NU ŞTII VREUN ANOTIMP?
Se joacă blânde raze prin frunzele pictate
De-nmiresmata toamnă cu dulcele ei rod,
Dansează crizanteme în câmpuri parfumate,
Eu te sărut cu vara plecată în exod!
Port jar de stele tandre îmbobocite-n gând,
Te-mbrac cu pacea frunzei să nu te doară ploaia,
E noaptea mai senină când visului mă vând,
Îţi sunt atât de-aproape! Nu simţi tu vâlvătaia?
Zadarnic te prefaci că rătăceşti cărarea,
Ce duce înspre mine prin iarba necosită,
Absenţa mea te doare, botez ţi-e neuitarea
Cu lacrimi de culoarea brânduşei înflorită!
Opreşte-mă puţin până se-ntorc lăstunii,
Prea multă toamnă tristă a poposit în tine
Şi scrie-mă-n solstiţii cu cioburile lunii,
Nicicând să nu mai sece fântânile din mine!
Dacă din tot ce-am fost şi-ai îndrăznit să-mi fii,
Năframa neputinţei ar răvaşi iubirea,
Nu ştii vreun anotimp, în plus, de bucurii,
Din care să rămânem nu doar cu amintirea ?
