să nu fugim din amintiri acolo găsim raiul pe pământ
şi neperechi albastre de dor zburând cu aripi de libelule
seara când luna vindecă singurătăţi şi ne mângâie pe obraz
să păşim încet printre plopii incendiaţi către dragostea noastră
care ne-aşteaptă la răspântii printre ploi de stele şi licurici
înainte de Paşti în luna dulce-a lui april ne sărută îngerii
şi părul tău trece prin mine ca un râu părul tău de aur
prăfuit de brume unduind în bucle blonde valuri face
trestia vibrează limpede visându-l ochiul dus în doruri
îngenunche gândul peste steaua dulce care stă să cadă
nu mă pot întoarce să te văd cum vii tu mireasă dulce
lasă-mă în gându-mi să te simt regină peste plaiuri sure
să te am în sânge ca pe-un râu de luncă răcorindu-mi faţa
noaptea-mi stă în cale luna nu mă lasă să mă-ntorc la tine
să-ţi văd ochii umezi de atâta dor trupul mi-e adaos
tremur de emoţii ochii tăi luceferi când îi văd mă dor
jocul meu de-a moartea mă ucide parcă de îţi văd făptura
jocul meu de-a viaţa-mi cheamă herghelii de îngeri
şi golit de suflet parc-aş vrea să vii umbră călătoare
stea de ger în moarte chipul tău de gheaţă de Ondină rece
mă îngheaţă parcă nordul e în tine un blestem de umbre
care te doreşte părăsiţi de zei mila ne-a uitat flămânzim iubirea
regretăm trecutul unde este scutul care ne ferea de fiare barbare
fruntea mea pe tine e rază de soare ce cade pe mare
plouă cu miresme ne plimbăm perechi ne topim în noapte
cântă mierla sură cântă-n întuneric printre albe sălcii
noi veghem în cuiburi la iubirea noastră păsări călătoare
peste-o mare-albastră plină de cocori unghiuri în ocoale
către lumea lor lumea muritoare la margini de soare…
ne soarbe lumina sângele se zbate când ne vom vedea
ţipete lunare ţipete în noapte când ne piedem singuri
pe-o stingheră stea din pulpele tale marmoră-am să fac
te-nfăşor frumoaso în mătăsuri albe din trupu-ţi frumos fac
statui de vise din buzele tale apă de izvoare tu sfinţeşti cu pasu-ţi
mozaicuri verzi de ierburi brumate mi-ai întins în faţă
raiuri peste ape am băut otravă din buzele tale
mi-ai aprins în suflet candele curate cu mir de tămâie
mi-ai trezit vederea cu palidul iris dintr-un paradis
trena ta suavă foşnetul veciei frunze scăpărând
până hăt departe până peste secoli până la mormânt…
buza ta pândeşte un sărut făţiş şoapte înnodând
dezgropăm cuvinte din vechimi uitate râzând ca bufonii
şi orbi printe lucruri orbi pe întuneric ne iubim în gând
goală şi sărmană ai rămas furată de un ochi parşiv
magică iubită gura ta de fosfor cade-n ochi nociv
şi te soarbe toată ca un sorb de mare în vârtej-tornadă
nu vrea să audă nu vrea să trăiască dar vrea să te vadă
s-au aprins vitralii în palatul nostru într-un aer suplu
ne jucăm de-a viaţa ne jucăm de-a moartea în aceste clipe
cântă muzici sacre timpu-ncremeneşte ascultăm pe Straus
tu eşti mesalina dulce ca o fragă eu sunt menelaus
Dunărea albastră trece iar prin noi valsul de iubire
pe viori de vis ne trezeşte iar rupe amintiri firul le adună
sunete sparg cerul şi lumini de stele cad pe părul tău
pare că-ntre noi doarmne somnul lui însuşi Dumnezeu…
sâmbătă, 12 aprilie 2014
