Cu această propoziţie a început lecţia, prima mea învăţătoare – Viaţa şi, a adăugat: “ să nu începi o temă nouă, până n-o definitivezi pe cea dinainte şi să-i pui punct!”, repetată ulterior şi de afurisita de suplinitoare, cea cu nume exotic – Experienţa, care mi-a făcut multe zile fripte.  

Pe parcurs acest semn - de punctuaţie, s-a ţinut scai după mine, devenind un fenomen. Sigur nu este fenomenul globalizării, deşi s-a manifestat ultima oară asupra globului terestru prin comprimare, altfel nu-mi explic: cum oare drumurile noastre s-au intersectat în acel punct?, că doar suntem la poli opuşi ca loc de baştină.  

Desigur, nu este vorba nici de acea “transformare”, amintită de maiaşi, pentru că nu intrasem în anul 2012.  

Şi de asemenea, nu-mi explic: cum s-a oprit timpul în acel puct din spaţiu?, dându-ne acea stare de “singularitate”, în care noi, ca doi nebuni am topit vara până ce aceasta şi-a dat ultima suflare. Atunci, tu ai venit cu soluţia salvatoare: “iarna va fi o pauză, iar noi vom compune în contrapunct!” şi eu am adoptat punctul tău de vedere, fără comentarii.  

Acum, tu stai, bine-merçi, în iglul tău călduros visând înălţătoare poeme hibernale, iar eu mă străduiesc, pe cât pot, să mă ridic la nivelul lor.  

După despăţirea noastră, am ţopăit o vreme, în pas de pinguin, cugetând la problema existenţială: “a fi sau a nu fi”, pe urmă am trecut, din lipsă de ocupaţie, la smulgerea, pană cu pană, repetând: ”mă iubeşte, nu mă iubeşte…” până am ajuns cu aripile cam jumulite şi concluzia că mă accepţi oricum.  

Să ştii că mă cam clatin! Nu! Nu, din cauza incertitudinii, ci din pricina morocănosului iceberg pe care mă aflu şi care mă tot bodogăneşte:  

- Mă femeie, acu te-ai trezit să pleci? Ce naiba a fost în mintea ta? Te-ai luat după minciuna aia gogonată cu încălzirea globală. Nu vezi că vremea-i schimbătoare? Acu-i cald, acu ne înţepenim între sloiuri…  

- Zarurile au fost aruncate! îi spun eu, să nu te pună naiba să te întorci. Te-ai înţepenit? Punct şi de la capăt! că eu mi-am luat crucea-n spinare şi nu mă abat din drum.  

- Văleu! cu toate păcatele tale, sigur ne înecăm înaintea întâlnirii cu titanic - poetul.  

- Mi-am luat Crucea Sudului, ca orientare, iceberg prostănac! Voturile sorţii nu s-au terminat de numărat! Taci şi înoată!  

Te miră cumva graba mea? Nu! nu sunt nerăbdătoare… sunt doar pedantă! Vin înspre tine, fiindcă la ultimul poem trimis, ai uitat să pui punctul pe “i”, la cuvântul de-nceput… “iubire”!