe la copiii lor de la oraș, ori "să se caute la Doftor", dacă nu se putea în sat...de multe ori, nu se putea...  
  
Acele femei bătrânele, dar pline de viață, își cărau nepoții/nepoatele pe dealuri sau prin văi, când mergeau la prășit...Au fost și incomode când "i-au bătut mereu la cap" să pună mâna pe carte, să învețe, să aibă "o școală", să fie oameni la casele lor, să mănânce "o pâine albă" (nu știau că face rău...) și să nu mai meargă la sapă (mergeam noi voluntar, în vacanțe, apoi în concedii!).  
  
Bunicile își sărutau nepoții pe toată fața, apăsat și zgomotos, dar cu mult drag și dor, strângându-i în brațe, aproape să nu le mai dea drumul...Aproape fiecare bunică, exclama în extaz: "-Vă iubește mamaie/mam'mare/bunica"! Răspunsul de "-Te iubesc și eu"!, , necunoscut de cei mici, se lăsa așteptat...într-o liniște de Catedrală...  
  
Desigur că, uneori erau enervante (pentru noi, la mintea noastră de atunci), mai ales când ne puneau la plivit buruieni (noi rămâneam în faza de privit), sau să adunăm gândacii de colorado de pe frunzele cartofilor, sau fructele de pe jos...ori atunci când ne avertizau să nu mai mâncăm fructele verzi...noi, nu numai că nu ascultam, dar le mâncam și nespălate, doar șterse pe cămăși/maiouri...Ne deranjau și chemările insistente la masă, tocmai când ne jucam "de-a pitita", șotron, lapte gros, țurca ( un fel de oină...)  
  
Ele se purtau gingaș și cu animalele, chiar vorbeau cu ele, spunându-ne că sunt și ele ca oamenii, au nevoie de grijă...Nu se supărau niciodată că poștașul nu le aducea "carte" (poștală), de la copii sau nepoți...de telefon, nici vorbă, doar cu preaviz poștal, la Primărie, la cel cu manivelă (inductor...), în cazuri foarte importante...  
  
Ele, care tăiau mămăliga cu ață albă, în semnul Sfintei Cruci, că așa pomeniseră de la bunicile lor;  
  
Ele, după ce faceau un blid cu mâncare, nu-l țineau doar pentru ele, ci împărțeau spunând: "-Unde mănâncă unu', mănâncă și-al doilea"! Și mai mereu veneau și alții să mănânce și tot mai rămânea mâncare...  
  
Ele, bunicile de la sate, pe lângă cele 4 Posturi Mari, posteau luni, miercuri și vineri, nu doar pentru că le spuseseră Preoții după Sf.Liturghie, ci și fiindcă stomacul, ficatul ș.a., mai au nevoie de câte o pauză, de o "degresare" când și când...erau convinse de asta.!  
  
Ele mâncau doar la masă odată cu ai casei, de fapt, mai mult îi serveau pe ei; n-au știut de acele "gustări" de la ora 10,00, sau 16,00...dar niciuna n-a avut nevoie de cură de slăbire, sau de "sală", pentru câ aveau țarina, dar nici de aparate, că aveau...sape...  
  
Bunicile, când le plecau nepoții, le ziceau: "-Aveți grijă acolo la oraș, să nu ne faceți de rușine; fiți oameni de omenie"!  
  
Chiar dacă aveau ustensile de bucătărie, făcute de soții lor (de exemplu tocător), bunicile tăiau ceapa în palmă, făceau totul "din viteză", fără să stea pe scaun, "în 2 timpi și 3 mișcări" Doar în timpul foametei din 1946, nu tocau ceapa...o legau cu o ață și o scufundau "instant" în fiertură la 2-3 gătiri...  
  
Acele bunicuțe Românce, ar trebui să fie unele dintre cele mai prețuite comori; dacă ne-am aduce aminte-din când în când-să ne întoarcem la ele și la lecțiile lor pe care ni le-au predat magistral, fără să aibă pregătire psiho-pedagogică, cu mare măiestrie (Artă!), fără să ne evalueze "la tablă"...ne-au instruit și educat, din mișcare: în timp și spațiu, prin ținuta lor, mentalitatea lor, transpusă în viața de zi cu zi, dar și prin muncă, pentru muncă!  
  
Bunicile, în vremuri de Război, împreună cu fiicele, nurorile și nepoatele, au ținut Patria, România, în viață/funcțiune, muncind, dar mai ales prin Creștinism și Românism!  
  
De bunicile acelea Românce și Creștine, ne va fi mereu dor!  
  
 
  
Ing.Maricela-Paraschiva Buicescu (n.Munteanu), membru UZPR-Olt.  
  
Referinţă Bibliografică:
Bunicile noastre de odinioară... / Maricela Paraschiva Buicescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3518, Anul X, 18 august 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Maricela Paraschiva Buicescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maricela Paraschiva Buicescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!