.
C O N F R U N T A R E A
Peste două zile, mama
Intră-n clasă, mă ia teama,
Că părintele mă spune,
Şi mă face de ruşine.
Vai! am fost nechibzuit…
Nu i-am spus că am greşit.
Biata mama, ca o sfântă,
Stă-nlemnită şi se uită
Fără ţintă, iar eu plâng;
Nu mă vede, dar în gând,
Cred că-şi spune:”Cum de altul,
Nu îl puse necuratul
Să greşească? Doar am meu,
Parcă l-am făcut cu-un zmeu!…
Ce mă fac de-l dă afară?
Taică-său…cred că-l omoară!”
Dup’ un timp şi-aduce-aminte:
- Sărut mâna, bun părinte!
Eu… sunt mama lui Marin.
- Ne cunoaştem; asta ştim.
„Fratele măgar”... să treacă
La catedră, doar oleacă,
Să vadă şi mumă-sa…
Ce podoabă are ea!
Doamne! Picioarele mele,
Nu puteam să stau pe ele.
Dinţii-mi clănţăneau, iar barba
Tremura mai rău ca iarna.
- Dragă doamnă, -s om bătrân,
Dar aşa catâr... vă spun,...
N-am văzut în viaţa mea!
Ia aminte, dumneata:
El nu crede, că şi eu…
Îl iubesc pe Dumnezeu;
Îl slujesc, dar nu-l întreb;
…Ce-ar răspunde unui bleg!?
Zic în gândul meu: „Te cred.”
Clasa-n foc atunci a dat:
Râdem toţi, dar pe-nfundat;
Apoi mi-a continuat:
- Dumnezeu, care ne ţine…
Iar ăst porc... fără ruşine!
Îndrăzneşte, şi ar vrea...
Bunul Dumnezeu să-i dea
Un răspuns: ”De ce aşteaptă!…
Şi nu dă răsplată dreaptă?”
Auzi!… ce neobrăzat?
Doamnă, ştiu că El ne-a dat,
Şi cu minte ne-a-nzestrat;
Cine dracu’ l-a-nvăţat?!
…Doamne, te rog, să mă ierţi!
Ce să fac cu-aşa orbeţi?
Către mama se îndreaptă,
O priveşte şi m-arată:
- E posibil! Mă credeţi?
Ar fi bine să-l înveţi…
Vezi mata câtă-ndrăzneală?…
Trebui să dea socoteală!
Eu ca preot pot s-o-ncurc...
Că-l învăţ pe mameluc
Să-ntrebe; ce răzvrătit!...
Pe Cristos cel răstignit?!…
…E copil, dar n-are minte,
Dar să spună-aşa cuvinte?!
- Bine zici, taică părinte…
Dar eu am bună credinţă.
- Draga mea, am o dorinţă:
Ia de pune şi-l îndreaptă,
Că te văd, eşti o săracă…
Joarda bine o să-i facă.
De e răzvrătit din fire,
Ia de dă-i o lecuire!
Îi întinde pe „Uscatul
Mână-Lungă”… necuratul.
Mama-mpinge-ncet toiagul:
- Părinte, când îţi calc pragul,
Sunt convinsă că puteţi,
Chiar matale să-l îndrepţi,
Să-l aduci pe calea bună.
Îi dau hrană, îi sunt mumă…
Drept vă spun, nu am putere,
E în post şi n-am plăcere
Să-mi văd fiul schingiuit
C-a-ntrebat şi s-a-ndoit…
E firesc, da, un copil este;
Dumnezeu nu pedepseşte…
Că un biet copil întreabă,
Cum faci dumneata la tablă.
Dar te rog, sfinţia ta!…
Ia-l cu vorba, şi-i vedea
Că-i cu suflet…, milă are,
Veţi vedea, va creşte mare
Şi respect o să vă poarte,
Poate va scrie o carte;
În veci veţi fi pomenit,
Ca un popă liniştit...,
Care a-nvăţat cu drag
Pe copii. Pun rămăşag:
Veţi fi mândru că i-aţi dat,
Ce-aţi ştiut, l-aţi învăţat:
Drept să fie..., om cinstit;
Ai să-mi fii blagoslovit.
Bun părinte, ţine minte:
Mama bună nu te minte,
Iar de ce-a făcut, el ştie,
N-o să-mi aibă bucurie…
Taică-său abia-l aşteaptă…,
Sunt convinsă că se-ndreaptă.
……………………………….
S-a retras păşind uşor,
A pus mâna pe zăvor,
Uşa a deschis-o larg,
Tristă m-a privit din prag,
Lacrimi ochii ei aveau,
Copii nu mai mişcau,
Parcă toţi vina purtau –
Măicuţă, te venerau!…
- Bun rămas, taică părinte!…
Tu, fecior, să iei aminte:
Când un gând nu-ţi dă-mpăcare,
Nu-l striga în gura mare;
Mai păstrează-l pentru tine,
Vino, -acasă, la mine;
Eu ţi-s mamă, am să-ţi spun
Ce rău şi ce e bun.
…………………………………..
Uşa-n urma ei s-a-nchis,
Eram treaz ca după vis.
Ce-a urmat, nu-i de mirare,
O păţeşte fiecare.
“Fratele măgar” mă cheamă:
- Învoit sunt de-a ta mamă,
Să te-nvăţ când ai greşit!…
Dar eram tot pedepsit
Până şcoala s-a sfârşit;
Uite-aşa ne-am despărţit.
Am plecat în lumea largă;
Corcoduşă, bag de seamă,
Are pe-altul, tot ca mine,
Întrebări şi ăsta-i pune…,
Dar a-mbătrânit, se spune,
Şi-i sfătos, mi-o duce bine;
Că de-altfel… bun rămâne –
A fost tată pentru mine.
Si de el mi-aduc aminte,
C-a fost om… bietul părinte.
Si s-a dus, convins, se pare,
Că ştia secretul mare:
Toţi să creadă, să nu-ntrebe,
Că e pierdere de vreme. Marin Voican-Ghioroiu
