Mai cerne iarna tihnă, fulgi şi vise
Când se-aprind luminile-n tăcere
Cu roi de fluturi albi, aripi deschise
Peste noian de gânduri – mângâiere.
Zvâcnesc în trupul iernii începuturi
Speranţe îngheţate-n haina-i albă
Când fulgii dau văzduhului săruturi
La gât purtând dorinţe prinse-n salbă
Păşim într-un meleag de prospeţime
Umplând potire de cleştar cu doruri
Freamăt de clipe-n ceas de curăţime
La geam, iubire lină-n loc de storuri
Pervazuri de argint, o floare albastră
Ce se-oglindeşte-n licăr de scânteie
Clipiri de fulgi peste trăirea noastră
Când iarna-i ca o coapsă de femeie.
Se zbate gându-n pleoapele-nserării
Lăsând pe scutul clipei urme frânte
Şi-mbrăţişând fantasma depărtării
Când în ninsori i-e dat să se-nveşmânte.
Cluj Napoca, 10 ianuarie 2012
