CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Comemorari >  




Autor: Mariana Cristescu         Ediţia nr. 1128 din 01 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

Mariana CRISTESCU - LA REVEDERE MARIOARA !
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
In memoriam Mărioara Murărescu  
 
În urmă cu patru decenii - Doamne, când au trecut? -, într-o zi de 1 octombrie, ne-am cunoscut. Era o fată subţire, înaltă şi mi s-a părut puţin timidă. „Boboace” de Conservator bucureştean fiind, ne-am aşezat în aceeaşi bancă, ne-am împrietenit, şi cinci ani de facultate ne-am tocit coatele împreună, învăţând pe rupte, la concurenţă cu colegii promoţiei paralele (prima care termina după 4 ani de studii). Vreo 300 de absolvenţi (muzicologi, instrumentişi, dirijori şi cântăreţi), pe aceeaşi listă de repartiţie, şi... niciun loc în Bucureşti, niciun loc în oraşe, nicio catedră de profesor de muzică, doar, eventual, de metodist cultural în localităţi în care, în unele, casele de cultură erau abia în construcţie (cazul pianistei, deja celebre atunci, Delia Pavlovici), iar în altele, de la sat, noroaiele erau până la gleznă şi alfabetizarea până la genunchiul broaştei. Să tot construieşti socialismul multilateral dezvoltat!  
 
În ziua în care lista avea să ne hotărască destinele, toţi absolvenţii muzicieni - deja „experţi” în Geografia Patriei şi dotaţi cu hărţi - eram copleşiţi de nelinişti. Mărioara părea calmă. S-a uitat la mine şi mi-a spus: „Nu te frământa atât! Ne ajută Dumnezeu!”. I-am făcut semn să vorbească mai încet. A vorbi despre Dumnezeu, cu glas tare, pe vremea aceea, mai ales în asemenea context, era o imprudenţă. Dar ea era fată de preot şi avea o tărie specială.  
 
Şi... Dumnezeu a ajutat! În ultima secundă, când nimeni nu se mai aştepta, o repartiţie guvernamentală ne-a plasat pe primii 13 (cifră fatidică!) având medii generale peste 9,50, în Radio şi Televiziune. Am rămas colege, aşadar, în Radio Bucureşti, iniţial, câţiva ani, apoi ea a plecat în TV, să-şi trudească „Tezaurul folcloric”, emisiunea căreia s-a dedicat total, cu neţărmurită dragoste faţă de cântecul autentic şi splendidul strai românesc de pe tot cuprinsul ţării.  
 
Deşi drumurile ni s-au despărţit mai târziu, şi ne vedeam destul de rar, am rămas prietene bune, o viaţă de om. De Om cu majuscule! De Om bun, curat şi drept! De Om cu mare suflet de Român. De patriot adevărat.  
 
Dar pe cei buni Dumnezeu îi iubeşte mai mult, şi-i cheamă la El. Mi-a fost dragă şi o să-mi fie dor de ea... La revedere, Mărioara! Odihneşte-te în pace şi lumină!  
 
Dumnezeu să te aşeze de-a dreapta Sa şi să te mântuiască!  
 
Mariana CRISTESCU  
Târgu Mureş-Bucureşti  
30 ianuarie 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Mariana CRISTESCU - LA REVEDERE MARIOARA ! / Mariana Cristescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1128, Anul IV, 01 februarie 2014.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mariana Cristescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mariana Cristescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!