Acum când simt că-s la sfârșit de drum,
V-aş spune două vorbe, dar n-am cum.
De-aceea, mamă, vi le scriu,
Să le citiţi voi mai târziu.
Aş fi venit la voi, că-mi este dor,
Dar nu pot, că picioarele mă dor.
De-o vreme, mi s-a stins chiar şi vederea,
Aş fi venit... dar mi-a slăbit puterea.
Mi-au spus chiar ieri două vecine,
Că sunteţi sănătoşi şi sunteţi bine.
Cică v-ar fi văzut pe net aseară,
Ce-i aia mamă, e cumva o ţară?
Ori la televizor v-au fi văzut?
M-aş fi uitat şi eu... dar s-a stricat de mult.
Dar să làsàm ale mele nevoi,
Mă bucur tare c-am aflat de voi.
Nici nu mai ştiu ce-am vrut să vă mai spun,
Căci mă gândeam să ies puţin în drum,
Să strig şi să mă rog de o vecină,
Să-mi dea şi mie, puţină fàinà.
De două zile n-a dat pe la mine,
Atunci a fost şi mi-a adus o pâine,
Şi apă şi vreo câteva gogoşi,
Spuneţi-mi, mamă, sunteţi sănătoşi?
Vedeţi eu sunt bàtrànà şi am început,
Să uit mereu ce fac, sau ce-am făcut,
Dar să ştiţi, mamă, că eu n-am uitat,
Să mă rog pentru voi, neîncetat.
Mă rog la D-zeu să aveţi sănătate,
Iar masa să vă fie, plină de bucate.
Şi când veţi ajunge voi, la bàtrànete,
Copii să vă îngrijească, cu blândeţe.
Dar eu am început să obosesc,
Voi mă iertaţi, dar vreau să mà-odihnesc.
Afară e aproape noapte acum,
Am şi uitat... ce-oi mai fi vrut să spun?
