Când m-a adus pe lume, poezia,
Aveam un suflet urâcios şi slut,
A trebuit să-l dau pe tot, tribut,
Să pun în locul lui melancolia.  

Cu doina am venit de la străbuni,
În mioriţa ne-am ţesut fuiorul,
Colindul l-am făcut cu pluguşorul
Şi legământul vieţii, prin cununi.  

Dar toate astea, astăzi, au pierit.
Au dispărut şi rima şi piciorul,
În poezie nu mai punem dorul,
Bătrânul vers, din clasic… a albit.  

Nostalgic fiind, mă simt acuma trist.
Povestea cu metafora drăguţă…
Parc-am începe clasicul cu Gută
Şi pe Enescu-l trecem manelist.  

Mai suntem doar o mână de nebuni
Care mai pun o rimă-n poezie,
Dând versului mirosul de câmpie
Şi cântecul sălbatec de lăstuni.